"Iubim trădarea, dar urâm pe trădători". Este un adevăr incontestabil. Toată lumea este de acord, cel puţin la modul declarativ cu acest lucru. Iuda Iscarioteanul este din nou cap de afiş.

Când vorbim de tradători şi trădare, Iuda este exemplul care îmi vine în minte. De 2.000 de ani au fost mulţi trădători lângă noi, printre noi, unii chiar mai ticăloşi decât Iuda. Pentru acest prim trădător cunoscut de istorie, Iuda, se pot găsi câteva scuze, nu că l-ar face mai puţin vinovat. Isus a spus "Fiul omului se duce cum este scris. Dar vai de omul prin care este vândut Fiului Omului".
De ce trădăm? De ce există trădarea, de ce unii o practică aşa cum şi respiră? Ca să ne atingem scopurile, ca să ne fie mai cald, mai bine, mai comod, mai plină burta, mai mare fotografia în ziar şi probabil mai mare crucea de pe mormânt.
Se spune că nu este om care nu poate fi cumpărat. Contează de fiecare dată suma, cât arginţi a primit sau ce promisiuni i-au fost susurate la ureche ori cu ce funcţii a fost ademenit să-şi vândă aproapele. Chiar, domnule "trădător", oare cât ai primit, sau ce ţi s-a promis, arginţi sau măriri în funcţii? Nu cred că vom avea răspus la o asemenea întrebare de bun simpţ, în fond. Curat murdar ar spune un celebru personaj a lui Caragiale. Campania electorală premergătoare alegerilor parlamentare, în afara unor excepţii, este una mediocră, săracă şi începe să fie plină de abjecţii. Nişte nulităţi absolute se agită, sar, ţopăie nesimţit şi zgomotos că vor aduce bistriţenilor tot binele din lume. Nimic mai fals!
Eu dau în scris că nu se va schimba cu nimic în mai bine viaţa fiecăruia dintre noi, indiferent de personajul ales. Cum să înţeleagă bistriţenii, de ce nulităţi absolute, zerouri tăiate în patru, se aruncă în curse pierdute chiar înainte de a începe? Personaje, care într-o lume normală nu ar fi în stare nici să rupă bilete la intrarea într-un bordel, încearcă să devină vizibile şi atractive în planul politicii locale făcându-şi loc cu coatele, dar mai ales cu ce scot din buzunare, într-o încercare disperată de a smulge voturi de la un electorat, căruia îi este scârbă de ceea ce se întâmplă. Îi trece cuiva prin cap că după abjecţia şi curvăsăreala de joia trecută din Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, unii o să încaseze voturi mai multe? Mă îndoiesc.
Nu pot decât să închei parafrazând un prieten bun şi fost coleg, dacă îmi permite acest lucru: "om fi noi săraci, dar nu suntem proşti". Trădare, numele tău este "Negruşeri"!

ZAHARIA COTOC

21 COMENTARII

  1. Stimate militiano-jurnalo-cinstito…ma uimiti cu interesantele citate biblice, pe care bineinteles le respect. Acum stau si ma gandesc cunostintele biblice le-ati acumulat pe vremea comunistilor cand la pregatire profesionala va era predata biblia ca un curs pentru a va forma un limbaj specific crestinesc si pentru a putea astfel intra in randul crestinilor sa va confundati cu ei la iesirea din biserici si ai ”trage de limba” astfel stiati cine vrea sa fuga din tara, care femeie a mai avortat ilegal, care preot sau crestin facea trafic cu biblii si sa transmiti securitatii? Era o intrebare mai lunga ea dar astept raspuns in cazul in care gresesc. Iar daca nu am gresit Dumnezeu sa te ierte pt oamenii la care le-ai facut rau direct sau indirect nu te pot ierta. Si apropo de Iuda …Tot in biblie scrie:” Nu judeca ca sa nu fi judecat”. Sper ca ai inteles ceva din mesaj, daca nu ai inteles nimic atunci esti demn de mila.

  2. Ma paduche tu acuzi de tradare ,tu care faci parte din familia tradatorului PACEPATU care ai fost securist si ti-ai batut joc de proprii tai colegi tu care plateai sursele in han ,pentru ca sa spuna ceva rau de colegii tai ,te-a batut dumnezeu si ai ajuns ca sursele tale pe vremuri sa cersesti de la sefii tai un chior. Daca ai fost sluga de ce nu vrei sa devii om liber De fapt tu nu poti trai fara un stapin pe linga care sa te guduri si sa-i lingi te miri ce organ, ca nu ai fost demn niciodata.

  3. PSEUDONIME DE LINGAI COMUNISTI IMPUTITI AUZI TEMA DE CASA PENTRUFRAIERI CE VA DERANJEAZA SUBIECTUL SAU PEROANA CARE SCRIE ORI AMANDOUA DEOCAMDATA ESTE SINGURA PUBLICATIE CARE SPUNE LUCRURILOR PE NUME IN JUDET SI DE ACEEA DERANJEAZA PE MULTI FATALAI COMUNISTI CARE INCA NU AU INTRAT IN EUROPA SI AU RAMAS CU FATA SPRE EST (RUSIA)

  4. IN ULTIMUL TIMP ASA DE CONTESTATA A DEVENIT ACEASTA PUBLICATIE CA DERANJEAZA F.MULT. COMENTARIILE SI VIZITELE DE PE SITE AL ARTICOLELOR ESTE NOTA VOASTRA IN REST LASATI PUPINCURISTII SA LATRE ! ! ! B R A V O GAZETEI DE BISTRITA CEL MAI CAUTAT ZIAR VOI STITI CE SCRIETI SI O FACETI BINE DE TOT !!! FELICITARI !!!

  5. Au dreptate CNA,niste comunisti si GINA si Lancasternu i-ai prins tu Cotoc pe vremea cind vegheai daca comunistii nu se abateau de la linia partidului . Doar tu pazeai vigilent la consolidarea constiintei comuniste si dintr-un foc ai ajuns sa ii veghezi cum construiesc capitalismul muribund Ce bine ti-ar face un pic de decenta dar daca tu ai fost invatat cu abjectiile e prea greu .Un pic de rusine s-ar cuveni .

  6. CONCURENTA MOARE II DOARE !!! CE AVETI MAI CU COTOC ? VA STA IN GAT ? LUI ACELA I=A FOST SERVICIUL DAT VOI TURNATORII SI COMUNISTII IMPUTITI CE FACETI L–a,SAU SUGETI CIORAPII…CUM ATI FOST INVATATI,MAI AVETI PUTIN SI TRECETI SI DE PENSIE ! CU FATA LA RASARIT…MARS !!!

  7. securistule!cu ce te-au prins astia si ai devenit turnator? jurnalistii din tara stiu ca inca mai torni si mai incasezi si bani,facand rau in continuare? nu ai scrupule,ai fost si ai ramas turnator in continuare.nu-l mai critica pe iuda.ca pentr cativa arginti si tu procedezi la fel.rusine!

  8. are dreptate cel care ascris la hai sictir cotoc a fost securist si asta a fost meseria lui si stalin e nevinovat asta a fost meseria luide vina au fost cei ce s-au impotrivit lui si gh DEJ si-a facut meseria omorindu -va bunicii la Canal, Sighet sau Aiud De vina este Mona musca pt. ca a informat nu securistul care a santajat-oDe vina nu e Ana Pauker ci bunicii vostrii ca aveau niscaiva pamint si de aceea au facut puscarie si putem continua lista pina la Cotoc ce nu are nici o vina, de vina am fost noi care de bine de rau am dus societatea inainte Vinovat nu esti nici tu vinovat sint eu ca te-am trecut clasa

  9. ….SI CU …CARNETUL DE PARTID CE-ATI FACUT ? SOATETIL DIN C– SI BAGATI-L IN GURA …E MAI SIC SI POATE NU VA MAI BAGATI LA INAINTARE…valabil pt.profesionisti stiu ei care INVIDIA SIPROSTIA…

  10. Lasa pe altii sa comenteze, tu ti-ai scris articolul, ai scris ce ai crezut. Chiar pe toti comentatorii ii ataci? Fi pregatit sa auzi adevarul si acceptal. Nu te mai lauda singur si a intreba : Ce aveti ma cu Cotoc? Si sti si tu ca lauda de sine nu miroase a bine ceea ce inseamna ca lauda de sine chiar pute. Si eu care credeam ca e containarul din fata blocului ce au uitat astia sa-l ridice…

  11. PUTINI AU MAI RAMAS CACI RESTUL AU DAT COLTUL SI ACUM CE SA FACA SA-LATACE PE COTOC SAU ALTII CARE AU SPRIJINIT REVOLUTIA ,CERT FIIND CA IN JUDETUL NOSTRU NU AU FOST EVENIMENTE DATORITA LUI SI ALTORA CA EL.SA VA FIE RUSINE LABAGIILOR FATA LA RASARIT…MARS !!!

  12. Cotoc? el o sprijinit revolutia? Ma dute ma si te culca. Cum dracu toti comunistii sunt mari revolutionari, cum dracu e tot comunistii conduc tara asta, cum se face ca tinerii care au ajuns sa conduca institutii sau partide, cei care au facut facultatile dupa 89 datorita imputitilor de comunisti ramasi in viata ei devin generatie de sacrificiu. ma gunoaielor comuniste nu va ajuns cat ati omorat, cat ati parat cacatilor. Taceti din gura ca inca putin si arunca Dumnezeu cu cioate dupa voi. Jos lichelele care au servit securitatea ! Sa va loveasca cea mai mare boala si sa muriti in chinuri ca ne-ati terorizat bunicii si parintii. In inchisorile voastre comuniste mi-a murit bunicu pt ca era un preot care nu o vrut sa spuna la nemernici ca si Cotoc spovedaniile oamenilor

  13. Limbaj de baba nesatisfacuta,nimic altceva.Daca vrei un blestem,uite,te blestem eu,tanara,cu facultate in’95:Sa-ti pice netu!!!!!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.