Deputatul Ioan Oltean a prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, bilanţul activităţii sale de parlamentar din mandatul 2004 – 2008.
 
La baza deciziei de a-şi prezenta bilanţul activităţii sale din acest mandat în Parlamentul României au stat atacurile la care a fost supus de liderii celorlalte partide în ultima perioadă. „Am considerat că trebuie să vorbesc şi despre mine. Nu am făcut-o niciodată, dar cum alţii vorbesc numai de rău, îmi permit să spun eu şi de bine”, a precizat deputatul.
Astfel, în cei patru ani de mandat, potrivit declaraţiei lui Ioan Oltean, acesta a avut 544 de intervenţii în plenul Camerei Deputaţilor, cu o sută mai mult decât ceilalţi şase parlamentari la un loc, 32 de declaraţii politice, 60 de iniţiative legislative, dintre care patru sunt legi, 25 au fost respinse definitiv, alte 15 sunt la comisii la Camera Deputaţilor , iar 13 sunt la Senat. De asemenea, Oltean a mai semnat şi şase moţiuni. „Toate iniţiativele pe care le-am depus au avut drept obiectiv lucruri foarte serioase şi domenii importante”, a spus Oltean.
Deputatul a ţinut să amintească şi faptul că în perioada 2005 – 2006 a reuşit să convingă Guvernul pentru a aloca judeţului Bistriţa-Năsăud peste o mie de miliarde lei vechi pe toate domeniile de activitate. „Lucrări de infrastructură se regăsesc în aproape toate în fiecare localitate a judeţului realizate prin alocări bugetare susţinute de deputatul Oltean. Practic nu cred că există o comună în acest judeţ în care să nu fie un cămin cultural, o şcoală, o biserică, un drum pietruit ori în asfalt, o îndiguire ori o aducţiune de apă, care nu aibă şi aportul deputaului Oltean”, a conchis liderul PD-L Bistriţa-Năsăud.

2 COMENTARII

  1. nu zic nu se vede ca ati avut ceva activitate, dar de ce nu ziceti nimic de FAPTUL CA 2 SAPTAMANI POZA DUMNEAVOSTRA A STAT PE FIRMAMENTUL EMISIUNI „NASUL” SEARA DE SEARA DE IMI ERA RUSINE SA MAI SPUN CA SUNT CONCETATEAN CU DUMNEAVOASTRA asta ma face sa sterg cu buretele toate cele consemnate mai sus , daca or fi si alea adevarate ca de …. cine sa va mai creada????

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.