Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud păreau că la finele lunii octombrie au dat marea lovitură după ce au percheziţionat câteva zeci de locaţii de pe Valea Someşului şi au dus la audieri circa 60 de persoane, iar în final „s-au ales” cu vreo 19 inculpaţi într-un dosar ce vizează infracţiuni de corupţie.

 

Unul dintre inculpaţi aflat sub control judiciar, Nicolae Rus, şi-a deschis recent o afacere în domeniul exploatării lemnului, însă procurorul de caz – Felix Alexandru Coman – i-a interzis categoric să desfăşoare vreo activitate. Practic, prezumţia de nevinovăţie este călcată în picioare, ca să nu mai vorbim de faptul că „suspiciunile rezonabile” asupra comiterii unor fapte care vin în conflict cu legea sunt duse la extrem, astfel încât un om poate ajunge fără pâinea de la gură pentru a doua zi.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud au dispus constituirea unui dosar penal şi efectuarea urmăririi penale faţă de 19 persoane. Printre acestea se regăsesc şase agenţi de poliţie şi mai mulţi angajaţi ai unor ocoale silvice care sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, iniţierea, constituirea sau aderarea la un grup infracţional organizat şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

 

După acuzaţii zici că e bomba bombelor

Potrivit Parchetului BN, actele de urmărire penală efectuate până la momentul percheziţiilor au conturat indicii potrivit cărora în perioada februarie – octombrie 2015 patru agenţi de poliţie şi funcţionarii silvici vizaţi de cercetări au fost implicaţi în obţinerea şi transportul în condiţii nelegale a unor cantităţi importante de material lemnos, care a fost tăiat fără drept şi sustras din pădurile aparţinând fondului forestier naţional, aflate în raza teritorială a localităţilor Bistriţa, Parva, Rebra, Rebrişoara, Năsăud şi Maieru.

„În schimbul primirii unor sume de bani sau a altor foloase, agenţii de poliţie şi funcţionarii care au calitatea de personal silvic, respectiv ingineri şi brigadieri silvici, nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, nu au constatat săvârşirea mai multor infracţiuni şi au protejat activitatea infracţională a mai multor persoane care au tăiat fără drept, au transportat şi au comercializat material lemnos în condiţii nelegale”, se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Aceiaşi patru poliţişti, potrivit procurorului, în schimbul unor sume de bani sau al altor foloase, nu şi-au îndeplinit atribuţiile corespunzătoare constatării mai multor contravenţii şi infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Mergând cu ancheta înainte şi urmărind practicile presupus ilegale ale pădurarilor şi poliţiştilor, anchetatorii aveau să descopere alte fire care au dus spre Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto Bistriţa-Năsăud.

Astfel, doi subofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Auto Bistriţa-Năsăud ar fi primit bani în mai multe rânduri, pentru a facilita promovarea probei practice a examenelor pentru obţinerea de către diverşi candidaţi a permisului de conducere. Este vorba despre Mihai Capotă şi Claudiu Lup, care au şi fost audiaţi după finalizarea percheziţiilor de pe 28 octombrie.

 

Şase au fost propuşi pentru arestare preventivă

Mihai Capotă a plecat acasă în urma audierilor, însă Claudiu Lup a fost reţinut pentru 24 de ore.

În aceeaşi seară au primit mandate de reţinere pentru 24 de ore trei dintre agenţii de poliţie inculpaţi în dosar dar şi alte două persoane. Este vorba de Cezar Mircea Piticari– şeful Postului de Poliţie Parva,Florin Daniel Marolicaru– agent de poliţie Postul de Poliţie Parva,Titu Cornel Popârţac– şeful Postului de Poliţie Maieru, IlieVartolomei şi NicolaeRus.

Toate cele şase persoane reţinute au fost propuse instanţei pentru arestare preventivă pentru 30 de zile.

Instanţa a respins cererea procurorului Coman, însă patru dintre inculpaţi – Cezar Mircea Piticari, Claudiu Lup, Nicolae Rus şi Ilie Vartolomei au primit arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, în timp ce Florin Daniel Marolicaru şi Titu Cornel Popârţac au fost puşi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Nici Curtea de Apel Cluj nu a schimbat sentinţa instanţei bistriţene, astfel că 30 de zile Piticari, Lup, Rus şi Vartolomei au stat cuminţi acasă.

După ce s-a consumat acest interval de timp, Parchetul a cerut prelungirea arestului la domiciliu pentru cei 4 mai sus amintiţi, însă nici de data aceasta judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul BN nu a fost de acord, acesta aplicând măsura controlului judiciar.

 

Mai catolic decât papa, un fel de Mafalda

Se pare însă că procurorul Felix Alexandru Coman, cel care instrumentează acest dosar, a vrut să fie mai catolic decât papa, astfel că în ceea ce îl priveşte pe Nicolae Rus, potrivit surselor noastre, i-a „trasat” nişte interdicţii suplimentare. Omul şi-a deschis recent o firmă în domeniul exploatării şi prelucrării masei lemnoase, vrând să intre în legalitate. Numai că, pe 24 martie, la scurt după ce lui Rus a primit OK-ul pentru a-şi începe activitatea pe firmă, procurorul Coman a dispus MODIFICAREA MĂSURII CONTROLULUI JUDICIAR ÎN SENSUL ADĂUGĂRII OBLIGAŢIEI DE A NU DESFĂŞURA NICI DIRECT ŞI NICI PRIN PERSOANE INTERPUSE, NICI UN FEL DE ACTIVITATE COMERCIALĂ LEGATĂ DE EXPLOATAREA, TRANSPORTUL, DEPOZITAREA, COMERCIALIZAREA precum şi ORICE ACTIVITATE CU MATERIAL LEMNOS SAU MATERIALE REZULTATE DIN PRELUCRAREA MATERIALULUI LEMNOS. Adică nici măcar să fabrice scobitori, la o adică.

Chiar dacă legal, un procuror poate dispune modificarea obligaţiilor instituite în timpul controlului judiciar, obligaţia suplimentară impusă lui Rus sfidează logica simplă, în condiţiile în care nu discutăm de o activitate a persoanei fizice Nicolae Rus, ci despre o activitate a unei persoane juridice. Asta ca să nu mai discutăm de faptul că persoana care figurează ca asociat în firma respectivă poate să desemneze pe altcineva să îi administreze întreaga activitate. Dar, după cum se poate observa, nici asta nu poate face Rus, fiindcă automat s-ar discuta despre „persoane interpuse”. În plus, prin interzicerea desfăşurării activităţii, legale până una alta, omului i se taie orice venit şi posibilitatea întreţinerii familiei sale.

Absurdul situaţiei este faptul că deşi presupusele fapte de care este acuzat Nicolae Rus nu au fost considerate de instanţă că ar avea un grad de pericol social, procurorul anticipează practic că omul ar putea comite o altă faptă ilegală, de genul unei evaziuni fiscale. În plus acuzaţiile care i se aduc lui Rus nu fac referire absolut deloc la comiterea unor infracţiuni pe linie silvică (deşi culmea!!! procurorii arată că s-ar fi ras păduri întregi, fără să aducă vreo acuzaţie pe această linie), ci în speţă de faptul că acesta ar fi transportat, pentru alţii, material lemnos fără documente de provenienţă. Or pentru o asemenea faptă, se poate aplica cel mult o amendă şi confiscarea lemnului.

 

Referatul procurorilor, plin de BALAST

De altfel, după cum arată şi judecătorul de drepturi şi libertăţi care a judecat în noiembrie cererea de arestare preventivă, referatul întocmit de procurorul Coman a avut neajunsuri „care au grevat atât asupra judecării cererii cât şi asupra deliberării dar şi a motivării hotărârii adoptate”, astfel că s-a apreciat „că propunerea parchetului se bazează pe TEMEIURI INSUFICIENT DE PUTERNICE, care să justifice luarea celei mai severe dintre măsurile preventive”.

„Sub un prim aspect este de observat lipsa de sistematizare a referatului cu propunerea de luare a măsurii preventive; BALASTUL pe care în prezintă acesta, constând în numeroasele aspecte care, deşi interesează cauza în ansamblul ei, nu prezintă relevanţă în raport cu propunerea făcută (…) împrejurarea că unele dintre faptele reţinute în sarcina persoanelor propuse spre arestare sunt FOARTE SUMAR DESCRISE în cuprinsul referatului cu propunerea de arestare preventivă sunt reţinute doar pe baza transcrierilor unor interceptări telefonice fără a se corobora cu alte probe sau chiar în condiţiile în care aceste transcrieri sunt INFIRMATE de probele administrate până la acest moment”, se arăta în motivarea instanţei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.