Fitilul a fost aprins imediat după anunțarea rezultatelor din 26 mai 2019, pentru europarlamentare și referedumul pe justiție, printr-o declarație făcută de noua vedetă a politicii românești, Rareș Bogdan, care anunța că primă măsură după preluarea puterii de către opoziție, va fi tăierea pensiilor speciale, cu referire expresă la pensile militare, a rezerviștilor din Sistemul Național de Apărare. Declarația a surprins în primul rând prin faptul că se referea la o chestiune de politică internă, fără nici o legătură cu alegerile care tocmai avuseseră lor și mai mult, pensiile militare nu fac parte din categoria pensiilor speciale, lucru care demonstrează habarnismul vedetei PNL. Ulterior realizând enormitățile debitate Rareș Bogdan a dat-o la întors, lucru care nu a reușit decât să-l facă și mai mult de râs și să dovedească că este complet în afara subiectului. În cele din urmă scandalul tăierii pensiilor speciale a fost acoperit de alte scandaluri, dar fitilul bombei a fost amorsat și este pe cale să facă explozie. Reacția extrem de dură a rezerviștilor militari, ca reacție la declarațiile făcute pe tema tăierii pensiilor militare, a fost preluată de Sputnik într-un articol publicat pe site-ul publicației.

Multă lume se întreabă ce la determinat pe Rareș Bogdan să facă o asemenea declarație, în calitate de viitor europarlamentar, să abordeze un subiect de politică internă, la finalul unui scrutin care nu avea nici o legătură cu acest lucru? Fără să vrei dilema îți adduce aminte de vechiul proverb roman, ”ce are sula cu prefectura?”. În situația de față chiar nu are nici o legătură, scorul bun realizat de PNL, propulsarea lui Rareș Bogdan în calitate de europarlamentar și chestiune pensiilor speciale, care de fapt nu se referă la rezerviști militari.

Este necesar de precizat faptul că de pensiile speciale beneficiază foşti angajaţi din mai multe domenii, precum membrii Corpului diplomatic şi consular al României, funcţionari publici parlamentari, personalul aeronautic civil navigant, foşti angajaţi ai Curţii de Conturi şi grefieri precum și foştii parlamentari și primari. O pensie are o medie de 16.688 de lei, din care suma de 15.453 este suportată de bugetul de stat, iar restul este achitat prin bugetul asigurărilor sociale de stat.

Conform Legii nr.223/2015, pensiile foștilor angajați din Sistemul Național de Apărare, M.Ap.N, MAI, SRI, SIE, STS și Penitenciare se numesc pensii militare de stat. Potrivit art.1 din lege, ”Dreptul la pensii şi asigurări sociale pentru militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul pensiilor militare de stat şi alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale, denumit în continuare sistemul pensiilor militare de stat”. Nu este lipsit de interes faptul că pensile militare de stat sunt de trei ori mai mici decât cele speciale.

Actualul sistem de pensii militare de stat funcționează din anul 1862, când în subordinea Direcției a 2-a a Ministerului de Război, funcționa un Birou de Pensii. Modul de calcul al pensiilor militare era asemănător cu cel de astăzi. Sistemul de pensii militare de stat din România este identic cu toate sistemele similare din țările NATO și din toate națiunile civilizate. Având în vedere limitarea unor drepturi și libertăți la care sunt supuși militarii în activitate, pensiile acestora nu sunt calculate în baza principiului contributivității, fiind folosite alte formule de calcul care să compenseze privațiunile serviciului militar.

Declarația lui Rareș Bogdan privind tăierea pensiile speciale, cu referire expresă la militari, demonstrează că acesta nu a avut habar și nici nu are despre subiectul respectiv, de categoriile care beneficiază de aceste pensii. Probabil are o fixație cu pensiile persoanele care au lucrat în Sistemul Național de Apărare, asta dacă nu a vorbit ca un copil care vrea să-I uimească pe colegii de joacă și să demonstreze că el este cel mai tare în parcare. Cu cât spui mai multe năzbâtii șocante și-ți faci auditoriul să cadă pe spate, ai impresia falsă că ești mai ascultat și mai băgat în seamă. În primele declarații date după scrutinul din 26 mai, 2019, Rareș Bogdan a încercat să-și ridice singur mingea la fileu, arătând că toate discursurile lui de la mitingurile din campania electorală, gen Farfuridi din ”O scrisoare pierdută”, ar fi conținut anumite mesaje cheie pe care numai inițiați le înțeleg și că el nu a vorbit numai că să se trezească vorbind. De fapt analizând enormitățile debitate, acesta pare că se trezește de multe ori vorbind.

Referitor la tăierea pensiilor speciale, cu referire la pensile militarilor, alături de o altă enormitate lansată de șeful lui de partid, Ludovic Orban, privind impozitarea veniturilor IT-știlor, având în vedere reacțiile generate, imediat acesta a nuanțat prima declarație, lansând o altă prostie, că numai militarii din teatrele de operațiuni, pot beneficia de pensii speciale și că va face o mare presiune pe partid pentru a realiza acest lucru. Și cu această nouă afirmație, Rareș Bogdan demonstrează cât de habarnist este în cunoașterea subiectului. În primul rând, militarii care participă la misiuni externe, în teatrele de operaținui, sunt tineri, 20-45 de ani, după lege aceștia se vor pensiona peste mulți ani, iar afirmația chiar nu are nici o logică. În final, vedeta PNL a dat rău cu oiștea în gard, a bagat magistrații în față, că aceștia ar trebui să aibe pensii bazate pe contributivitate, să fie impozitate, iar ulterior subiectul a fost omorât și adus în derizoriu cu totul.

Un vechi proverb spune că un prost arunca o piatra în apă și zece înțelpți se chinuie să o scoată. Cam asta ar fi singura concluzie la care se poate ajunge vis-s-a-vis de afirmațiile lui Rareș Bogdan. Preluate de mass-media declarațiile privind tăierea pensiilor speciale au provocat un adevărat șoc. Primii care au reacționat au fost rezerviștii din M.Ap.N, care au considerat că sunt vizați direct de spusele lui Rareș Bogdan. De menționat faptul că rezerviștii din Sistemul Național de Apărare, Siguranță și Ordine Publică, sunt extreme de bine organizați, atât la nivel național cât și local, în fiecare județ existând asociații ale acestora, organizate în funcție de structurile unde au activat, M.Ap.N, SRI, MAI, SIE, STS, penitenciare.

Bistrița și Clujul au pe teritoriul lor unele din cele mai mari baze militare din România, ponderea rezerviștilor proveniți din aceaste structură este una considerabilă, ei fiind organizați ca asociație la nivel național și filiale ale acestora la nivelul județelor. Aceștia au o activitate intensă, cu structuri de conducere alese, ședințe trimestriale și bilanțuri de activitate anuale, urmărind cu atenție toate problemele legate de drepturile și obligațiile care le revin în calitate de rezerviști militar. Au de asemenea vizibilitate pe rețelele sociale, în special  pe Facebook, pe grupul ”Pensionrii militari români”.

Prima reacție a venit cum era de așteptat de la rezerviști armatei, pe grupul ”Pensionarii militari români”, extrem de virulentă, exprimată de un fost ofițer al Armatei Române, mr. (rez.) Gelu Olescu, care a activat în B.33 VM din Curtea de Argeș. În funcție de cheia în care în care este ințeles mesajul, acesta poate fi interpretat și ca o incitare la acțiuni potrivnice ordinei constituționale. Nu după mult timp postarea a fost ștearsă, dar a fost îndeajuns ca aceasta să fie preluată de Sputnik și interpretată într-un mod specific. Comentariile la posatarea mr. (rez.) Olescu, au susținut ideile enunțate de acesta, dar au fost și unele care sau delimitat de ”amenințările anticonstituționale” ale fostului cadru activ al Armatei Române, cu mențiunea că militari activi sunt privați de exercitarea unor drepturi civile prin Statutul Cadrelor Militare.

”Ieșirile naziste ale unui psihopat precum Rareș Bogdan, obligă armata să preia puterea in stat, în mod temporar, in baza Art. 118 (1) Constituție, respectiv în vederea garantării democrației constituționale”, este de părere mr. (rez.) Olescu. Evident sub semnul furiei declanșate de declarațiile lui Rareș Bogdan, acest ofițer rezervist cu stagii în Irak și Afganistan, propune o serie de ”măsuri imediate” în situația că propunere privind tăierea pensiilor ”speciale”, în care au fost incluse cele militare de stat, va fi aprobată.

”Interzicerea activității partidelor politice nedemocrate și a politicienilor nedemocrați, respectiv a acelor partide și politicieni care au încălcat drepturile și libertățile fundamentale și constituționale ale militarilor în ultimii 30 ani, cu anchetă, judecată și condamnare”, este prima măsură propusă de ofițerul rezervist.

”Aceasta este situația în care ne-au adus unii ca Rareș Bogdan!”……… ”Readuc aminte că în marele de stat de drept România, militarii români au drepturi și libertăți fundamentale încălcate, după modelul din alte vremuri ale negrilor în apartheid!”

Acesta enumeră drepturile și libertățile de care militarii în activitate, dar și cei din structurile de securitate și ordine public sunt privați pe perioada derulării carierei, motivul principal pentru care primesc o anumită compesare la ieșirea la pensie.

– dreptul la apartenență sindicală, la grevă și manifestații;

– dreptul de a deține firmă (care este un drept și de muncă, dar și de dezvoltare economică, financiară și familială);

– dreptul de a candida pt. a ocupa funcții de demnitate publică – fiind obstrucționat în fapt, dreptul democratic elementar al poporului de a alege pe oricine are încredere – și militar să fie;

– dreptul la liberă exprimare;

– dreptul de a practica oricare a 2-a profesia legală (ci doar „demne” – deși nu există profesii demne și nedemne, ci doar legale sau nu)”…….

”După cum bine observăm, specimene de tipul lui Rareș Bogdan, înfierează militarii privind dreptul la pensie militară, clamând un fel de egalitate între militari și cetățenii civili!”. Ei, bine, așa să fie dar nu mai trebuie să fim nici noi „fete mari” stimați colegi, și vrem și noi egalitate, dar în tot – nu doar la pensii, cum vor unii ca Rareș Bogdan!”………”Egalitate și în drepturi fundamentale, dar și în cazul obligațiilor militare la război, unde Rareș Bogdan și nevastă-sa nu au nici obligație militară, dar au în schimb pensionarii din armată – bărbați și femei!”, este de părere Gelu Olescu, pe grupul Pensionarii Militari Români.

Mai mult, mr. (rez.) Gelu Olescu avansează o propunere cu caracter politic. Nici mai mult, nici mai puțin acesta dorește ”Organizarea de…..alegeri în condiții de drepturi și libertăți fundamentale și constituționale EGALE – pentru toți cetățenii, inclusiv pentru militari, inclusiv cu DREPTUL DE A CANDIDA ȘI DE A FI ALES!”.

Un mare număr de comentatori au apreciat postarea fostului vânător de munte și sunt de acord cu ideile expuse, alții din contră au condamnat modul nediplomatic în care au fost  lansate, acuzându-l de ”manifestări neconstituționale”.

Mai multe discuții purtate cu membrii ai unor asociații de rezerviștii proveniți din SRI, MAI și penitenciare din Bistrița, pe marginea declarațiilor lui Rareș Bogdan și a replicii  venite din partea unui fost cadru al Armatei Române, demonstrează fără nici un echivoc aprecierea pentru spusele fostului militar roman și condamnarea declarației proaspătului politician, devenit europarlamentar. 

Mai mult, majoritatea interlocutorilor consideră că parlamentarii români, cei care fac legile, cu mici excepții, indiferent de culoarea politică, adeveresc o constatare mai generală, că îndeplinesc un program deliberat de umilire a Armatei României în special, dar și a celorlalte structuri din sistemul național de apărare, iar politicienii nu ar trebui să uite că încrederea românilor, cel puțin în Armata Română, este de trei ori mai mare decât în clasa politică, respectiv parlament. 

Este evident faptul că atacul permanent la rezerviștii militari, la pensiile acestora, ridicol de mici față de pensile speciale, induc idea existenței unui program politic de diminuare a puterii militare a României. Temele aduse permanent în atenția opiniei publice, de mărire a vârstei pe pensionare a militarilor, un proiect de lege aflat la Senat prin care se urmărește trecerea în rezervă a acestora la vârsta de 63 de ani, ieșirea aberantă a lui Rareș Bogdan cu propunerea tăierii pensiilor militare, conștient sau nu, au un singur scop, atingerea unui obiectiv antinațional, prin bulversarea moralului militarilor, umilirea acestora, implicit diminuarea puterii militare a țării și de care profită inamicii potențiali sau declarați ai României.

Faptul că site-ul rus Sputnik, a preluat urgent postarea fostului ofițer roman, mr. (rez.) Gelu Olescu, venită ca un drept la replică la declarațiile tembele ale lui Rareș Bogdan, privind tăierea pensiilor militare, nu face decât să confirme existența unui plan de erodare a puterii militare a țării, prin tehnici de dezinformare și manipulare, parte a unui adevărat război hibrid care se desfășoară în prezent împotriva României. 

2 COMENTARII

  1. Eu pe acest domn cu pe Oreste – prietenul sau, i-as cerceta pentru participare si instigare publica prin Realitatea TV … la dezordinea comisa la manifestatiile ilegale ale diaporei de la 10 august 2019 … nu sa-l mai si promoveze cineva si sa-l plaseze pe nu stiu ce ” scaune ” viitoare ! Dar poate ca totusi procurorii lui ” sesizarea din oficiu ” or face si acest lucru … daca nu sunt din ” statul paralel ” .
    La cat de ” cocos zburlit ” ( adica gata de raca si bataie ) era impreuna cu Orban de PNL… cand se si vedeau in ” Guvernul Meu ” al domnului presedinte Johannis… pe atata au ajuns ( toti trei ), dupa ce au vazut ca nu a trecut motiunea mult trambitzata… niste ” mucles „… cu coada intre picioare … la care li se aude ” latratul ” doar ascuns dupa niste ” boscheti sau tufe ” … dosite !

  2. Apropo, efectiv nu inteleg de ce toate fortele de ordine publica nu preiau conducerea si administrarea tzarii si toti acestia care-si bat joc de multime… sa fie pusi acolo unde le este locul, ca are dreptate dl maior in rezerva Gelu Olescu … Imi pare rau, ca avem atatia generali care inca mai au ” sange in vene „… si care nu iau atitudine… si stau cu ” coada intre picioare ” ca niste caini batuti cu bolovani …
    Asta se intampla daca militarii isi lasa pusca din mana sau o pun la ” rastel ” si dau comanda unor civili ” ne. sab. uiti „… dar nu este tarziu, daca tot asa se continua sa se intample altfel … , ca n-or fi ei atat de prosti militarii , care au pusca in mana, incat sa lase o ” gasca de sm. ech. eri ” … sa-si bata joc de ei si de acest popor .
    Priceput-ai dumneata stimate domnule RB ?! Grija ce pasarele iti ies din ” gatlej ” , ca n-ai in ” mana ” dumitale nici maca o ” joarda, sau nuielusa „… sa tot ” plesnesti ” cu ea in dreapta si in stanga !
    Fiti bucurosi … ” oameni buni ” … ca ” fortele armate ” , imediat dupa Revolutie, au predat puterea ” civililor ” si ca in acest moment, in aceasta tzara nu ne-am lasat indusi la un Razboi civil … cum era planificat de catre cei care au vrut sa vina peste noi ca lacustele peste culturile oamenilor … !
    Astazi, la noi, NU EXISTA NICI DREAPTA SI NICI STANGA EXTREMA … si toti sunt cam de CENTRU … cu mici variatiuni de staga „ciumei rosii ” ori dreapta ” aiuristico- capitalista ” si care intr-o forma sau alta sunt urmasii Epocii si/sau Dinastiei ” Ceau ” , ca toti acesti ” co. c. osi zburliti ” si-au facut scoala, calificarea si experienta profesionala in Epoca de Aur… !!! .
    Si… domnule RB… daca tot vrei sa vopsesti dumneata cozile la pruna… eu zic sa nu te mai chinui degeaba, ca asa le-a lasat Bunul Dumnezeu… gata vopsite … !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.