Decizia Curții Constituționale a României (CCR) cu privire la izolarea/carantinarea și spitalizarea persoanelor în contextul pandemiei de coronavirus a produs efecte și în județul Bistrița-Năsăud. Prefectul Stelian Dolha a anunțat că au fost înregistrate deja șase cazuri în care persoane depistate pozitiv cu COVID-19 au refuzat internarea sau au cerut să fie externate din spital, în baza deciziei CCR.

Curtea Constituţională ne-a lăsat fără instrumente de lucru, şi pentru cei izolaţi, şi pentru cei care se află în carantină. Suntem destul de departe cu încheierea socotelilor cucoronavirusul. (…) Decizia CCR ne-a lăsat fără 1.420 de persoane care erau în izolare la domiciliu. Pe lângă acestea, mai avem patru persoane care se aflau în carantină și care au plecat, asta pentru că așa a decis CCR. Dacă în primă fază nu am avut cereri pentru externare, în urma deciziei am avut deja două astfel de cereri. De asemenea, încă patru persoane infectate COVID-19 au refuzat internarea. Asta după decizia CCR. Suntem încă într-o situație complicată și eu cred că relaxarea asta nu ne-a făcut bine deloc”, a declarat prefectul Stelian Dolha într-o conferință de presă.

Sursa citată este de părere că autoritățile au nevoie de ”pârghii pentru a putea asigura dreptul tuturor cetăţenilor noştri la sănătate, dreptul de a nu se infecta”, motiv pentru care consideră că Parlamentul ar trebui să dezbată cât mai repede proiectul de lege adoptat de Guvern cu privire la instituirea unor măsuri de sănătate publică în situații de risc epidemiologic și biologic.

Sper ca proiectul de lege adoptat de Guvern să fie dezbătut și să îl avem cât mai repede ca intrument de lucru în teritoriu. Asta dacă și parlamentarii noștri dau dovadă de responsabilitate”, a mai spus Stelian Dolha.

Prefectul a prezentat și un grafic al focarelor din Bistrița-Năsăud, afirmând că cel mai mare focar este cel al ”relaxării și efectele ei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.