Având în vedere dinamizarea activităţilor sociale din perioada sărbătorilor şi ca urmare a specificului acestei perioade caracterizate de multitudinea activităţilor organizate cu ocazia sărbătorilor tradiţionale în spaţiul public, se impune o prezenţă activă a structurilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud în zonele şi mediile care pot afecta siguranţa persoanelor şi bunurilor acestora, în scopul asigurării climatului de normalitate publică.

 

Astfel, în conformitate cu Planul de măsuri pentru asigurarea şi menţinerea ordinii publice şi creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului pentru sezonul rece şi în contextul sărbătorilor de iarnă, aproximativ 150 de jandarmi se vor afla pe toată perioada sărbătorilor de iarnă în mijlocul cetăţenilor pe raza judeţului, a municipiului Bistriţa şi a turiştilor aflaţi în zona montană.

Ca în fiecare an pentru Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud sunt prioritare misiunile de asigurare a ordinii şi siguranţei publice cu ocazia adunărilor publice, de referinţă fiind cele prilejuite de concerte sau alte manifestări cultural–artistice organizate în spaţiul public (Târgul de Crăciun, spectacolele de Colinde şi Cântece de Crăciun), acţiunile desfăşurate pentru comemorarea Revoluţiei din Decembrie 1989,   manifestările publice organizate cu ocazia Crăciunului, pentru marcarea trecerii în noul an (Revelionul), această perioadă încheindu-se cu sărbătoarea Bobotezei şi a Sfântului Ioan.

Pe lângă aceste activităţi, jandarmii vor acţiona pentru executarea misiunilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în zona montană, a pârtiilor de schi sau săniuş, pe traseele turistice montane pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor din zona acestora. Jandarmii montani participă la nevoie, la acţiunile de căutare şi salvare/evacuare persoanelor sau turiştilor care se află în pericol în zona de responsabilitate, cu efectivele Posturilor Montane Rodna şi Piatra Fântânele.

De asemenea, efectivele Jandarmeriei bistriţene participă împreună cu alte instituţii abilitate supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei fondului cinegetic, a fondului silvic şi de protecţie a mediului, prin măsuri specifice de prevenire şi combatere a oricăror încălcări ale prevederilor normelor legale.

 

Jandarmeria Bistriţa-Năsăud – prin structurile de ordine publică va acţiona şi în comun, în cooperare / colaborare sau în sprijinul unor instituţii abilitate ale statului.

 

Având în vedere imperativele referitoare la realizarea obiectivelor propuse pentru siguranţa cetăţeanului, asigurarea climatului de normalitate pe timpul sezonului de iarnă 2016–2017 şi reducerea timpului mediu de răspuns privind intervenţia la evenimente Jandarmeria Bistriţa-Năsăud va acţiona pentru îndeplinirea următoarelor măsuri:

– realizarea unui răspuns integrat la provocările, riscurile şi vulnerabilităţile din această perioadă prin patrulări mixte în mediul urban şi rural;

– asigurarea ordinii publice şi siguranţei persoanelor în locurile în care se organizează evenimente de interes public (comemorarea victimelor Revoluţiei din 1989, sărbătoarea Revelionului, alte manifestări cultural-artistice, sportive, etc.);

– intensificarea acţiunilor comune cu organele abilitate în zonele montane precum şi în pieţe în vederea prevenirii tăierii şi comercializării ilegale a brazilor;

– suplimentarea cu efective a echipelor de intervenţie constituite la nivelul instituţiei pentru intervenţia promptă şi eficientă în cazul unor situaţii neprevăzute (de risc public);

– constituirea la sediul inspectoratului a echipelor specializate de intervenţie pentru soluţionarea sesizărilor cetăţenilor şi a situaţiilor apărute în zona de responsabilitate;

 

Concomitent cu aceste misiuni va fi asigurată paza şi protecţia celor 16 obiective aflate în responsabilitatea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud şi a transporturilor de valori în beneficiul Trezoreriei precum şi a transportului de corespondenţă clasificată.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.