În data de 13 Februarie, episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla a organizat darea de seamă a episcopiei, eveniment organizat în fiecare an, eveniment în care se prezintă realizările episcopiei pe parcursul anului precedent. Anul acesta totul s-a făcut fără mediatizare și fără anunțuri spectaculoase precum anii trecuți. ,,Oficial’’ au fost invitați doar preoții și prim-coratorii parohiilor. Am fost și eu prezent la eveniment și am ascultat pur și simplu minciuni debitate fără rușine. Scârbit de minciunile prezentate, nu am suportat să rămân până la sfârșitul evenimentului. Voi prezenta pe scurt câteva din minciunile spuse de episcopul Crihălmeanu:

Numărul credincioșilor din eparhia de Cluj-Gherla a fost arătat ca fiind de 42.543 suflete, când în realitate este de doar 17.800. Toate datele cu numărul credincioșilor există în format electronic la episcopie, de ce nu se prezintă acelea? Chiar domnul Teglaș anul trecut ,,s-a scăpat’’și a arătat numărul real al credincioșilor atunci când lămurea preoții să mărească contribuția. Oare prezentarea oficială a unui alt număr de credincioși nu constituie o încălcare a legii? În funcție de acest număr, statul asigură anumite venituri eparhiei, fonduri pentru școli etc. Numărul real de credincioși precum și neîncrederea lor în episcopie se vede acum și din organizarea vizitei papei la Blaj. Episcopia e disperată deoarece recrutarea de credincioși pentru vizita de la Blaj e un eșec total.

A fost prezentată activitatea socială a unor asociații,laici, preoți sau călugărițe ca fiind realizări ale episcopiei. Faptele caritabile realizate de aceștia nu au avut niciun sprijin material din partea episcopiei, toate se realizează cu greu prin donații, voluntariat etc. Tot la această categorie episcopul Crihălmeanu a prezentat un fapt demn de excomunicare în Biserica Catolică. A prezentat colaborarea excelentă a episcopiei cu clinica privată Medlife. Oare care este colaborarea? Faptul că episcopia închiriază pe bani frumoși clinicii un sediu înseamnă colaborare excelentă? Această companie medicală realizează și avorturi prin orașele unde au deschise clinici. Oare cum poate o episcopia să ,,colaboreze,, cu cei care realizează lucruri interzise de credința catolică? Nemaivorbind că această clinică este privată, realizează servicii medicale contra-cost, lucru pe care o Biserică nu are dreptul să-l accepte. În biserică nu pot exista decât medici ,,fără de arginți’’. De ce nu a prezentat episcopul dacă există preoți sau credincioși nevoiași care au beneficiat de servicii medicale gratuite în urma excelentei colaborări? Noi putem să dăm o listă cu numeroși credincioși săraci care au nevoie de servicii medicale și pe care nimeni nu-i ajută.

Tot la fapte caritabile episcopul ne-a mai prezentat o mare miciună. A declarat că organizația Caritas Eparhial Cluj a ajutat anul trecut 6932 de persoane cu dizabilități. Chiar ne crede născuți ieri episcopul? Cred că în toată Europa de sud-est nu a ajutat Caritasul Catolic atâtea persoane în ultimul an. Să ni se prezinte o listă cu cele 6932 persoane ajutate. Până anul trecut se prezentau cifre și mai umflate, de până la 50.000 de persoane ajutate pe an de caritasul eparhial. Măcar putea să tacă episcopul având în vedere neregulile economice care se realizează prin Caritasul eparhial. De anchete în acest caz oricum nu vor scăpa.

Marile realizări ale episcopiei pe anul trecut au fost prezentate de episcop cu ajurorul unui proiector și a unui laser aflat în mâna preasfinției sale. Aceste realizări au fost excursiile episcopului cu tineretul greco-catolic, cu cercetașii, taberele tinerilor chitariști și în primul rând activitățile de alpinism ale episcopului în Cheile Turzii. Poze, poze și iar poze, cântec, joc și veselie. Domnule Crihălmeanu, episcopii sunt urmași ai Apostolilor, ei trebuie să continue munca începută de aceștia. Mă îndoiesc că Apostolii se ocupau cu alpinismul în Cheile Turzii sau cu afacerile imobiliare din averea Bisericii.

O altă mare realizare a episcopiei, neprezentată de episcop trebuie neapărat să o menționez, mai ales la insistențele multor credincioși de la catedrala Schimbarea la Față. În primul rând sunt nemulțumiți de faptul că această catedrală este sâmbăta și duminica închisă. Dar și peste săptămână, în fiecare dimineață, rectorul Anton Crișan a interzis deschiderea catedralei până la începerea liturghiei, credincioșii care merg la locul de muncă nemaiputând spune o rugăciune în catedrală. Seara după liturghie, când conform legii creștinești credinciosul trebuie să se mai roage după ce a primit euharistia, acest lucru nu mai este posibil deoarece credincioșii sunt efectiv dați afară din catedrală de familia rectorului care s-a înstăpânit pe catedrală. Accesul credinciosului la baie este interzis în catedrală la ordinele aceluiași rector Anton Crișan(Toni pentru prieteni). Oare scrie cumva în Cartea Funciară ca proprietar al catedralei Anton Crișan? Episcopului Crihălmeanu i s-au plâns numeroși credincioși de aceste aspecte triste și de faptul că tot mai mulți greco-catolici nu mai vin la catedrală din cauza acestor apucături de piață agroalimentară. Singurul răspuns al episcopului la aceste plângeri a fost cel tipic: vorbește cu rectorul catedralei. Atâta poate un episcop să facă, să te trimită la altcineva. Poate rectorul să bată în cuie ușa catedralei că pe episcop nu-l interesează. Să ne justifice episcopul atunci pentru ce primește peste 17.800 lei în fiecare lună. Ce face pentru acești bani, din moment ce la orice problemă el te trimite la altcineva? Și de fiecare dată problemele nu sunt rezolvate. Mai menționez un alt aspect prin care noi greco-catolicii ne facem de rușine, faptul că duminica la catedrala noastră Schimbarea la Față sunt scoase difuzoarele afară și date la volum mare. Este un gest care arată lipsa de educație, nesimțire și lipsă de respect față de ceilalți locuitori ai orașului. Un obicei importat de la musulmani și ortodocși care fac aceste lucruri.

În final dorim episcopului Crihălmeanu citirea cu atenție a Sfintei Scripturi, mai ales a poruncii a opta și respetarea ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.