Sfârşit de săptămână incendiar în Bistriţa din cauza declaraţiilor politice. Războiul dintre PSD şi PD-L continuă, acuzaţiile fiind aruncate dintr-o parte în alta, indiferent dacă e vorba de vreo problemă la nivel naţional sau local.

La sfârşitul săptămânii trecute, liderul PD-L BN, Ioan Oltean şi-a exprimat speranţa că luni, 10 noiembrie să fie aprobată moţinea de cenzură „Guvernul pleacă, învăţământul rămâne”, semnată de 132 de parlamentari, deşi acesta are informaţii sigure că parlamentarii social-democraţi nu o vor susţine. „PDL îşi exprimă convingerea că toţi parlamentarii care au votat pentru majorarea salarizării cadrelor didactice, în mod normal ar trebui să voteze şi moţiunea de cenzură. Noi nu putem decât să criticăm şi să subliniem încă o dată duplicitatea PSD. Pe de o parte susţine necesitatea salarizării cadrelor didactice, pe de altă parte se asociază cu PNL. De altfel, basca roşie a lui Ion Iliescu este pe capul lui Tăriceanu de un an şi şapte luni şi cu siguranţă va mai fi până la 30 noiembrie”, a declarat Oltean. Acesta este de părere că, deşi mai este foarte puţin până ce rezultatul alegerilor se va face cunoscut, actualul Executiv nu mai poate rămâne nicio zi la guvernare. „Un guvern care are atitudinea pe care a o are, a cărui încredere a scăzut nu mai pote rămâne nicio zi la guvernare. O moţiune de cenzură determină căderea guvernului. Acest lucru este absolut necesar, chiar dacă ar mai fi o săptămână până la alegeri”, a declarat liderul PD-L, precizând că Executivul va rămâne cu prerogativele limitate doar la organizarea alegerilor şi nu gestionarea banului public.

Dizolvare doar în extremă urgenţă

În ceea ce priveşte scandalul care persistă de mai bine de patru luni în Consiliul Judeţean, Liviu Rusu a făcut declaraţii belicoase. Preşedintele CJ BN declara săptămâna trecută unui cotidian local că în această lună nu va avea loc nicio şedinţă ordinară de consiliu şi probabil va propune dizolvarea acestui for legislativ. Într-o conferinţă de presă acesta a precizat că: „În primul rând preşedintele propune, instanţa este cea care se pronunţă. Este îndeplinită una dintre condiţiile articolului 505 din Legea 215, pentru dizolvarea Consiliului Judeţean. Dacă un consiliu judeţean nu se întruneşte timp de două luni este dizolvat de drept. Numai că nu apelăm la situaţii de extremă urgenţă decât în situaţia în care ne gândim foarte bine şi la conescinţe”.

Sfaturi din partea fostului preşedinte

De cealaltă parte social-democratul Gheorghe Marinescu îl sfătuieşte pe Liviu Rusu să înveţe mai bine legea. „Acest personaj care a ajuns preşedinte cum a ajuns, nu se consultă cu nimeni şi îşi permite să dea lecţii cum poate fi citită o lege trunchiat şi aiurea şi cum poate să nu respecte legislaţia în vigoare, deşi Constituţia României spune pentru autorităţile locale că se guvernează conform legilor în vigoare. Domnul Rusu, cu nonşalanţă, face tot posibilul să dizolve consiliul judeţean, lucru pe care l-a făcut şi în 2005 şi în 2006 şi în 2007 şi poate şi acum. Îl anunţ că nu are nicio şansă”, a declarat Gheorghe Marinescu, precizând totodată că, în eventualitatea unor alegeri anticipate, PSD şi chiar şi PNL nu se tem de acest lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.