Deputatul PSD Daniel Suciu a comentat decizia președintelului Klaus Iohannis de a îl desemna premier tot pe Ludovic Orban, afirmând că liderul PNL ”nu va mai fi premierul României atâta timp cât noi suntem sănătoși la cap” .

”Ludovic Orban I tocmai a devenit Ludovic Orban al II-lea. Vom face același lucru pe care l-am făcut și zilele trecute, să le arătăm că regii buni trăiesc și mor, dar cei care fac în trei luni mai multe nenorociri au viață politică foarte scurtă”, a declarat Daniel Suciu, la Conferința de alegeri a PSD Bistrița.

Deputatul PSD a mai completat că ”Ludovic Orban nu va mai fi premierul României atâta timp cât noi suntem sănătoși la cap și tragem învățămintele după trei luni de guvernare cu ei”.

În intervenția sa din timpul conferinței, Daniel Suciu a vorbit și despre situația din plan local, trimițând câteva săgeți către cei din PNL.

”Rar mi-a fost dat să văd de la oameni politici, responsabili din Bistrița să își hulească în halul acesta orașul lor. Rar mi-a fost dat să văd președinți de partid, consilieri locali, liberali de toate mărimile, mai mari sau mai mici, care să spună în fiecare zi, în fiecare conferință de presă că Bistrița a lor și a noastră este ba Caracalul Ardealului, ba ultimul oraș din Ardeal. Să le fie rușine celor care doar din luptă politică vorbesc în halul acesta despre oraș”, a spus Suciu, care a criticat și faptul că Guvernul PNL a alocat zero lei municipiului Bistrița.

Respectul celor de la PNL pentru municipiul Bistrița s-a materializat cu fapte în ceea ce ne-au dat. Eu nu cred că există vreo formulă matematică, bugetară, financiară, politică de calcul care să spună că municipiul Bistrița, o treime din județ, unde sunt cei mai mulți contribuabili persoane juridice, merită de la guvernul liberal zero lei. Acest partid nu mai are voie să spună că le pasă de municipiul Bistrița”, a mai adăugat Daniel Suciu, care a mai criticat și faptul că liderii liberali din Bistrița-Năsăud nu au prezentat în cele 3 luni de guvernare liberală niciun proiect pentru județul Bistrița-Năsăud.

”Ciuma roșie” cu noi, mai buni sau mai răi, criticabili sau de lăudat, măcar în județul Bistrița-Năsăud am făcut ceva. Și acest ceva se vede în fiecare unitate administrativ teritorială. (…) Sunt al naibii de mândru că PSD, că ministrul din Bistrița social-democrat, în 8 luni de mandat, a reușit să rezolve problema de la Colegiul Național Liviu Rebreanu și Sala Polivalentă de la Bistrița. Oricine ce ar spune, acest lucru rămâne după noi și nu după ei”, a mai spus Suciu.

3 COMENTARII

  1. Dooomnul Suciu, cata vreme inca nu este la butoane alt lider… ” asta ” tot asa va face, chiar daca va avea atributiunile ” restranse ” .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here