Fostul vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu, a intrat oficial în cursa pentru fotoliul de primar al orașului Sângeorz-Băi. Este a doua oară când Suciu candidează la această funcție.

”Sângeorz-Băi are nevoie de dezvoltare, de un om pentru oameni care să știe, să vrea și să poată să redea strălucirea acestui oraș, dar și să unească oamenii. Cred cu toată convingerea că Daniel Suciu este omul care poată să facă toate aceste lucruri, iar prezența sângeorzenilor, veniți într-un număr atât de mare să-și aleagă candidatul la Primăria orașului, arată că Daniel este omul potrivit, la locul potrivit! Un tânăr ambițios, cu capacitate de muncă, cu o experiență dobândită, atât ca deputat, cât și ca ministru, dispus să facă sacrificii, să se dedice trup și suflet comunității”, a anunțat președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Totodată, liderul social – democraților din Bistrița-Năsăud a mai completat că, în opinia sa, ”a sosit momentul ca Sângeorz-Băi să aibă un primar care să-i reprezinte și să readucă strălucirea unui oraș-stațiune cu potențial turistic și economic”.

Desemnarea lui Daniel Suciu drept candidat la Primăria Sțngeorz-Băi s-a făcut vineri seara, când organizația PSD din orașul-stațiune și-a ales și noua structură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.