După adoptarea proiectului privind construcția Autostrăzii Nordului, deputatul PSD Daniel Suciu l-a acuzat în mod public pe deputatul PNL Robert Sighiartău de ”oportunism” și ”ipocrizie”.

”Nu mă dă afară din casă dragul de partidul lui Traian Băsescu și nici cel de Ionuț Simionca iar acestea sunt realități probate public. Dar nici nu pot trece cu vederea oportunismul și ipocrizia deputatului liberal Robert Sighiartău pe marginea Autostrăzii Nordului. Cum să te împăunezi cu munca altcuiva când liberalii tăi au votat împotrivă în comisia de buget finanțe, cum să îți arogi merite când ieri, pe ultima sută de metri în comisia de transportui, tot liberalii au vrut să mai amâne acest proiect? Cum să ironizezi public proiectul și apoi să pui cartoane pe FB de parcă ai asudat la îndeplinirea lui? Am avut și am capacitatea să îmi felicit colegii deputați când fac lucruri bune, iar colegul meu Ionuț Simionca știe exact ce s-a întâmplat în ultima lună pe marginea acestui subiect și cum l-am sprijinit concret. Cred că asta înseamnă normalitate și colaborare pentru județul natal. Păcat că deputatul Robert Sighiartău nu a învățat asta. Eu eram învățat după episodul cu reabilitarea Colegiului Liviu Rebreanu, dar văd că deja e o practică. PS-pe site-ul Camerei Deputaților veți găsi stenogramele din comisiile menționate și poziționările fiecăruia”, a scris Daniel Suciu pe pagina personală de pe o rețea de socializare.

Reacția deputatului PSD vine după ce Robert Sighiartău a postat pe Facebook, la scurt timp de la adoptarea proiectului Autostrada Nordului, următorul mesaj: ”Am votat, alături de colegii liberali, Legea pentru Autostrada Nordului – drumul expres care conectează nordul României la rețeaua europeană de autostrăzi și leagă, prin Bistrița-Năsăud, Suceava și Bucovina de Satu Mare și Maramureș. Luna trecută, la Bistrița, premierul Ludovic Orban a reafirmat angajamentul susținerii Guvernului PNL pentru realizarea acestui obiectiv. Proiectul este în implementare. Pentru sectorul care leagă Satu Mare de granița cu Ungaria, a fost semnat contractul pentru realizarea Studiului de fezabilitate și a Proiectului tehnic de execuție. În august, a fost emis ordinul de începere a activității de proiectare. Pentru cele trei loturi de drum de mare viteză Baia Mare – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava (335 km) sunt în evaluare ofertele depuse pentru realizarea studiilor de fezabilitate. Ca deputat de Bistrița și secretar general al Partidului Național Liberal mă voi bate pentru acest obiectiv de investiții crucial pentru dezvoltarea economică a zonei și îmbunătățirea condițiilor de viață pentru românii din nordul țării”.

Totodată, într-o emisiune de la Info Bistrița, deputatul Robert Sighiartău a afirmat că ”autostrăzile nu se fac prin legi”.

Reamintim că proiectul privind Autostrada Nordului, inițiat de deputatul PMP Ionuț Simionca, a fost adoptat de Camera Deputaților și urmează ca legea să ajungă la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

2 COMENTARII

  1. Sucica, mai ia pauza! Daca era autostrada facuta, sau cel putin inceputa, de voi in anii ce-au trecut , nu mai avea nimeni de ce sa profite. Esti un gargaragiu asemeni partidului de hoti din care faci parte. Voi in Bistrita nici macar amarata de centura nu ati fost in stare sa o spoiti cu un strat nou de asfalt. esti mare nesimtit!!!

  2. Mi-e scârbă cu tine SUCIULE ,nu ai făcut nimic pentru bistrițeni ,ai aparat corupții și și ți-ai sporit avere din ploconul luat de la corupți să-i păstrezi în funcții.NU TI-E RUSINE CU TINE?NOUA NE ESTE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.