Confruntat cu probleme financiare fără precedent, care au ajuns inclusiv în sala de judecată, omul de afaceri Dan Vasile a devenit, surpriză, administratorul special al propriei companii. Mai este și remunerat cu salariu de CEO de companie multinațională.

La începutul lunii iunie, Tribunalul Bistrița-Năsăud a dat undă verde insolvenței Dan Steel. Asta după ce procesul a fost în stand-by o perioadă, din cauza stării de urgență.

Dosarul a fost deschis chiar în prima lună din an, în spatele său aflându-se două bănci importante: Unicredit și OTP Bank, precum și subsidiarele de leasing. Printre creditori s-a numărat și Arcelormittal Zenica, o companie ce încearcă de ani buni să recupereze datoriile de la Dan Steel.

Cererea de insolvență a fost formulată oficial de Unicredit Leasing Corporation IFN SA. Administrator judiciar provizoriu este CITR Filiala Cluj SPRL și Prime Insolv Practice SPRL. Pentru serviciile prestate primește lunar 5.000 de lei.  Luna aceasta va fi făcut public și tabelul preliminar al creanțelor.

La finalul lunii trecute, administratorul judiciar a convocat Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Dan Steel Grup pentru o serie de hotărâri, printre care stabilirea administratorului special sau a planului de reorganizare.

Administrator special, cu salariu pe măsură!

În cadrul ședinței de la final de iulie a fost ales drept administrator special chiar administratorul de drept, Dan Steel. Acesta va conduce activitatea companiei în procedura de insolvență.

De asemenea, în cadrul aceleiași ședințe a fost stabilită remunerația administratorului special: „Cu un procent de 83.7654% din capitalul social al societății se stabilește că administratorul special nu va primi o remunerație specială din partea acționarilor, ci va fi remunerat în continuare în calitate de director general al Dan Steel Grup Beclean SA, cu suma de 30.000 de lei/lună”.

Dan Steel Beclean și Dan Steel Negrești Oaș, care au cumulat peste 400 de angajați, au conturile blocate de către creditori.

Deși încă nu s-a comunicat oficial, se pare că Dan Steel a adunat datorii uriașe la cele două instituții bancare. Potrivit Bistrița Business, în 2018, cele două bănci au creditat compania cu peste 26 de milioane de euro. OTP Bank ar avea de recuperat 16 milioane de euro, iar Unicredit Bank 10 milioane de euro. Platforma Dan Steel Beclean este girată ca bun imobiliar la cele două bănci.

Creditorii îi suflă în ceafă lui Dan Vasile din 2018

Încă din 2018 creditorii îi suflă în ceafă lui Dan Vasile, așa că procedura de insolvență nu miră pe nimeni. Primele demersuri au fost făcute de două companii străine BELMET HANDELSGESELLSCHFT M.B.H. și Arcelormittal Zenica. BELMET HANDELSGESELLSCHFT M.B.H. solicita, în instanță, recuperarea datoriilor printr-o somație europeană de plată. De partea cealaltă, Dan Steel solicita anularea somației, pe care o și obține în cele din urmă.

Potrivit sentinței date de Tribunalul Bistrița-Năsăud, Dan Steel Group Beclean ar datora producătorului neamț peste 900.000 de euro:

„Obligă pârâta-debitoare Dan Steel Group Beclean la plata către reclamanta-creditoare BELMET HANDELSCESELLSCHAFT MBH a sumei de 906.791 de euro, reprezentând debit principal, precum și la plata dobânzii legale anuale. Obligă pârâta-debitoare la plata către reclamata-creditoare a cheltuielilor de judecată”.

Sentința a fost atacată de către Dan Steel Group. Văzând că lucrurile se mișcă greu în România, nemții au mers pe lege și au cerut în 17 aprilie deschiderea procedurii de insolvență. Primul termen de judecată a fost stabilit 31 mai 2019.

„Rezultatul total al exercițiului a fost influențat de nivelul producției obținute, mai mic decât cel din 2016, precum și de rezultatul financiar obținut, rezultat datorat în cea mai mare parte evoluției cursului valutar”, se explică în raportul de gestiune al companiei.

Alte două dosare au fost înregistrate în primăvara anului 2019, unul în martie, iar celălalt în aprilie. Într-unul, BELMET HANDELSGESELLSCHFT M.B.H, la rândul său producător de fire de toate felurile și țevi din oțel, cere recuperarea datoriilor, iar în celălalt cere falimentul fabricii din Beclean. În procesul în care se cere falimentul fabricii din Beclean, Curtea de Apel Cluj menține decizia Tribunalului Bistrița-Năsăud, care a respins cererea străinilor.

În cazul celuilalt dosar deschis în aprilie anul trecut lucrurile au luat o întorsătură ciudată. Nemții au renunțat la judecată, după ce în prima fază au cerut o poprire asiguratorie.

În data de 4 septembrie 2019, ARCELORMITTAL ZENICA, o firmă din Bosnia – Herțegovina a cerut la Tribunalul Bistrița-Năsăud falimentul celor de la Dan Steel Group Beclean.

În aceeași zi, firma străină a cerut, de data aceasta la Tribunalul Satu Mare și falimentul societății pe acțiuni Dan Steel Group Negrești Oaș. Totul s-a terminat brusc însă, societatea comercială renunțând la judecată.

Nu au renunțat însă la a-și recupera datoriile, firma din Bosnia – Herțegovina deschizând în luna februarie a acestui an un nou dosar de executare silită la Judecătoria Beclean. În aceeași lună, judecătorii de la Beclean admit cererea. Aceeași mișcare a fost făcută și la Judecătoria Negrești Oaș, care, însă, i-a respins cererea.

În mai anul acesta, ARCELORMITTAL ZENICA obține la Tribunalul Satu Mare încuviințarea executării silite. Aceeași victorie o bifează și la Judecătoria Beclean, încă de la finalul iernii (13 februarie).

Pierderi de peste 30 de milioane anul trecut

Potrivit ultimelor raportări financiare pentru anul 2019, Dan Steel Grup Beclean a înregistrat o cifră de afaceri de 117,4 milioane de lei și pierderi de peste 30 de milioane de lei. Datoriile ajungeau la 161 de milioane de lei. Numărul de angajați se diminua cu peste 50.

Pentru anul 2018, Dan Steel Grup Beclean a înregistrat o cifră de afaceri de 138,6 milioane de lei, pierderi de peste 17 milioane de lei și datorii de 167,2 milioane de lei.

În 2017, grupul a raportat o cifră de afaceri de 188 de milioane de lei, un profit de peste un milion de lei și datorii de 134,5 milioane de lei. În 2016, cifra de afaceri ajungea la 192,2 milioane de lei, iar profitul trecea și el de două milioane de lei. Datoriile erau, însă la fel de mari, ajungând la 138,5 milioane de lei.

Declinul pare să fi început încă din anul 2016, în anul 2015 lucrurile stând mult mai bine. Astfel, pentru 2015, compania raporta o cifră de afaceri de 242,1 milioane de lei, un profit de aproape 2,5 milioane de lei și datorii de 136,8 milioane de lei. Și în 2014 cifra de afaceri trecea de 200 de milioane de lei, iar profitul de două milioane de lei.

De altfel, în perioada 2015-2008, cifra de afaceri nu a scăzut sub 200 de milioane de lei, iar profitul a ajuns, în unii ani, chiar și la 5 milioane de lei.

Ani buni, Dan Vasile a fost prezent în topul celor mai bogați români, cu averea sa impresionantă. Nici în 2018 nu a dispărut din top, acesta fiind pe poziția 87 în Top 300 Capital.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.