Curtea de Conturi Bistrița-Năsăud cere recuperarea prejudiciului în cazul unui teren de fotbal amenajat și mai apoi dărâmat de Primărie, în urma unei sentințe judecătorești. Prejudiciul stabilit de Curtea de Conturi ajunge la 64.776 de lei și deocamdată instituția n-a comunicat de la cine trebuie recuperată această sumă.

În anul 2016, Primăria Bistrița amenaja un teren de sport în zona Subcetate, săracă în acea perioadă în alternative pentru copiii din zonă. Spațiul multifuncțional de joacă și recreere avea 720 de metri pătrați.

La acea dată, Primăria Bistrița aloca 65.591 de lei pentru lucrările la acest teren de sport. Petru gazonul sintetic monofilament, de culoare verde, cu linii de demarcație albe, s-a alocat suma de 45.000 de lei. Aceasta includea și transportul și montajul gazonului. Lucrările au fost realizate de angajații Direcției de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistrița și au fost finalizate în 12 luni.

Scandalul a apărut încă de la amenajarea terenului de sport. Florin Cionca, unul dintre bistrițenii care locuiesc în apropiere, a susținut că în obținerea autorizației de construcție nu s-a ținut cont de respectarea legii și anume de acordul vecinilor, mai ales că este vorba despre construcție cu altă destinație.

Acesta susținea la acea dată că nu s-a respectat Planul Urbanistic General și regulamentul de urbanism, pentru că s-a realizat o platformă asfaltată pe 90% din suprafață totală. Aleile, parcajul, arborii și gardul viu menționate în certificatul de urbanism nu există, fiind doar pe hârtie.

Bărbatul a solicitat Primăriei Bistrița să anuleze autorizația de construcție, susținând că se încalcă legea și este un abuz în serviciu. Plângerea bistrițeanului a fost respinsă de municipalitate, iar Florin Cionca a dat în judecată Primăria Bistrița.

Judecătorii au obligat Primăria să demoleze construcția

Lupta s-a mutat în instanță. Judecătorii au cerut expertize și păreri ale specialiștilor. În cele din urmă, Tribunalul Bistrița-Năsăud dă dreptate bistrițeanului și obligă municipalitatea să demoleze construcția.  Se întâmpla în 2017: „Admite în parte cererea formulată de reclamant având ca obiect restabilirea situaţiei anterioare în sensul că dispune desfiinţarea construcţiei edificate în temeiul autorizaţiei de construire nr. 873 din 12.10.2015 emisă de pârâtul Primarul municipiului Bistriţa, sub condiţia obţinerii în prealabil a autorizaţiei de demolare prevăzută de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 republicată”.

Sentința rămâne definitivă abia în 2018, când și Curtea de Apel Cluj menține soluția dată la Bistrița. Asta după ce municipalitatea a contestat decizia luată la Bistrița:

„Rejudecând înlătură menţiunea din dispozitiv privind obţinerea prealabilă a autorizaţiei de demolare. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii. Respinge recursurile formulate de către pârâţii Municipiul Bistriţa şi Primarul Municipiului Bistriţa împotriva sentinţei civile nr. 531/09.06.2017 pe care o menţine în întregime, precum şi împotriva hotărârii de completare dispozitiv din data de 27 octombrie 2017. Obligă recurenţii Municipiul Bistriţa şi Primarul Municipiului Bistriţa să achite reclamantului Cionca Florin 1700 lei cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă”.

Curtea de Conturi cere recuperarea prejudiciului

Culmea, în această perioadă, Primăria Bistrița nu a oprit lucrările, a finalizat investiția și a dat-o în folosință. Întrucât banii au fost aruncați pe fereastră, terenul fiind folosit doar doi ani de către romii din zonă, și Curtea de Conturi a cerut ca prejudiciul să fie recuperat.

Urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziție de către reprezentanții U.A.T.M. Bistrița, s-a constatat că patrimoniul unității administrativ teritoriale a fost prejudiciat cu suma de 64.776 de lei, reprezentat de valoarea materialelor incorporate pentru realizarea obiectivului de investiții „teren de sport în cartierul Subcetate”, nerecuperate de la persoanele răspunzătoare în urma anulării autorizației de construire. În vederea recuperării prejudiciului (…) directorul Camerei de Conturi Bistrița-Năsăud a emis decizia nr. 9/2021”, se arată într-un răspuns primit de Bistrița Civică, de la Camera de Conturi.

Deocamdată nu se știe cine va trebui să scoată această sumă din buzunare. Cu siguranță, însă și această procedură va ajunge în instanță. Nu a fost încă înregistrat niciun dosar în acest sens.

Aceasta nu este singura investiție din Subcetate care se duce pe apa sâmbetei. Parcul pentru copii în care s-a pompat suma de un milion de lei din fonduri europene, arată jalnic, deși a fost dat în folosință abia anul trecut.

Parcul se întinde pe 2.100 de metri pătrați și este amenajat lângă strada Busuiocului, unde este și accesul principal. Terenul a fost nivelat, iar o parte din acesta gazonată. Au fost plantați arbori și arbuști și au fost realizate alei pietonale.

Au fost montate mai multe aparate de fitness pentru adulți și a fost dotat cu mobilier urban, sistem de iluminare, cișmele și un foișor pentru jocurile statice. Spațiile verzi sunt irigate cu un sistem special.

De asemenea, cei care se relaxează în acest parc au parte de Wi Fi gratuit, iar acesta este supravegheat video. Deși tocmai aceste camere video ar trebui să împiedice vandalizarea și comportamentele antisociale, persoanele care locuiesc în zonă spun că imaginile nu sunt stocate, astfel că dacă polițiștii locali nu sunt anunțați în momentul în care cineva strică ceva, sunt șanse mici ca cei vinovați să fie trași la răspundere.

Lucrările au început în toamna anului 2019 de CML și finalizate la mijlocul anului 2020. Acestea au fost prost gândite din start. Pe lângă aparatele de fitness și în mai multe zone verzi se formau bălți cu noroi din cauza instalației care udă gazonul. La temperaturi mari, bălțile formate emanau un miros greu de suportat.

Au „ajutat” și beneficiarii, care au început să devasteze părculețul imediat după inagurare. Pomișorii proaspăt plantați au fost puși la pământ. Beneficiarii de ajutoare sociale de la blocurile din zonă merg în parc cu boxele, iar muzica răsuna toată noaptea.

Gazonul amenajat a fost dublat de unul de coji de semințe, iar foișorul special gândit pentru relaxare și-a pierdut din elemente la scurt timp după inaugurare. Materialul din jurul spațiului verde a fost și el rupt bucățele de adolescenții și tinerii care-și fac veacul în parc. 

Alți bani cheltuiți aiurea! Curtea de Conturi nu consideră că e prejudiciu

De asemenea, Curtea de Conturi a constatat că voliera, căsuță pentru veverițe, amplasată în 2016 în Parcul Municipal, a fost amenajată fără autorizație de construire și amplasată ilegal în parc. Voliera, pentru care municipalitatea a cheltuit 14.000 lei, a fost desființată la scurt timp, după circa un an de la amplasare. Pe lângă suma achitată pentru volieră, primăria a mai cheltuit alți 2.700 lei pentru achiziționarea a 6 veverițe, parte dintre acestea murind sau pur și simplu reușind să evadeze. Pentru banii cheltuiți aiurea nimeni nu a fost pus însă să plătească, fiindcă cei de la Curtea de Conturi au constatat că voliera există încă!

„Din verificările efectuate s-a constatat că la data efectuării misiunii de audit, mijlocul fix se regăsește în patrimoniul Direcției de Servicii Publice din cadrul UATM Bistrița, fiind depozitat în municipiul Bistrița, strada Simpozionului nr. 2. În concluzie, se confirmă aspectele din petiție privind amplasarea ilegală a construcției metalice „volieră căsuță pentru veverițe”, mai precizează Camera de Conturi în răspunsul făcut public de Bistrița Civică.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.