A trecut mai bine de un an de când au fost raportate primele cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în provincia chineză, Wuhan. În prezent, la nivel mondial sunt aproximativ 130 de milioane de infestări și în jur de 2,8 milioane de persoane decedate. Pentru prevenirea răspândirii au fost luate o serie de măsuri pe care le cunoaștem toți, totuși imunizarea fie naturală fie artificială s-a dovedit cea mai eficientă și sigură metodă. Drept urmare la nivel mondial a început cea mai mare campanie de vaccinare din istoria omenirii. Inițial s-a dorit o imunizare echitabilă tuturor statelor, fără a se face diferență între acestea pe principii economice. La nici patru luni de la începerea procesului de vaccinare au apărut deja decalaje majore între statele dezvoltate și cele din Lumea a Treia. 

O privire de ansamblu la nivel mondial

Până în prezent au fost administrate la nivel mondial peste 500 de milioane de doze de vaccin reprezentând aproximativ 3% din populația globului. În ultima săptămână media de vaccinare este de puțin peste 11 milioane de doze pe zi. Având în vedere că cel mai încurajator vaccin are o rată de eficiență de 95% este nevoie de o campanie de vaccinare bine coordonată. Conform spuselor cunoscutului infecționist Anthony Fauci, ca să revenim la normal este nevoie de o vaccinare de 70 până la 85% a unui stat. Pe acest principiu s-a început vaccinarea în masă la nivelul tuturor statelor, în unele cazuri mai mult în altele mai puțin. Acest aspect a fost semnalat și de directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Adhanom Ghebreyesus care a declarat “unele țări se luptă pentru a-și imuniza întreaga populație, în timp ce alte țări nu au nimic. Acest lucru poate oferi siguranță pe termen scurt, însă este un fals sentiment de siguranță”. Evident că acesta are dreptate deoarece mai devreme sau mai târziu oamenii vor călători și din statele defavorizate spre marile puteri și viceversa. Alt aspect mai intră în discuție din acest punct de vedere, capacitatea virusului de a se muta și de a dezvolta toleranță la tratament devenind mai greu de combătut. 

Decalajul vaccinării între state

Cele mai multe doze de vaccin sunt administrate în Statele Unite, aproximativ 2,5 milioane, ceea ce arată că în aproximativ 5 luni aceștia vor ajunge să aibă 75% din populație vaccinată. Aceștia au administrat 20 de doze la 100 de persoane, iar 14 % din populație este vaccinată complet. Toată această campanie a fost posibilă după ce SUA a băgat “mâna adânc în buzunar” și mai ales că vaccinul Pfizer/BionTech, Moderna și Johnson & Johnson, dar tot ei produc și Johnson Baby, sunt producții autohtone și evident au fost primii pe listă. Totuși, chiar și cu această amplă campanie de vaccinare, SUA au înregistrat peste 30 de milioane de infestări și peste 500 de mii de morți, fiind în topul listei din ambele punct de vedere, raportate la o populație de 332 de milioane de locuitori. 

Israelul are o campanie extrem de agresivă reușind să vaccineze cu două doze peste 84% din populația cu vârsta de peste 70 de ani. La nivel național aceștia au vaccinat 51% din populația țării care are puțin peste 9 milioane de locuitori, cu o rată de vaccinare de sub 50 de mii de doze pe zi. Au apărut o serie de speculații cu privire la faptul că administrația ar fi plătit de trei ori mai mult pe un vaccin și de aceea ar fi primit 15 milioane de doze înaintea Europei. Un lucru este cert, premierul Netanyahu s-a bazat pe această campanie de vaccinare în lupta pentru obținerea unui nou mandat, aparent formațiunea sa nu a obținut majoritatea necesară pentru rămânerea în funcție.

Campanii consistente de vaccinare sunt duse și în UK care a reușit să administreze o doză pentru 43% din populația de aproape 70 de milioane de locuitori, cu o capacitate de 600.000 de doze pe zi. Un alt exemplu, Emiratele Arabe Unite au reușit să vaccineze una din trei persoane cu un total de aproape 8 milioane de doze administrate. O altă statistică concludentă este aceea a Chinei și Indiei care deși reușesc să vaccineze 1,6 milioane, respectiv 2,2 milioane de persoane pe zi, raportat la populația acestora, procentul este nesemnificativ. 

Am prezentat aceste date deoarece este important raportul dintre dozele administrate și populația unui stat, având în vedere faptul că în România guvernanții se laudă că vaccinarea “duduie”.

Cum se vaccinează în România

În ceea ce privește cazurile de infectare, țara noastră a trecut de 900 de mii, dintre care peste 22 de mii de persoane și-au pierdut viața. Cu mici diferențe, avem aceeași situație cu statul Chile, doar că aceștia au administrat aproximativ 10 milioane de doze cu o capacitate de 240.000 de persoane vaccinate zilnic. Un alt exemplu este Canada, care are aproximativ același număr de cazuri și decese, dar raportat la o populație de aproape 40 de milioane de locuitori. Până în prezent, țara noastră a administrat aproximativ 3 milioane de doze din cele patru tipuri de vaccin acceptate. România are o medie de puțin peste 50 de mii de doze pe zi, la o populație de 19,1 milioane de locuitori. Astfel cu o doză este vaccinată în România peste 10% din populație, iar cu două doze în jur de 5%. Este adevărat și faptul că proporții aproximativ egale cu România are și Germania, Franța sau Italia dar nu trebuie pierdut din vedere faptul că aceste state au de 3 ori și chiar 4, în cazul Germaniei, populația țării noastre. 

Țările defavorizate au administrat în total cât alții într-o oră

Acest decalaj a fost preconizat încă din luna ianuarie a acestui an deși s-a vorbit peste tot despre solidaritate și ajutarea tuturor semenilor. Drept urmare, pe lângă capacitatea internă a fiecărui stat, mai sunt distribuite doze de vaccin și prin Sistemul Internațional Covax. Acesta este coordonat de Alianța Vaccinării (GAV), Organizația Mondială a Sănătății și Coaliția pentru Prevenirea Epidemiilor (CEPI). Prin Covax se dorește vaccinarea a 20% din populația globului din aproape 200 de țări, printre care 92 de state defavorizate. Dacă urmărim evoluția pandemiei și mai ales a vaccinării din state africane precum Gambia, Uganda sau Gabon observăm că nici măcar nu există date cu privire la acest proces. Cel mai afectat stat african de pandemie este Africa de Sud cu aproape 1,5 milioane de cazuri la o populație de 60 de milioane de locuitori. Totuși, este cunoscut și faptul că aceștia au capacitatea și infrastructura necesară pentru a raporta cazurile spre deosebire de Congo, Somalia sau Mali care au raportat în jur de 10 mii de cazuri de la izbucnirea pandemiei. În cazul acestor state este adevărat și faptul că densitatea populației este incomparabilă cu cea a Europei sau a statelor dezvoltate. 

Să revenim la vaccinare, majoritatea statelor defavorizate au vaccinat 0,1 % din populația acestora. De exemplu, în Coasta de Fildeș au fost administrate aproximativ 30 de mii de doze în total, aceștia au o capacitate de 1.400 de administrări pe zi la o populație de aproape 27 de milioane de locuitori. Alt exemplu, Uganda, se află în aceeași situație, doar că de data aceasta este vorba de aproape 50 de milioane de locuitori. Aceste situații nu au loc doar pe teritoriul Africii. Un alt exemplu, de data aceasta din America de Sud, Paraguay a raportat peste 200.000 de cazuri până în prezent la o populație de puțin peste 7 milioane de locuitori, aceștia au administrat în jur de 15 mii de doze de vaccin cu o capacitate de 500 de doze zilnic. 

Exemplele de acest gen pot continua, este de înțeles că statele cu potențial să se îngrijească inițial de proprii cetățeni dar acest decalaj este posibil să se întoarcă împotriva tuturor, deoarece atât timp cât există zone pe glob în care sunt imunizate câteva mii de persoane, virusul continuă să se răspândească și să sufere mutații, pe care este posibil să nu le mai putem gestiona. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here