Impact Sa, compania detinuta de Dan Ioan Popp, mai are niste legaturi bolnavicioase cu marii lideri ai PDL. Dupa ce saptamana trecuta v-am aratat legatura dintre dezvoltatorul imobiliar si Adriean Videanu, dar si Vasile Blaga, in acest numar va aratam cum societatea este aparata in procesele importante de firma in care este implicat si actualul ministru al Justitiei, Catalin Predoiu. Daca in prima instanta Impact pierde procese cu datorii minore de 600.000 de lei, cand intra pe fir casa de avocatura a ministrului Justitiei sentinta se schimba definitiv. In schimb, datoriile pe care le are Impact catre firma Romconstruct se ridica acum la 35 de milioane de lei in urma unei expertize contabile, iar Dan Ioan Popp spera sa isi construiasca in continuare cartierele fara sa le plateasca. Avand in vedere ca Impact vrea sa recupereze o creanta de 1,5-2 milioane de euro la Primaria municipiului Cluj-Napoca suntem curiosi cum ar arata un proces in care pe de-o parte sa fie primaria de unde a plecat actualul prim-ministru, Emil Boc, iar in celalalt “colt” sa joace avocatii “de casa” a societatii Impact, firma in care lucreaza si Catalin Predoiu. De altfel, o alta curiozitate pe care o avem este daca Dan Ioan Popp “si-a permis” sa nu il plateasca integral pe Adriean Videanu asa cum si-a permis sa nu ii plateasca pe cei de la Romconstruct.

Inceputul sfarsitului

“Am avut un contract cu cei de la Impact in 2006 cu 16 blocuri. Constructia a fost facuta in cartierul Greenfield din Otopeni, zona Rubin. Un coleg de-al meu a facut primele case acolo si la fel a patit si el. Desi el a facut 10 case mai micute si a avut inspiratia sa se retraga la timp. Eu deja contractasem lucrarile dupa incepusem eu l-au evacuat pe el. Nu mai aveam cum sa dau inapoi. Au venit niste turci de la Suma care au facut acelasi lucru. Pe acestia i-a furat de 1,6 miliarde lei vechi. Si ei au avut puterea sa se rupa la un sfert din lucrari. Eu am bagat dracul toti banii acolo. Am ajuns in stadiul in care 95% erau finalizate. Cand sa imi dea banii au inchis santierul si au zis plecati de aici ca nu sunt finalizate. Au obtinut autorizatie de gaze la un an dupa ce am plecat noi de acolo. Astazi chiar am avut dupa atata timp termenul la procesul de baza unde le cerem 35 de milioane de lei. I-am dat in judecata ca sa ii bagam in faliment. Cererea a fost aprobata de Tribunalul Bucuresti si apoi ei si-au luat avocatii lui Catalin Predoiu, iar Curtea de Apel au acceptat recursul. De 2 ani ne-au plimbat cu stramutari la Ploiesti, la Timisoara, apoi la Bucuresti. Primul termen in procesul de baza in care cerem noi pretentiile noastre a avut loc saptamana aceasta(n.r. saptamana trecuta). In 2008 in iulie ne-au evacuat din santier si dupa aia noi i-am dat in judecata. A fost o etapa de expertiza in urma expertizelor a reiesit ca noi avem sa luam atatia bani. Procedurile astea juridice sunt complicate. Au case de avocatura. Ca sa iei pe Catalin Predoiu cu Zamfirescu sau cu Bostina. In afara de contract si de plangerea noastra, pe langa contract ar trebui sa va subliniez eu ca erau niste conditii imi asiguri apa, curent electric, gaz. Ei au obtinut autorizatie abia la 6 luni, unele dupa ce m-au dat pe mine afara. Deci, desi prin 2008 in ianuarie am facut un act aditional in care i-am permis sa intarzie cu 3 luni cu orice risc. Bineinteles ca ei nu s-au angajat, ci au luat numai partea noastra de angajament. Ne-am chinuit iarna sa incalzim cu giratoare, cu motorina numai sa dam drumul, sa facem cat mai repede. Niciodata nu a vrut in 5 ani sa discutam(n.r. Dan Ioan Popp). Ei pun pe niste directori. Pe Nita, pe aceia. Aceia semneaza. El refuza orice contact.

Datoria partiala, refuzata la plata

Nu am avut de unde sa stiu. Ei mi-au explicat ca e primul contract pe care il fac sub forma de antrepriza generala. Toate lucrarile le-am facut in regie proprie pana atunci. Ei trebuiau sa imi puna la dispozitie materialele si bineinteles eu am venit cu forta de munca si am fost eu vinovat ca el a adus materialele mai tarziu decat mi-a promis. Alta solutie oricum nu am. Atata timp cat Popp tepuieste pe toata lumea si nu se intampla nimic… Eu i-am zis sa ne intalnim sa imi dea macar o parte din bani. Nici nu vrea sa auda. A mers de la inceput pe idea sa nu mai imi dea banii.

Cauza nerealizarii proiectului a fost ca proiectarea a fost facuta pe graba, fara sa aiba detalii. S-au zgarcit sa plateasca un proiectant si a facut cu niste proiectanti stagiari. A  doua problema a fost aprovizionarea nu a putut fi coordonata de ei cum trebuie. A treia problema este ca nu au avut utilitati pentru ca ei s-au angajat prin contract sa puna la dispozitie si a trebuit sa lucrez cu generatoare. A patra problema este ca nu am avut acces la gaze, la energie electrica. Nu poti sa faci 16 blocuri fara asa ceva. Ori ei nu aveau asa ceva. Ei au obtinut energia electrica in 2008. Pe noi ne-au dat afara in iulie 2008 prin padurea Baneasa incalcand si acolo 1.000 de legi. Ei stiind clar ca nu au utilitati au mers pana la punctul cand trebuiau sa puna in functiune constructia. Noi tot insistam sa ne puna la dispozitie. Cand au vazut ca prea le cerem ne-au dat afara.

600.000 in prima instanta

In prima instanta le-am cerut pe niste somatii de plata de 600.000 de lei. Au fost mai multe etape. Acum cerem plata globala pentru ca noi aveam facturi neplatite acceptate in valoare de 16 miliarde de lei vechi. Restul nu le-au platit ca nu sunt finalizate stadiile. Acele 16 miliarde ni le-au blocat pe motiv ca avem penalizari. Ei cand vorbesc de datorii se refera la aceste penalizari pe care ei spun ca trebuie sa le platim fara sa faca nicio demonstratie. Noi trebuie sa le platim penalizari. Fara sa ia in calcul de ce nu am facut. Acel proces s-a solutionat pentru ca nu era o somatie de plata trebuie judecat pe fond.
Noi am incercat sa recuperam banii cate putin, dar nu a mers. I-am bagat pentru prima data in insolventa. Tribunalul a acceptat, dar a acceptat si recursul lor. Desi a spus ca nu vrea sa ne plateasca banii, avocatul lor a zis ca au de unde plati, dar noi nu vrem sa le platim. Daca el face dovada ca are bani mai multi decat demonstrez eu ca am de recuperat de la el, el nu trebuie sa mi-i dea. Motivand ca ai suficienti bani scapi astfel de datorii. Regula zice la legea insolventei ca daca faci dovada ca ai mijloace materiale suficiente sa platesti materiale atunci nu poti sa il bagi in faliment. Noi am cerut pe baza unor facturi de 6 miliarde prima instanta trebuia sa ii plateasca, iar a doua instanta a considerat ca e un conflict intre ei de alta natura.
Acum s-a judecat conflictul la Tribunalul Bucuresti. Noi am cerut pe calea unor datorii certe, lichide si exigibile. Tribunalul a zis „da” sunt clare. Avem si o plangere penala depusa la adresa lor ca ne-au sechestrat materialele, dar din punct de vedere penal se ridica aceeasi problema ca aveam un conflict cu ei. Chiar saptamana asta(n.r. discutia a avut loc saptamana trecuta) am fost la politie, dar mi-a spus politistul ca el invoca ca aveati un conflict si ca nu mi-a dat materialele din aceasta cauza. Intentia faptei este foarte greu de demonstrat in instanta”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Neculai Rosu, actionarul principal al companiei Romconstruct.  

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here