De un an, bistrițenii s-au pricopsit nu cu unul, ci două centre comerciale. Cei doi investitori s-au războit și în instanță, care a hotărât că trebuie să se tolereze unul pe altul. Profiturile însă n-au prea fost cele așteptate, unul dintre investitori luând hotărârea să vândă 50% din afacerea de la Bistrița.

Două centre comerciale situate pe Calea Moldovei își împart clienții amatori de branduri cunoscute. Unul este amplasat în vecinătatea pieței de la ruși, iar celălalt lângă supermarketul Kaufland, câteva sute de metri mai sus. Vestea a fost dată chiar de către primarul Ovidiu Crețu, în anul 2016, după ce mai mulți investitori au renunțat la proiectele similare anunțate.

Element Development promitea un mall lângă piaţa de la ruşi, iar Apple Development construieşte lângă Kaufland. Cei doi investitori au început să obţină autorizaţiile necesare încă din anul 2016. Un plus l-au avut cei de la Apple Development, care au luat o parte din documentaţie de-a gata.

Apple Development a construit în locaţia în care un investitor avea de gând să ridice un centru comercial similar în urmă cu câţiva ani. Proiectul neconcretizându-se, fostul investitor a vândut terenul de-a gata, cu tot cu autorizaţii și avize.

Element Development s-a asociat cu cei de la Selgros Cash & Carry. Centrul comercial anunțat urma să se întindă pe 30.000 de metri pătrați, fiind cam de trei ori mai mare decât celălalt proiect similar, care are doar 8.30 de metri pătrați construiți. În cele din urmă, a ieșit ceva mai modest, fiind deschise în prezent doar 5-6 magazine în centrul comercial de lângă piață.

Investitorii au încercat să-și elimine competiția în instanță

Cei de la Element Development a încercat să blocheze cealaltă investiţie printr-un proces, deschis în 2017 și finalizat în același an. Element Development a deschis procesul în data de 24 mai 2017, la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Investitorul şi-a acţionat în judecată competitorii, pe cei de la Apple Development, dar şi pe Primăria Bistriţa. Investitorul contestă autorizaţiile şi documentele emise de către Primăria Bistriţa pentru cei care construiesc lângă Kaufland.

Obiectul dosarului este „anulare act emis de autorităţile publice locale”. Prima soluție în acest dosar a venit la jumătate de an de la deschiderea procesului și a rămas definitivă, întrucât n-a fost atacată de nicio parte. Judecătorii au respins acțiunea și au obligat Element Development SRL să le plătească celor de la Apple Development 20.000 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

„Admite excepţia lipsei de interes, invocată de pârâţii Primarul municipiului Bistriţa şi Societatea Apple Development SRL. Respinge ca fiind promovată de o persoană lipsită de interes, acţiunea în contencios administrativ, ulterior modificată, formulată de reclamanta Societatea Element Development SRL în contradictoriu cu Primarul municipiului Bistriţa şi Societatea Apple Development SRL, având ca obiect anularea, respectiv suspendarea executării certificatului de urbanism nr.2464/24.10.2016 emis de Primarul municipiului Bistriţa la cererea Societăţii Apple Development SRL. Obligă reclamanta să plătească pârâtei Societatea Apple Development SRL cheltuieli de judecată în cuantum de 20.050 lei, reprezentând onorariu avocaţial parţial şi taxă timbru achitată pentru eliberare copii acte dosar”, se arată în sentința din luna octombrie a anului 2017.

Acesta nu este singurul proces înregistrat de Element Development. A urmat un al doilea, tot la Tribunalul Bistrița-Năsăud, tot pentru anularea autorizațiilor emise de către Primăria Bistrița competitorului. Și în acest caz, la începutul acestui an, judecătorii au respins cererea de chemare în judecată.

Apple Development nu a stat cu mâinile în sân și a dat în judecată Element Development în aceeași perioadă, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul București, pentru „concurență neloială”.

În luna martie a acestui an a venit și soluția în acest caz, judecătorii de la Tribunalul București respingând cererea de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată. Nici în acest caz, niciuna dintre părțile implicate nu a atacat hotărârea.

Situația financiară a mall-urilor nu este tocmai roz

Cum instanța i-a obligat să se tolereze, cei doi investitori și-au continuat treaba. Element Development, cei care au amenajat centrul comercial în apropierea pieței de la ruși au avut un profit destul de frumușel, însă datoriile li s-au dublat.

Investitorii înregistrau în 2017 o cifră de afaceri de doar 305.922 de lei, cu un profit de 3,6 milioane de lei. Datoriile însă s-au dublat într-un an, crescând de la 9,2 milioane (înregistrate în 2016) la 17,1 milioane (2017). În 2016, societatea înregistra o cifră de afaceri de un milion de lei și un profit de doar 671.880 de lei.

Potrivit profit.ro, Ionuț Dumitrescu, cel care deține compania Element Development a vândut jumătate din Bistrița Retail Park, complexul comercial deschis lângă piața de la ruși.

Cumpărătorul este omul de afaceri turc Omer Susli, care în vara anului trecut a vândut rețeaua de bricolaj Praktiker către grupul britanic Kingfisher, unul dintre liderii pieței de bricolaj și amenajări interioare din Europa. Tranzacția ar fi încheiată tocmai la finalul acestui an.

Nici în ceea ce-i privește pe cei de la Apple Development lucrurile nu sunt tocmai roz, dacă analizăm situația financiară, asta deși în spatele investitorului este fondul privat de investiții Mitiska Reim.

Firma a fost creată special pentru această investiție, în anul 2016, chiar în anul în care investitorul s-a apucat de construcție. Astfel, pentru anul 2016, Apple Development a raportat o cifră de afaceri 0 și pierderi de 217.988 de lei. Datoriile se apropiau și ele de 15 milioane de lei, adică mai bine de trei milioane de euro.

Lucrurile s-au schimbat în 2017, când investitorul raporta o cifră de afaceri de 616.302 lei, pierderi de 2,2 milioane de lei și datorii imense, care treceau de 57 de milioane de lei.

La un an de când au deschis aripa principală cu magazine și un KFC ce ar trebui să țină loc de food-court, investitorul a mai deschis o aripă cu trei magazine, în apropiere. De asemenea, în spatele galeriei comerciale este amenajat un cartier rezidențial de blocuri, proiect la care, investitorul s-a asociat și cu doi constructori din Bistrița-Năsăud.

Acest lucru ne sugerează faptul că cei de la Apple Development au răbdare și continuă investițiile, neașteptându-se la un câștig rapid din acest centru comercial.

1 COMENTARIU

  1. Cred ca de fapt acest SELGROS… este falimentar din start. Desi este cu profil prin excelentza de ” en gros „… toate preturile sunt mai mari decat la Lidl ori Kaiflanduri , sau alte magazine mari … si la Selgros cred ca merg doar fraierii din cand in cand … exclusiv pentru ca acolo se gasesc o diversitate mare de produse in comparatie cu celelalte magazine .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.