sursă foto - adevarul.ro

Gelu Pecheanu, fostul primar al comunei Drânceni, din judeţul Vaslui, a fost condamnat zilele trecute, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane. Condamnat a fost alături de fiul său, iar într-un alt dosar este judecat alături de nora sa.

La alegerile locale, edilul nu a mai avut drept să candideze însă şi-a trimis fiul-inculpat în lupta electorală, însă fără succes.

Fostul edil a fost obligat să respecte un program de supraveghere timp de trei ani, perioadă în care va trebui să presteze şi 60 de zile de muncă neremunerată în cadrul primăriei sau la şcoala din sat, potrivit publicației Adevărul.

Fiul acestuia, Bogdan, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, tot sub supraveghere, pentru complicitate, mai transmite publicația amintită.

Gelu Pecheanu, primar al comunei Drânceni din 2008, a fost acuzat că a încheiat un contract de concesiune cu intreprinderea individuală ce aparţine fiului său, prin care a concesionat din domeniul privat al comunei suprafaţa de 75,22 ha păşune, cu 25 lei/ha anual. 

Pentru suprafaţa de teren fiul primarului a primit de la APIA subvenţii în valoare de 94.000 lei. Procurorii au invocat că în realitate afacerea era administrată de primar. 

În faţa judecătorilor, primarul s-a apărat afirmând că exista o hotărâre a consiliului local şi că el nu se putea împotrivi acestei decizii. Apărările sale nu au convins nici judecătorii, nici electoratul din comună. Pentru că nu a mai avut dreptul să candideze, Pecheanu, numit administrator al comunei, după ce a fost demis, şi conducând de facto instituţia, şi-a convins fiul să candideze el pentru funcţia de primar. 

Citeste mai mult: adev.ro/qi8wfa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.