Cum a câștigat Daniela Leșan războiul cu Leoni! (I) Argumente care scot la iveală breșele din compania nemților din Bistrița și cum a fost posibil tunul de 40 mil. euro

Elemente extrem de interesante reies din motivarea redactată de magistrații Curții de Apel Cluj, care au judecat cauza în care Daniela Leșan a dat în judecată compania Leoni, după ce mai marii acesteia au decis să o concedieze după ce firma nemțească ar fi pierdut în urma unei presupuse fraude, circa 40 de milioane de euro. Deși a pierdut la Tribunalul Bistrița-Năsăud, Daniela Leșan nu s-a lăsat învinsă și a mers mai departe la Curtea de Apel Cluj și a convins că a fost concediată abuziv.

Pentru a lămuri exact care a fost situația Danielei Leșan, după ce a avut loc presupusa fraudă financiară, în urma căreia compania nemțească Leoni a rămas fără 40 de milioane de euro, trebuie să facem scurte precizări. Oalele s-au spart în capul a trei angajați ai companiei: Daniela Leșan – controlor financiar, Carmen Marica – directorul financiar, și Marius Cotor – managerul Leoni Bistrița, puși pe liber toți trei , rând pe rând.

Marius Cotor a contestat și el în instanță concedierea sa, însă fără nici un succes. În schimb, Daniela Leșan a reușit să îi îngenuncheze pe cei de la Leoni.

Tribunalul BN: Sunt întrunite condițiile răspunderii disciplinare! Concedierea, justificată

Pe fond, la Tribunalul Bistrița-Năsăud, Daniela Leșan a pierdut “cu brio”.

Concret, tribunalul a reținut că decizia de concediere contestată respectă cerințele de formă prevăzute de lege, deși Daniela Leșan a arătat că, în opinia sa, cercetarea disciplinară a fost una pur formală, iar decizia ar fi astfel lovită de nulitate din acest motiv. Nu de aceeași părere a fost și instanța, care scoate în evidență faptul că Daniela Leșan a făcut o greșeală atunci când, pe perioada concediului, și-a lăsat ștampila, dar și userul și parola unei alte colege.

“Prin decizia contestată au fost evidențiate o serie nereguli și greșeli în activitatea desfășurată de contestatoare în perioada 21.07. – 10.08.2016. În ce privește săptămâna în care aceasta s-a aflat în concediu (21-26 iulie), s-a reținut că a permis utilizarea ștampilei purtând semnătura acesteia – a doua semnătură, de control, pentru fiecare document de plată – și a semnăturii electronice altor salariați din interiorul companiei și, în special, doamnei D. R., susținând că aceasta a fost uzanța în cadrul firmei în perioada concediilor sau altor motive pentru care lipsea de la locul de muncă fără însă a fi în măsură să indice vreo prevedere din regulamentul intern sau existența unui proces verbal sau acord din partea conducerii, care să justifice aceste dispoziții”, a arătat Tribunalul Bistrița-Năsăud.

La reîntoarcerea din concediu, Daniela Leșan a observat că au fost deja efectuate tranzacții în valoare de 5.471.750 Euro, iar în derulare se aflau și alte tranzacții cu sume foarte mari în data de 28-29.07.2016.

“Contestatoarea a relatat că aceste operațiuni i-au trezit suspiciuni și a încercat să obțină informații suplimentare și lămuriri de la directorul financiar Carmen Marica și, deși nu a avut ocazia să vorbească cu aceasta, a participat la derularea operațiunilor multicash cu privire la transferul unor sume considerabile. Abia a doua zi de la reîntoarcerea din concediu a avut o întrevedere cu directorul economic, care i-a comunicat că toate aceste operațiuni sunt ordonate de conducerea societății din Germania, sunt „top secret” și trebuie urmate ca atare, contestatoarea acceptând răspunsul fără a întreprinde alte verificări, iar în zilele următoare participând la realizarea celorlalte tranzacții, iar în final au fost efectuate operațiuni pentru suma de 39.552.000 Euro.

Nefiind investită instanța cu o solicitare în pretenții pentru a se verifica gradul de culpă al fiecărui angajat în realizarea pagubei, argumentele aduse raportat la acesta nu au fost analizate, ci esențială apare verificarea întrunirii condițiilor răspunderii disciplinare.

În perioada 28.07.2016–10.08.2016, contestatoarea a participat la realizarea unor operațiuni ilegale care contraveneau intereselor materiale ale societății angajatoare: a semnat formulare prin care se solicitau societății mamă din Germania alocarea unor sume de bani cu titulatura „fonduri guvernamentale”, deși a cunoscut că sumele urmează să fie transferate în conturi aparținând China Hongsheng Limited, fără vreun rol în derularea programului de fonduri guvernamentale. Rezultă că a trecut mențiuni false în actele societății cu privire la scopul pentru care au fost solicitate sumele.

Contestatoarea a susținut că avea atribuții de verificare a conturilor și a beneficiarilor, iar aplicarea semnăturii sale pentru tranzacțiile multicash era doar o formalitate pentru bancă, fiind cea de-a doua semnătură, fără relevanță. Aceste aserțiuni nu pot fi primite, întrucât între atribuțiile de serviciu figura și verificarea corectitudinii tranzacțiilor, cu atât mai mult a operațiunilor unde era necesară și semnătura ei. De altfel, contestatoarea a sesizat neregulile în ce privește tranzacțiile deja întreprinse cât s-a aflat în concediu, precum și cele pentru care se solicita participarea ei, doar că suspiciunile ei au fost înlăturate în mod cu totul ușuratic prin acceptarea răspunsurilor directorului financiar. Faptul că tranzacțiile puteau fi efectuate doar prin aplicarea ambelor semnături, constituia o pârghie de verificare și de control și pentru intimată, nu doar pentru bancă. Această obligație de a semna nu trebuia să reprezinte o formalitate fără fond, iar poziția acesteia denotă că aceasta a subestimat importanța mecanismului de control pe care trebuia să îl exercite; prin uzanțele societății și probabil în urma unei colaborări îndelungate cu directorul economic, s-a realizat o subordonare excesivă față de aceasta din urmă. Angajații trebuie să respecte dispozițiile superiorului numai în măsura în care acestea nu contravin în mod evident prevederilor legale sau interesului angajatorului. Or, contestatoarea a dat dovadă de lipsă de diligență în ce privește operațiunile efectuate, neglijență cu atât mai gravă cu cât operațiunile au privit sume foarte importante.

S-a mai invocat faptul că contestatoarea ar fi avut convingerea că totul este normal și corect cu privire la plățile făcute în cele două conturi din China, întrucâtfinance corporateGermania nu a solicitat explicații și detalii cu privire la acele cheltuieli. De asemenea managerul general, domnul Cotor Marius, s-a aflat și el în concediu de odihnă pe întreaga durată a virării sumelor respective, astfel că și în cazul în care ar fi dorit informații mai ample, nu avea de la cine să le solicite. Tribunalul a reținut că aceste chestiuni nu sunt de natură a înlătura culpa, îndeplinirea defectuoasă și cu neglijență a atribuțiilor de serviciu neputând fi justificată prin omisiunea altor angajați de a sesiza neregulile comise de ea și colegele/superiorul ei direct, după cum nici lipsa directorului general din incintă nu constituie un motiv întemeiat pentru supunerea fără rezerve dispozițiilor primite de la directorul financiar Carmen Marica și efectuarea unor acte nelegale sau defectuoase.

Raportat la acestea, tribunalul a concluzionat că sunt întrunite condițiile răspunderii disciplinare în cazul contestatoarei, aceasta încălcându-și cu vinovăție în mod repetat atribuțiile de serviciu, iar față de amploarea și gravitatea activității dăunătoare societății angajatoare, sancțiunea disciplinară constând în concedierea acesteia apare ca fiind justificată, iar decizia a fost menținută”, a mai precizat instanța bistrițeană.

CA Cluj: Angajatorul cunoștea anumite practici

Nu de aceeași părere au fost magistrații Curții de apel Cluj, în fața cărora Daniela Leșan a adus argumente suplimentare, fără a încălca procedurile legale. În acest context, Leoni a încasat câteva bobârnace dureroase din partea judecătorilor clujeni care subliniază lipsa unor prevederi interne clare în legătură cu absența unui angajat din companie, motivată de perioada de concediu, situație în care s-a regăsit și Daniela Leșan, astfel încât ea a fost nevoită să lase unei alte colege ștampila, userul și parola.

“Practic, angajatorul afirmă încălcări ale obligațiilor ce reveneau reclamantei în calitatea acesteia de contabil (obligații generice, rezultate din legislația specifică contabilității) și ale celor rezultate din fișa postului și din regulamentul intern, prin aceea că a raportat unele date nereale către societatea mamă, a oferit unei alte angajate posibilitatea de întocmire a unor documente în numele său și uzând de semnătura sa și a contrasemnat unele documente care implicau solicitarea de fonduri de la societatea mamă sub un fals pretext.

Toate aceste fapte, reclamanta le încadrează într-un context care, susține aceasta, a permis și a pretins efectuarea acestor fapte. Astfel, raportat la faptul că a permis salariatei D.R. să utilizeze ștampila, parola și semnătura acesteia, deși sunt netransmisibile, dată fiind însemnătatea juridică superioară a semnăturii reclamantei, de tip B, în condițiile în care acea salariată nu avea drept de semnătură, neexistând reciprocitate între abilitările acestora, Curtea reține că angajatorul nu a indicat modalitatea pe care a prevăzut-o pentru rezolvarea dificultății practice create la momentul în care unul din salariații ce dețineau semnătura de tip B pleca în concediu, așa cum a fost în cazul reclamantei.

Martora D. R., audiată în apel, a arătat că reclamanta i-a lăsat userul și parola pentru alte situații, cum ar fi dacă un angajat avea nevoie de o adeverință de salariu, mai precis, ștampila pentru adeverință și userul și parola pentru plăți multicash.

Martora C. S. a detaliat că plățile în acest sistem multicash se făceau pentru salarii și pentru proiectele pentru ajutorul de stat, pentru anumite taxe pentru instituțiile statului, nu și pentru furnizori, cu excepția celor din proiectul „înființarea unei noi unități de producție prin achiziționarea de utilaje performante inclusiv clădiri conform deciziei 201 din iulie 2015” și cu excepția, de asemenea, a situațiilor urgente, fără a fi definite aceste situații urgente la nivel de întreprindere. A mai arătat că, dată fiind necesitatea a două semnături pentru aprobarea acestor plăți, în care ea personal și numita D. R. erau implicate doar sub aspectul creării ordinelor de plată, în perioada în care reclamanta era în concediu, „user-ul era fie la d-na M., fie la d-na D. sau, dacă eu eram la serviciu, mie. Eu nu am drept de semnătură, dar foloseam user-ul d-nei Leșan în perioada în care aceasta era în concediu. Înmulticash erau doar cele două persoane amintite (n.r., Leșan și Marica) cu drept de semnătură și nu existau instrucțiuni scrise pentru ce se întâmplă în perioadele în care acestea lipsesc. Ca atare, practica la nivel de societate era cea arătată, de a se lăsa user-ul altor angajați, respectiv celor amintiți”.

Se constată așadar că era o practică încetățenită, cunoscută și acceptată la nivel de societate, aceea de a se lăsa user-ul și parola, pe perioada concediilor, la angajații care rămâneau la serviciu, în așa fel încât activitatea să nu fie întreruptă și tulburată de lipsa de la serviciu a unei astfel de angajate cu drept de semnătură, chiar dacă acești angajați nu erau împuterniciți cu nivelul respectiv de semnătură, chiar dacă nu aveau autoritatea de a utiliza nivelul respectiv de semnătură.

Întrucât angajatorul nu a dovedit faptul că ar fi reglementat o procedură specifică pentru aceste situații, lăsându-i practic pe angajați să se descurce, acesta nu face decât să își invoce propria culpă prin indicarea faptului că reclamanta și-a lăsat colegei D. R. user-ul și parola pe durata concediului de odihnă.

A pretinde angajatului ca nici pe perioada concediului de odihnă să nu poată să se desprindă de sarcinile de serviciu este excesiv. Pe de altă parte, nu a indicat angajatorul dacă, pe perioada concediilor, activitatea se întrerupea în firmă și deci, dacă aceste practici cutumiare erau nenecesare, create de angajați doar pentru propria satisfacție.

În plus, nici nu poate susține angajatorul că nu ar fi cunoscut despre această practică, întrucât nu poate susține că ordinele de plată pe care le-a primit, semnate de aceste angajate care erau în acea perioadă în concedii de odihnă, nu i-au ridicat semne de întrebare cu privire la modalitatea în care au fost semnate în concret. Practic, existau suficiente date care să îi creeze angajatorului certitudinea că user-ul și parola sunt utilizate de alte persoane decât cele abilitate, și, fiind o situație care a trenat mai mult timp în societate, acceptată tacit de angajator, a putut fi privită de angajați ca legitimă.

Celelalte două situații tratate disciplinar, anume, cea dată de faptul că reclamanta a raportat unele date nereale către societatea mamă și că a contrasemnat unele documente care implicau solicitarea de fonduri de la societatea mamă sub un fals pretext, sunt legate între ele, fiind înfăptuite în cadrul aceleiași rezoluții, în baza aceleiași raportări a reclamantei la contextul creat prin solicitarea din partea numitei Carmen Marica de a participa la operațiuneatop secretce s-a desfășurat.

Prin urmare, pentru a se stabili existența și gradul de vinovăție al reclamantei în disciplinar, trebuie făcută o raportare la contextul creat de derularea acestei operațiuni”, au precizat judecătorii clujeni.

Îndoieli cu privire la prejudiciu

Deși cei de la Leoni au susținut că Daniela Leșan ar fi trebuit să refuze să contrasemneze cererile, judecătorii au rămas la fel de neclintiți și au concluzionat că de fapt tot ceea ce s-a petrecut se datorează lipsei de proceduri, acestea nefiind traduse pentru angajații români și nici prelucrate pentru aceștia. Mai mult decât atât, instanța pune la îndoială faptul că Leoni ar fi înregistrat vreun prejudiciu.

“Această susținere este corectă doar din punct de vedere teoretic. Pârâta omite să observe însă faptul că modul teoretic de derulare a unei activități este de cele mai multe ori diferit de cel practic, acest model teoretic funcționând mai degrabă ca un ideal, ca un etalon spre care angajații trebuie să tindă prin activitatea lor.

Tocmai de aceea există acele multiple și deosebit de elaborate proceduri pe care societatea le are pentru fiecare aspect al activității, anume, pentru a detalia activitatea concretă a angajaților într-un mod care să conducă la o apropiere cât mai mare de modelul ideal urmărit.

Or, reclamanta invocă în apărarea sa lipsa acestor proceduri, faptul că nu s-au tradus acestea și nu au fost prelucrate cu angajații, pentru a exista această specificitate superioară a sarcinilor de serviciu.

În acest context, Curtea constată, în primul rând, că pârâta a evitat să facă o prezentare a situației acestui prejudiciu, respectiv dacă el a fost înregistrat sau nu ca prejudiciu al pârâtei, susținând că aceste discuții sunt indiferente pentru soluționarea cauzei, care nu poartă asupra unor pretenții de reparare a vreunui prejudiciu creat angajatorului, ci asupra respectării disciplinei muncii de către reclamantă.

Or, faptul în sine nu este indiferent, întrucât nu se poate omite cercetarea faptelor reclamantei, astfel cum se încadrează acestea în ansamblul activității care a permis aceste transferuri de bani la societățile din China.

De altfel, chiar pârâta invocă faptul că reclamanta a comis «încălcări repetate ale atribuțiilor sale de serviciu, care au favorizat producerea unui prejudiciu într-un cuantum foarte ridicat», indicând în mod precis acest context, pe care chiar ea îl apreciază ca agravant, sens în care apărările pe care le elaborează reclamanta în legătură cu întregul context sunt și ele legitime și pertinente”, subliniază magistrații Curții de Apel Cluj.

Ceea ce scriu în continuare judecătorii clujeni este de-a dreptul halucinant, dar vom continua în numărul de săptămâna viitoare.

VA URMA