Municipalitatea bistrițeană a pus la bătaie, la începutul lunii februarie, aproximativ 8,5 milioane lei (aproape 2 milioane de euro), pentru achiziționarea de materiale sanitare pentru școlile bistrițene. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin POIM. Printre materialele achiziționate se numără, nebulizatoare, termoscannere, termometre non-contact, dispensere săpun, dar și renumitele combinezoane de protecție, utilizate în această perioadă de pandemie, în special de personalul medical care a avut contact direct cu pacienții suspecți/bolnavi de CoVid-19.

Iată că s-a împlinit un an de când în România a apărut primul caz de CoVid-19, și nu peste mult timp noi bistrițenii vom aniversa un an de când a fost confirmat primul caz în județ.

Dacă românii și un număr foarte mare de firme din țară au suferit foarte mult în acest an de pandemie, multora scăzându-le vertiginos cifrele de afaceri precum și veniturile, asta în cazul în care nu cumva au dispărut de tot, nu la fel se poate spune despre firmele care lucrează în domeniul farma sau cele producătoare de materiale sanitare. Acestea sunt printre “fericiții” pandemiei, ale căror conturi s-au burdușit cu milioane de euro. Și se vor mai umple și de acum încolo, chiar dacă ne îndreptăm spre finalul pandemiei. 

Elevii și dascălii lor, loviți rău de pandemie

Dând la o parte suferința majorității firmelor românești, nu putem să nu luăm în seamă pe cea a populației, și în special al elevilor, care în toată această perioadă s-au chinuit, alături de dascălii lor, să facă școală. Așa cum au putut, dacă au putut, ținând cont că foarte mulți părinți ai acestor elevi nu și-au putut permite achiziționarea unei tablete ori a unui laptop sau a unui PC, strict necesare pentru participarea la ore. Și asta pentru că în România, cursurile în clasă au fost practic suspendate, atât în semestrul anului trecut școlar, cât și în semestrul I al prezentului an școlar, totul datorându-se bâjbâielii, devenită obișnuință, a autorităților, în special a celor centrale. 

Din această lună, cursurile “față în față” în școli au fost reluate, însă pe ici pe colo apar cazuri de CoVid-19, atât în rândul elevilor, cât și în rândul cadrelor didactice. Drept urmare, au fost cazuri în care câteva clase ale unor școli din Bistrița-Năsăud, fiindcă de data asta nu mergem mai departe de granițele județului, au intrat iar în scenariul roșu, cursurile desfășurându-se online. Concret, ne învârtim într-un cerc vicios. 

Deși semestrul II a început de aproape o lună, pe lângă faptul că încă de anul trecut au fost presiuni pentru reluarea cursurilor, în școli nu există măsuri pentru protecție care să fie asigurate de autoritățile locale. Cu toate acestea, mergem înainte ca pionierii, până una alta.

Circa 2 milioane euro, puse la bătaie

La Bistrița, municipalitatea a reușit să obțină o finanțare din fonduri europene pentru achiziționarea de materiale de protecție sanitară și echipamente/dispozitive medicale, necesare  pentru 39 de școli de pe raza orașului, astfel că a lansat și licitația pentru atribuirea contractelor. Drept urmare au fost puse la bătaie 8.439.796 lei, fără TVA.

“Obiectul contractului este achiziția de echipamente/dispozitive medicale și materiale de protecție sanitară necesare pentru desfășurarea în condiții de prevenție a activităților didactice, în 39 de unități de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Bistrița, în anul școlar 2020-2021 și pentru asigurarea unui climat de lucru cât mai sigur din punctul de vedere al stării de sănătate al elevilor și al personalului didactic din respectivele unități de învățământ. caracteristicile/ cerințele tehnice minimale solicitate pentru echipamentele/dispozitivele meidcale și materialele de protecție sanitară ce fac obiectul prezentei achiziții se regăsec în Caietele de sarcini afrente fiecărui lot. Număr de zile până la care se pot solicita clarificări de către operatorii economici înainte de data limită de depunere a ofertelor : 20 zile Autoritatea Contractantă va răspunde la toate solicitările de clarificări și/sau informații suplimentare primite de la operatorii economici, în legătură cu documentația de atribuire, cu 10 zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor. 

Procesul de derulare a contractului este inițiat sub incidenta clauzei rezolutorii, în sensul că intrarea în vigoare a contractului de achiziție publică este condiționată de încheierea contractului de finanțare din fonduri europene. În cazul în care, indiferent de motive, contractul de finanțare din cadrul POIM nu se va semna, Autoritatea Contractantă își rezervă dreptul de a notifica Furnizorul cu privire la încetarea de plin drept a contractului, fără posibilitatea ca Furnizorul să solicite plata de daune/despăgubiri. Ofertanții care depun oferte în cadrul acestei proceduri înțeleg că Autoritatea Contractantă nu poate fi considerată răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării contractului de achiziție indiferent de natura acestuia și indiferent dacă Autoritatea Contractantă a fost notificată asupra existenței unui asemenea prejudiciu. Ofertanții participanți la această procedură acceptă utilizarea condițiilor speciale de mai sus/clauzei rezolutorii asumându-și întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă. Contractul de furnizare intră în vigoare la data comunicării de către Autoritatea Contractantă a semnării contractului de finanțare și își produce efectele până la data îndeplinirii tuturor obligațiilor de către ambele părți, repectiv până la expirarea termenului de garanție acordat produselor furnizate”, este menționat la obiectul achiziției.

Firmele doritoare să intre în cursă vor trebuie să depună oferte până cel târziu 10 martie. Deși licitația a fost demarată încă din data de 5 februarie, până la închiderea ediției nico firmă nu și-a anunțat participarea oficial. Are loc faza de tatonare, adică de întrebări și clarificări. 

Vor fi folosite, eventual din toamnă, dacă mai e nevoie

Una peste alta, licitația a fost împărțită în 5 loturi, funcție de categoria produselor care urmează să fie achiziționate.

Astfel, pentru lotul 1 a fost alocată suma de 1.034.826 lei, bani din care urmează să fie cumpărate 134 de nebulizatoare și 33.320 litri de substanță necesară pentru pulverizare. 

Potrivit documentelor postate pe SEAP, livrarea acestora trebuie făcută în maxim 3 luni de la data ordinului de începere, adică undeva prin iunie, în cel mai fericit caz.

Pentru cel de-al doilea lot a fost estimată ca fiind necesară suma de 1.228.542 lei, bani din care vor fi achiziționate 391 de lămpi UV (ultraviolete), și acestea trebuind a fi livrate în maxim 3 luni de la data ordinului de începere. Din aceeași sumă, municipalitatea vrea să cumpere 103 termomtere non-cotact, precum și 104 termoscannere.

Suma pentru cel de-al treilea lot se apropie de două milioane lei, respectiv 1.819.938 lei, bani din care vor fi cumpărate 391 de stații de dezinfecție mâini cu dispensor, 19.420 litri de săpun lichid antibaterian și 20.953 l de dezinfectant, 48 de covoare dezinfectante  cu tablă de inox, precum și 441 de dozatoare de spăun lichid.

Lotului 4 i s-a alocat suma de 3.125.658 lei, bani din care vor fi achiziționate 9.161 de bucăți de combinezoane de protecție cu glugă și încălțămintea aferentă, 46.988 de bucăți halate tip vizitator, 661 de bucăți capeline, 2277 viziere de protecție și 2.411 cutii cu mănuși de protecție, precum și 1.697.558 măști medicale de protecție cu 3 straturi pentru copii și alte 1.011.692 pentru adulți.

Pentru lotul 5 este alocată suma de 1.230.831 lei, din care se vor achiziționa 31.311 l alcool sanitar, 20.342 l dezinfectant pentru pardoseli, 12.605 l clor/hipoclorit și 2.925 cutii cu câte 200 de tablete clorom.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here