Un tânăr din Budacu de Jos este cercetat de polițiști, după ce, în urmă cu câteva zile, ar fi distrus mai multe autoturisme, dar și mobilier stradal. Acesta este învinuit acum de distrugere.

Tânărul are 21 de ani, iar în noaptea de 5 august, băut fiind, s-a supărat pe tot ce i-a ieșit în cale. Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, acesta ar fi provocat distrugeri la 4 autoturisme parcate în centrul localității Budacu de Jos. Și ca și cum nu ar fi fost de ajuns, tânărul a mai distrus se pare și 4 lămpi de iluminat public, dar și un burlan metalic și o porțiune de gard metalic.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița în vederea stabilirii şi documentării întregii activităţi infracţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.