Deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți, a inițiat unui proiect de lege prin intermediul căreia primarii să fie obligați să investească în accesul la educatie digitală. Concret, edilii vor trebui să asigure tuturor unităților de învățământ din UAT-urile pe care le conduc, accesul la internet.
„Încă o veste bună din Comisia de învățământ a Camerei Deputatilor, după ședința online, negocierile aferente și votul de adoptare. Am venit cu propunerea, care a fost adoptată, de a responsabiliza primarii pentru a asigura accesul la internet în școli, de dotarea cărora răspund în fața cetățenilor. Copiii noștri si educația lor merită acest lucru!
Am inițiat o lege care aduce o precizare importantă în privința asigurării accesului la educație digitală, și anume: autoritățile administrației publice locale asigură accesul la internet al tuturor unităților de învățământ în localitățile în care acestea își exercită autoritatea.
Astfel, viitorii primari vor fi obligați să investească în accesul la educatie digitală pentru copiii noștri!„, declară Cristina Iurișniți.
În opinia alesei bistrițence, învățarea online este deja o componentă complementară a activităților didactice față în față și trebuie recunoscută și introdusă în lege, nu doar în situații exceptionale, cum sunt cele de urgență, de alertă sau orice altă situatie atipică.
„Cer Ministerului Educației și Cercetării să ia în considerare acest aspect, care nu a fost preluat în textul comun al legii votate în Comisia de Învățământ. Voi urmări parcursul legii și voi depune amendamente și la Senat, camera decizională!„, mai subliniază Iurișniți.