Deputatul USR Cristina Iurișniți spune că o inițiativă legislativă ce îi aparține, prin care propunea depolitizarea funcțiilor de conducere de la nivelul școlilor și a inspectoratelor școlare, a fost respinsă, săptămâna trecută, în Senatul României.

Senatul a respins definitiv inițiativa legislativă prin care propuneam depolitizarea funcțiilor de conducere de la nivelul școlilor și a inspectoratelor școlare. Depusă în noiembrie 2017, inițiativa își propunea să introducă o incompatibilitate în Legea Educației, în sensul imposibilității deținerii unor funcții de conducere într-un partid politic de către directorii de unități de învățământ sau de către inspectorii școlari„, precizeză Cristina Iurișniți.  

Deputatul bistrițean arată că, timp de aproape 30 de ani, s-a încercat crearea unui sistem educațional profund politizat, clientelar, în care autonomia decizională și financiară au depins de decizia de la centru.

Mai mult decât atât, prin numirea politică în funcțiile de conducere de la nivelul unităților școlare și a inspectoratelor, calitatea managementului s-a redus considerabil, iar meritocrația și performanța au fost înlocuite cu servilismul și impostura„, adaugă Iurișniți.

Potrivit Cristinei Iurișniți, solicitările constante ale asociațiilor de elevi, părinți și profesori, de  depolitizare a școlilor au rămas fără ecou în rândul politicienilor.

Elevii, profesorii și părinții, prin asociațiile reprezentative, au cerut în mod constant depolitizarea unităților școlare, creșterea gradului de autonomie și responsabilizarea școlilor, însă, prin votul de săptămâna trecută al majorității PSD-ALDE din Senat observăm din nou cum agenda politică nu interferează deloc cu interesele și nevoile cetățenilor. Nici deputații, dar nici senatorii din actuala majoritate parlamentară nu au vrut să înțeleagă faptul că există o presiune uriașă din partea puterii politice asupra școlilor, resimțită atât de cadrele didactice, cât și de elevi și părinți„, spune deputatul USR de Bistrița-Năsăud.

Nu putem vorbi despre reforma educației, despre un leadership competent și meritocrat în învățământ, atâta timp cât vom continua să tolerăm clientelismul și lipsa de viziune a unor conducători de instituții aflați acolo nu pentru a conferi plus valoare actului educațional, ci pentru a răspunde cu celeritate la ordinele de partid.   

Voi relua această inițiativă legislativă și în noua sesiune parlamentară și, alături de reprezentanții societății civile, voi continua demersurile legislative pentru depolitizarea funcțiilor de conducere, îndrumare și control de la nivelul unităților de învățământ și al inspectoratelor școlare„, conchide Cristina Iurișniți.

1 COMENTARIU

  1. Doamna Iurisnitzki … ceea ce propuneti Dvs NU VA PLACE NICI VOUA … dara-mi-te celor aflati astazi la putere care au majoritatea in parlament ! In toate institutiile publice, cei care se afla la butoane, vor sa-si impuna liderii lor si NIMENI … NICIODATA n-o sa-si lase ” macaroana ” ori sa-si „arunce rahatul din cozonac „… !
    Sigur…ca ideal ar fi ca puterile din stat sa fie separate odata pentru totdeauna , astfal incat :
    – Puterea politica sa faca doar legi si sa hotarasca modul in care sa fie administrata tzara cat sunt ei la putere ;
    – Puterea administrativa-executiva, sa organizeze si sa puna in executare legile si linia politica a ceea ce hotarasc cei aflati la putere, DAR FARA NICI UN AMESTEC SI CONTROL DIN PARTEA POLITRUCILOR asupra administrativului , primand doar LEGEA indiferent ca-i buna ori prost facuta … ;
    – Puterea judecatoreasca( judiciara ) , care sa-si faca treaba de cercetare , instrumentare al probelor si judecarea celor care comit fapte penale , pentru tgragerea la raspundere penala a infractorilor, tot independent si tot fara nici un amestec al politicului ( sau adminsitrativului ) in aceasta putere .
    Daca in Politic, toti cei care exista in aceasta putere vor ocupa functii pe criteriul ELECTORAL , cei din administrativ si judecatoresc, sa ocupe functiile exclusiv pe criteriul de EXAMENE ADMINISTRATIVE de competenta, calificare si experienta profesionala, in functii definitive si de stabilitate profesionala, care sa aiba organe de conduecere NESUPUSE CNTROLULUI DE NICI UN FEL din partea politicului si nici al sefului statului care este tot un „politic „.
    Dvs cred ca nu pricepeti ce ati propus, ca daca ati intelege, nici dvs nu v-ar place , ptr ca daca veti ajunge la butoane vreodata ( prin absurid )… o sa constatati ca n-o sa va mai bage nimeni in seama si n-o sa mai puteti exercita absolut nici un control politic asupra lor si or sa va cam „dea cu flit „…
    Astazi toata partidele exercita un control TOTAL al societatii in ansamblul ei , prin numirea si ungerea cu „Mirul Sfant „al directorilor, sefilor si sefuletilor … de jos in sus… in toate aceste puteri , pe care nu le veti schimba prea curand – SEPARAREA PUTERILOR IN STAT FIIND DOAR O HIMERA si o TEORIE FALSA ! ! !
    DVS IN GENERAL, PROBABIL CA SUNTETI UN ” BUN PROFESOR „… DAR CA ” OM POLITIC niciodata „… CA NU AVETI SCOALA si calificare IN DOMENIU !
    Uitati, de aceia merge foarte prost politica si administratia in tzara asta, ptr ca foarte multi ” dascali „ati ramas fara slujbe si v-ati orientat catre „politic „… si cam peste tot, este plin NU DE POLITRUCI CALIFICATI … ci de tot felul de profesori si profesorasi… si care fara sa va suparati… NU VA PRICEPTI NICI IN POLITICA, NICI IN ADMINISTRATIE ORI SISTEM JUDICIAR !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.