Deputatul USR Cristina Iurișniți anunță că marți, Inițiativa „Fără penali în funcții publice” va intra în dezbatere parlamentară în Comisia juridică. „Este un pas încurajator”, spune aleasa bistrițeancă.

Potrivit Cristinei Iurișniți, Inițiativa „Fără penali în funcții publice” intră în dezbatere parlamentară după lungi insistențe ale parlamentarilor USR.

După numeroase solicitări atât în Biroul permanent al Camerei Deputaților cât și în Comisia Juridică, după ce parlamentarii USR au cerut includerea sa pe ordinea de zi la fiecare ședință, inițiativa merge mai departe.

Fiecare pas înainte al acestei inițiativei reprezintă o reușită! Inițiativa „Fără penali” este simbolul trezirii conștiinței civice a românilor și pe care o vedem inclusiv astăzi, în rezultatele votului de pe 26 mai„, spune Cristina Iurișniți.

Aceasta mai susține că România poate fi schimbată doar dacă fiecare cetățean se implică.

După 6 luni de campanie în vara anului 2018, suntem peste 1 milion de cetățeni care vrem o Românie #FaraPenali, chiar dacă la începutul campaniei puțini eram cei care credeam în acest demers. România poate fi schimbată prin implicarea fiecăruia dintre noi, cu o semnătură, cu implicare, cu conștientizarea faptului că suntem mulți cei care vrem să facem din țara noastră un loc mai bun„, precizează Iurișniți.

Deputat bistrițeancă susține că inițiativa civică, susținută de USR, ar putea face parte din reforma constituțională.

Fără Penali merge mai departe în Parlament, președintele Klaus Iohannis a admis că ar putea fi parte din reforma constituțională. Este un parcurs încurajator. Nu ne vom opri până când Fără Penali va deveni realitate în Constituție!„, precizează Cristina Iurișniți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.