Deputatul USR Cristina Iurișniți susține că votul electronic trebuie introdus și în România, ca modalitate alternativă și complementară a votului clasic. În acest sens, parlamentarii USR au depus o inițiativă în Parlament încă din primăvara acestui an.

Votul electronic, o soluție a secolului XXI, trebuie să fie introdus și in România! Inițiativa legislativă a fost depusă de USR în primăvara acestui an și introduce posibilitatea ca atât românii din țară, cât și cei din străinătate să poată vota electronic la toate tipurile de alegeri: prezidențiale, locale, parlamentare și europarlamentare„, a scris deputata bistrițeancă pe contul său de Facebook.

Cristina Iurișniți mai arată că, potrivit proiectului, votul electronic la distanță va avea o etapă experimentală, care se va desfășura pe parcursul următoarelor trei scrutine naționale consecutive într-o singură unitate administrativ-teritorială.

De asemenea, inițiativa mai prevede că în cadrul primelor două scrutine din faza experimentală, voturile exprimate electronic nu vor fi luate în calcul. Opțiunile electorale vor fi însă contabilizate la cel de-al treilea scrutin din faza experimentală, urmând ca ulterior votul electronic la distanță să fie introdus la nivel național.

Inițiatorii proiectului dau ca exemple de țări care au reușit să implementeze votul prin internet Estonia, Australia, Canada și Elveția. Ei argumentează că scopul adoptării unui astfel de mod de a vota este asigurarea unui grad sporit de participare a cetățenilor la procesele electorale.

«Prezenta propunere legislativă nu va elimina posibilitatea votului clasic, ci este o modalitate alternativă și complementară acestuia. Votul electronic nu înlocuiește sub nicio formă votul tradițional», se arată în expunerea de motive a inițiativei legislative” a mai subliniat Iurișniți.

2 COMENTARII

  1. Asa… stimata doamna, numai bine puteti aduna apoi toate actele de identitate de la cei pe care-i puteti ” pacali ” si electronic… sa votati voi in locul lor … ! Ma ce va merge mintea voua , politrucilor care proveniti din strcturile de invatzamant si care in loc sa va ocupati de educatia copiilor, veniti si ne faceti noua capul calendar cu teoriile voastre de ” popa beat ” !

  2. Doamna (!), are dreptate susnumitul . Daca va fi asa, sa nu va ganditi Dvs ca cei din opozitie , nu vor face tot la fel si ca efectiv la sectiile de votare nu va nerge nici 10% din populatie, acestia fiind de fapt cei indiferenti si care inchid ochii cand dau cu stampila . Toate partidele vor aduna buletinele de identitate ale membrilor si vor vota ei, direct de la computerele pe care le au la sdiile de partide, adica votarile se vor muta de la sectiile de vot, la sediile partidelor, unde seful de partid si secretarele vor vota in locul membrilor de partid si al celor pe care-i pot pacali sa le ia buletinele sa voteze in locul lor . Nu credeti ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.