Cristina Iurișniți a adresat o interpelare noului ministru al Educației

140

Abia proaspăt instalată în fotoliul de ministru al Educației, Monica Anisie a primit chiar din prima zi o interpelare de la deputatul USR Cristina Iurișniți. Aleasa bistrițeancă a pus accent pe mai multe aspecte problematice ale Învățământului românesc, printre care procentul din PIB care va fi alocat acestui sector în 2020, organizarea de noi concursuri școlare și pentru directori și inspectori generali, concursurile de titularizare, dar și pe investiții.

Cristina Iurișniți spune că noul ministru al Educației are o reponsabilitate uriașă, după ce doi ani și jumătate guvernbarea PSD-ALDE a adus învățământul într-o stare critică.

Numirea doamnei profesoare Monica Anisie la Ministerul Educației va reprezenta o responsabilitate uriașă în ceea ce privește remedierea problemelor urgente din învățământ.

După peste doi ani și jumătate de guvernare PSD-ALDE, învățământul se află într-o stare critică, iar din acest motiv proiectele asumate în programul de guvernare trebuie implementate de urgență„, arată deputata bistrițeancă, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Aceasta a transmis ministrului Monica Anisie o interpelare, care conține nu mai puțin de 7 întrebări.

În acest sens, am adresat astăzi primele întrebări către noul Ministru al Educației prin care i-am solicitat să vină cu răspunsuri prompte.

1. Care este estimarea Ministerului Educației cu privire la procentul din PIB care va fi alocat în anul 2020 către învățământ și cercetare? Proiectul de buget trebuia deja să ajungă în Parlament, însă după doi ani și jumătate cu Orlando Teodorovici la conducerea Ministerului Finanțelor, mă tem că estimările bugetare pentru anul 2020 vor reprezenta o adevărată provocare pentru liberali.

2. Guvernul Orban consideră oportună desființarea Autorității Naţionale pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România? Această instituție este o formă fără fond care încurcă tot procesul de dezvoltare a învățământului profesional-dual. Ministerul Educației este titularul atribuțiilor cu privire la toate componentele sistemului de învățământ, deci acesta trebuie să fie liber în ceea ce privește implementarea coerentă a politicilor publice relevante.

Mai mult, am solicitat Ministerului Educației o reformare a departamentului din minister care se ocupă cu relația cu Parlamentul în vederea identificării unor mijloace mult mai eficiente de comunicare.

3. Consideră oportună Ministerul Educației organizarea de noi concursuri școlare și pentru directori și inspectori generali? După aproape 4 ani de la ultimele concursuri organizate, este nevoie de asigurarea în continuare a meritocrației și a competenței în sistem.

4. În ceea ce privește cariera didactică, noul Ministru va susține introducerea masteratului didactic? Totodată, care este viziunea sa cu privire la concursul de titularizare și la evaluarea periodică a cadrelor didactice?

5. Care este opinia noului Ministru cu privire la dezvoltarea de programe multianuale de finanțare care să susțină și să responsabilizeze autoritățile locale să investească în învățământ?

6. În cadrul audierilor de la Comisiile de Învățământ din Parlament Monica Anisie și-a asumat public că va extinde proiectul pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat scară națională. Când anume va demara procedurile necesare extinderii în așa fel încât elevii să beneficieze de acest program începând cu anul școlar 2020-2021?

7. În învățământul universitar, Ministerul trebuie să se asigure că universităților li se respectă autonomia și funcționează în baza principiului legalității. În contextul în care, o serie de rectori, încalcă legea educației candidând pentru cel de-al treilea mandat, va ataca în instanță hotărârile de numire ale acestora?„, precizează Iurișniți.

Aceasta mai precizează că printr-un dialog constant între Parlament și Guvern, România are șansa de a reveni pe un făgaș normal.

Asigur Ministerul Educației de toată disponibilitatea mea pentru a găsi cele mai bune soluții legislative care să răspundă prompt nevoilor din sistem„, a conchis Cristina Iurișniți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here