Senatorul liberal Cristian Florian a explicat într-un interviu realizat de Gazeta de Bistriţa care este importanţa unei Legi a salarizării unice pentru angajaţii din sectorul public. În viziunea PNL, o astfel de lege ar fi trebuit să stea la baza oricărei creşteri salariale.

 

Reporter : În contextul în care Parlamentul a votat de curând unele creşteri salariale, de ce PNL nu consideră acest lucru suficient pentru rezolvarea problemei salarizării în sectorul public?

Cristian Florian: Legea salarizării unice este absolut necesară pentru o echilibrare şi o creştere corectă a veniturilor în sistemul bugetar. Este un proiect extrem de important pentru sectorul public şi nu numai, dar amânat de foarte mult timp. Încă din decembrie 2015, vicepremierul Vasile Dâncu a promis că va veni cu acest proiect. Se înscria printre paşii pe care voia să îi facă în marele proiect de modernizare a administraţiei publice. Din păcate a trecut aproape anul şi încă nu avem o lege a salarizării în dezbatere publică. PNL a cerut de urgenţă Guvernului să vină în dezbatere publică cu acest proiect important şi îndelung aşteptat de către toţi cei care lucrează în sectorul public.

 

Rep. : În lipsa unei Legi a salarizării unice, întrebarea care se pune este de ce un astfel de proiect de lege nu a existat până acum?

C.F. : Să nu uităm că PSD, care astăzi vine cu soluţii de creştere a salariilor, ar fi trebuit să vină din 2015, când premier era Victor Ponta, cu o Lege a salarizării. L-au promis în luna iunie 2015, l-au amânat pentru luna august 2015, după aceea pentru septembrie, apoi pentru octombrie şi tot aşa. Apoi au plecat de la guvernare şi tot nu au venit cu acest proiect important. Având în vedere că au avut această posibilitate, au avut un Guvern cu un premier PSD, Victor Ponta, dacă atunci nu au făcut-o mă îndoiesc de seriozitatea demersurilor pe care le fac acum, când vin şi propun creşteri salariale doar pentru anumite categorii, creşteri salariale cu procente egale şi pentru cei care au salarii mici şi pentru cei care au salarii mari. Aceste creşteri vor duce la discrepanţe şi mai mari între salariul minim şi salariul maxim din sectorul public. Cred că în primul rând este nevoie de a aduce un echilibru al salariilor. Oamenii care ocupă aceleaşi funcţii, au aceleaşi responsabilităţi să aibă salarii identice. Mi se pare important ca mai întâi să echilibrăm aceste salarii şi abia apoi să le şi creştem. Oricum, legea salarizării prevede nu doar echilibrarea ci şi creşterea veniturilor.

 

Rep. : Când credeţi că o astfel de lege ar deveni aplicabilă?

C.F. : Este foarte clar că Legea salarizării va avea un impact bugetar, pentru că vor creşte veniturile în sectorul public, dar nimic nu împiedică Guvernul şi nimic nu ar fi împiedicat fostul Guvern Ponta să vină în dezbatere cu această lege. Era obligaţia lor, de oameni aflaţi la putere şi la guvernarea acestei ţări. În urma dezbaterii, aşa cum era firesc, se pot face observaţii sau completări şi la final să avem un proiect cât mai bun, care să poată fi implementat atunci când resursele bugetare permit acest lucru. Mi-ar fi plăcut să avem o asemenea lege sau un proiect finalizat încă de anul trecut, ca să avem şi garanţia că din 1 ianuarie 2017 prinde viaţă. De aceea, PNL a solicitat de urgenţă Guvernului actual să vină cu acest proiect în dezbatere publică. Îmi exprim speranţa că în timpul cel mai scurt timp vom avea un proiect final.

 

Rep. : De ce e nevoie de o dezbatere publică?

C.F. : Vorbim de un proiect de lege extrem de important, cu un impact major în sectorul public. Este un proiect de lege pe care nu îl poţi schimba de la lună la lună sau de la an la an. De aceea este foarte importantă dezbaterea publică, care să aducă acele corecţii şi observaţii ce vor trebui să fie luate în calcul de Guvern, pentru a avea la final un proiect cât mai bun pentru a putea fi aplicat. Este prea importantă o astfel de lege pentru a trece cu vederea sau doar pentru a mima o dezbatere publică reală. E nevoie să fie discutat de către toţi factorii implicaţi. E nevoie ca fiecare parte să îşi aducă aportul pentru a avea o lege bună, fără a fi nevoiţi să o mai modificăm ani buni de acum încolo. Odată ce avem o lege a salarizării, odată ce salariile sunt echilibrate, nimic nu ne opreşte, în momentul în care condiţiile bugetare permit, ca salariile să crească. Cred că acest proiect va trebui coroborat şi cu criterii de performanţă. Acei lucrători din sectorul public care au rezultate vor trebui să fie recompensaţi corespunzător, iar cei care nu au performanţă trebuie ajutaţi printr-un sistem să se încadreze în nişte parametrii normali. O lege a salarizării va trebui să aducă şi o îmbunătăţire a serviciilor publice. Servicii publice de calitate nu le poţi avea decât cu salarii adecvate, dar întotdeauna performanţa va trebui să fie luată în considerare şi răsplătită.

 

Rep. : Mai este nevoie şi de votul Parlamentului…

C.F. : Vorbim de un proiect de lege care va trebui să intre obligatoriu şi în dezbaterea Parlamentului şi votat de parlamentari. Este o lege prea importantă pentru a fi promovată printr-o ordonanţă de urgenţă. Vorbim de un proiect care va trebui să aducă stabilitate în sectorul public. Trebuie să aducă salarii decente şi va trebui să îmbunătăţească serviciile publice. Este un proiect de lege cu un impact în întreaga societate românească, atât pentru cei care lucrează în acest sector cât şi pentru cei care primesc servicii de la stat, având în vedere că urmărim şi îmbunătăţirea serviciilor şi până la urmă modernizarea administraţiei publice locale din România.

 

Rep. : Există resurse financiare pentru o creştere sustenabilă şi pe termen lung a veniturilor?

C.F. : Posibilitatea unei astfel de creşteri este strâns legată de veniturile de la buget. Măririle de salarii sunt posibile atunci când bugetul poate asigura acest lucru. În opinia mea, Guvernul va trebui să susţină investiţiile, pentru că este singura soluţie de a sprijini mediul privat, de a avea un produs intern brut mai mare, care să poată asigure şi salarii mai mari. Întotdeauna am fost pentru un echilibru între salarizarea sectorului public şi a celui din sectorul privat. Singura soluţie de a asigura venituri mai mari în ambele sectoare sunt investiţiile din partea statului. Se ştie foarte bine că statul este principalul investitor în economie. Avem în ce investi, avem infrastructură deficitară. Vor trebui avute în vedere programe pentru sprijinirea investiţiilor în mediul privat care asigură, normal, locuri de muncă, asigură venituri la bugetul de stat. Activitatea sectorului privat influenţează în mod direct posibilitatea de a oferi salarii decente şi în sectorul public.

 

Rep. : Rămâne doar în sarcina statului susţinerea creşterii economice?

C.F. : Investiţiile statului, susţinerea prin programe guvernamentale a sectorului public, este doar o componentă care poate asigura o dezvoltare a sectorului privat şi astfel de a avea un PIB care să aducă venituri la bugetul de stat. Să fim serioşi, nu există o societate care să se poată dezvolta în parametri pe care îi vedem în ţările occidentale dezvoltate fără a avea o implicare activă, de bună credinţă, din partea sectorului bancar. Implicarea trebuie să fie în sprijinul firmelor din sectorul privat. Nu putem dezvolta o ţară fără a avea o colaborare bună între investitori şi bănci. Din nefericire, în România, sectorul bancar nu a fost partener de afaceri cu investitorii privaţi, de aceea ne aflăm în această situaţie acum. Ba mai mult, se fac diferenţe între investitorul român şi investitorul dintr-o altă ţară. Avem situaţii în care aceleaşi bănci, care au sedii şi în alte ţări europene şi în România, să vadă diferit investitorii din acele ţări şi investitorii de la noi din ţară. Românii sunt complet dezavantajaţi şi astfel, pe parte concurenţială avem de a face chiar cu o concurenţă neloială. Unele firme europene au sprijin cu adevărat din partea băncilor, ceilalţi nicidecum. Nu trebuie să existe condiţii de creditare diferite pentru firme, fie ele româneşti sau din alte ţări, din partea aceleiaşi instituţii bancare. Ne aflăm într-o piaţă europeană concurenţială pe care ne-o dorim să fie într-un perfect echilibru. Guvernul va trebui să aibă în vedere şi o îmbunătăţire a relaţiilor dintre sectorul bancar şi sectorul privat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.