De ani de zile, primarul Ovidiu Crețu trimite bistrițenilor, odată cu înștiințările de plată și scrisorele în care își prezintă realizările. Acest „moft” scoate din vistieria Primăriei Bistrița 100.000 de lei. Instituția încă n-a ajuns în era digitală să facă aceste comunicări via Internet.

Nu există an în care bistrițenii să nu se trezească în poștă cu scrisori de la Primăria Bistrița. Pe lângă înștiințările de plată care le spun ce taxe și impozite trebuie să plătească, cetățenii primesc și scrisori și broșuri cu realizările Primăriei Bistrița din anul ce tocmai s-a încheiat.

Cu cât sunt mai importante evenimentele electorale din anul respectiv, cu atât înștiințările cu realizările sunt mai „glossy”. Astfel, în 2016, când au avut loc alegerile locale, iar Ovidiu Crețu s-a ales cu un nou mandat la Primăria Bistrița, scrisoarea cu realizări a luat forma unei broșuri, cu poze atent lucrate.

Atunci, Primăria Bistrița a trimis 41.484 de plicuri cu scrisoarea anuală a primarului Ovidiu Crețu. Odată cu această broșură, Primăria Bistrița a trimis și 53.895 de înștiințări de plată a taxelor și impozitelor locale.

Scrisoarea primarului Crețu trimisă bistrițenilor în 2016, pe când
se pregătea de campanie electorală

Broșura care viza tocmai mandatul primarului Ovidiu Crețu, purta numele „Bistrița 2012-2016” și avea nu mai puțin de 16 pagini. Erau prezentate realizările din această perioadă.

Printre ele puținele străzi asfaltate, centrul comunitar pentru tineret, centrul național de informare și promovare turistică, pasajele proaspăt reabilitate din centrul istoric, parcul industrial Bistrița Sud, Parcul Municipal, reabilitarea termică a blocurilor, locuri de joacă modernizate, pădurea-parc Schullerwald, parcări de reședință reabilitate sau Palatul Culturii.

Investițiile promise, la stadiul de hârtii

O parte din aceste proiecte fie au fost lăsate de izbeliște și nu prea sunt folosite. Este și cazul centrului național de informare și promovare turistică, ce pare părăsit încă din anul inaugurării. Pasajele reabilitate au început să se degradeze la scurt timp după recepția lucrărilor, iar lucrările de modernizare la locurile de joacă au fost făcute și ele în bătaie de joc.

De asemenea, primarul Ovidiu Crețu prezenta și o parte din proiectele viitoare, pe care urma să se concentreze în mandatul pe care l-a prins (2016-2020). Deși au trecut deja aproape trei ani din acest mandat, multe din proiectele promise atunci nu au trecut de faza de hârtii.

Printre acestea se numără și Aqualand-ul, proiect care nu a fost materializat nici acum, la 3 ani de la transmiterea acestor scrisori. Reabilitarea Bisericii Evanghelice nu a fost nici ea finalizată și nici reamenajarea Pieței Centrale.

Centrul Intermodal de Transport este și el încă la stadiu de vis frumos, etajarea și modernizarea Pieței Decebal la fel. Nici măcar cei 23 de kilometri de piste de biciclete prin oraș și alți 25 de km de piste de agrement nu s-au materializat. Clădirea veche a Colegiului Național Liviu Rebreanu nu a fost nici ea reabilitată, blocându-se în proceduri și hârtii. Un vis frumos este și linia verde de transport public.

Toate aceste proiecte promise încă din 2016 sau unele și mai devreme, sunt la faza de hârtii și proceduri, unele începându-și lucrările abia anul acesta.

Costurile cu scrisorile au crescut de la un an la altul

În 2016, Primăria Bistrița a cheltuit 70.000 de lei pentru tipărirea, sortarea și livrarea acestor scrisori. Scrisorile cu realizări nu au lipsit nici în 2017 din poșta bistrițenilor.

Atunci, au fost trimise 42.788 de plicuri, care, de asemenea, conțineau înștiințări de plată a taxelor și impozitelor, precum și realizările Primăriei Bistrița din anul precedent.

Doar că în 2017, deși scrisorile nu conțineau broșuri colorate, cu poze atent lucrate, prețul de pretipărire, personalizare, inserare în plicuri, sortare și expediere era mult mai mare. Acesta ajungea la 100.000 de lei fără TVA

Și atunci, Primăria Bistrița se lăuda cu câteva asfaltări de străzi, reabilitarea termică a blocurilor și un proiect de realizare a unei pasarele peste râul Bistrița în zona străzii Parcului, pasarelă care nu s-a materializat nici acum.

În scrisoarea din 2017 se vorbea și de documentații tehnice pentru realizarea a trei parcări subterane și supraterane, care de asemenea nu au fost materializate și nici nu s-a mai vorbit despre ele de atunci.

De pârtie, aquapark și alpine coaster se vorbea încă de atunci. De asemenea se vorbea și de amenajarea unui skate park în Parcul Municipal, în zona Turnului Dogarilor, proiect care a rămas pe hârtie.

Scrisoarea nu lipsește nici în 2019, Primăria Bistrița pregătind aproape 45.000 de plicuri. Cât costă municipalitatea această scrisoare? Ei bine, costurile ajung la 100.800 de lei.

Și în această scrisoare se vorbește despre asfaltări de străzi, reabilitarea termică a blocurilor, dar și despre reabilitarea unor școli și sunt reluate multe din proiectele vehiculate încă din anul 2016.

De unde disperarea de a „informa” cetățeanul despre realizări…în scris?

Deși pare greu de crezut, aceste informări, care devin mult mai elaborate în an electoral, se bazează pe o Hotărâre de Guvern din anul 2004, care obligă primarii să informeze contribuabilii cu privire la ce s-a întâmplat cu taxele plătite de ei, în anul ce tocmai a trecut.

Scrisoarea primarului Ovidiu Crețu, trimisă bistrițenilor anul acesta

Această hotărâre vizează cică o debirocratizare a instituțiilor publice și prevede, printre altele inclusiv linii telefonice de tip „linia verde”, care au drept scop informarea persoanelor fizice, publicarea și actualizarea periodică, pe pagina oficială de Internet a autorității publice, a unor materiale cu caracter informativ, precum și facilitarea adresării în scris, prin comunicarea și mediatizarea adresei de e-mail, pentru transmiterea solicitărilor și petițiilor.

Doar că Primăria Bistrița n-a prea ajuns în era Internetului, iar scrisorile vin tot prin poștă, iar prețul plătit este, cu fiecare an, tot mai mare. Instituția nu a luat în calcul nici măcar opțiunea unor contribuabili de a primi tot ce ține de informare pe Internet, de la înștiințări de plată până la informări cu realizări.

De asemenea, nici modalitățile de achitare a taxelor și impozitelor prin Internet nu prea funcționează. La Primăria Bistrița, în 2019, lucrurile se rezolvă tot cu pixul și hârtia.

2 COMENTARII

  1. Nici pe C…R nu ma sterg cu ele. Asa ca premare nu te obosi sa trimiti familiei Balan pliculetul cu povesti pesediste.

  2. Am putea spune ca tov. Cretu este in permanenta in campanie electorala. Doar ca o face pe banii Statului, ca asa este la noi. Daca se poate…de ce nu, ca doar fraierii (pardon, cetatenii…) platesc toate astea, asa ca…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.