Crește numărul persoanelor bănuite că ar fi prezentat documente false pentru a obține indemnizații pentru creșterea copilului, potrivit Inspetcoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud. După ce au întocmit 11 dosare penale, oamenii legii mai cercetează acum încă 3 persoane pentru aceleași fapte: înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

”În urma controalelor și verificărilor efectuate, polițiști specializați în investigarea criminalității economice au depistat încă trei cazuri de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Vizate sunt 2 femei de 26 și 32 de ani, din Bistrița și un bărbat de 32 de ani, din Maieru. Persoanele vizate ar fi obținut indemnizații de creștere a copilului cuprinse între  8.396-8.500 de lei, lunar”, se arată într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosare penale în toate cele 3 cazuri și efectuează cercetări pentru documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite de comiterea faptelor.

”Din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, în anul 2019, persoanele în cauză ar fi solicitat acordarea indemnizației de creștere a copilului pentru care au declarat venituri nereale, ori au depus adeverințe care conțineau date nereale cu privire veniturile obținute în perioada relevantă pentru calcularea indemnizației”, mai completează OIPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice continuă cercetările pentru documentarea activității infracționale și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.