Personalul din sistemul public sanitar, inclusiv unitățile medico-sociale, și cel din sistemul public de asistență socială va beneficia din 2015 de o majorare a cuantumului salariilor de bază, conform unui act normativ publicat joi în Monitorul Oficial.

„Peste 300.000 de persoane din sistemul sanitar, inclusiv din unități medico–sociale, dar și din sistemul de asistență socială vor beneficia de aceste majorări, cu posibilitatea ca după jumătatea anului 2015 să existe noi majorări”, a declarat recent ministrul sănătății, Nicolae Bănicioiu, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății.

Referitor la persoanele din sistemul sanitar care au în acest moment salariul minim de 900 de lei, Bănicioiu a declarat că aceștia vor beneficia în 2015 de o mărire, în două tranșe, de 150 de lei.

În cazul sistemului public sanitar este vorba de unitățile sanitare publice cu și fără paturi, centrele de diagnostic și tratament, centrele medicale, centrele de sănătate, centrele de sănătate multifuncționale, unitățile specializate de urgență și transport sanitar publice, inclusiv unitățile sanitare aflate în subordinea ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, personalul din rețeaua de medicină școlară și asistență medicală comunitară, precum și alte unități sanitare și medico-sociale publice.

Totodată, în categoria unităților sanitare sunt incluse și unitățile finanțate integral de la bugetul de stat și din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, care se află în subordinea Ministerului Sănătății.

În cazul sistemului public de asistență socială este vorba de instituțiile și unitățile publice de asistență socială care furnizează servicii sociale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.