Desi PSD s-a clasat pe locul doi, pe plan national, în urma alegerilor europarlamentare, Octav Cozmânca, fostul presedinte executiv PSD, considera ca rezultatul  partidului este cel mai prost din istorie. Acesta ataca liderii PSD din Cluj, inclusiv pe presedintele PSD Mircea Geoana, în cadrul unui interviu acordat unei publicatii centrale.

Judetul Cluj se situeaza printre judetele, unde Partidul Social Democrat a obtinut cele mai mici procentaje, în urma scrutinului electoral din 25 noiembrie. Clujul a acumulat doar 15 % dintre voturi, cu mult sub media pe tara, care s-a concretizat într-un procentaj de 23,11 %.

<h5>"PSD se îndreapta spre dezastru”</h5>

Dupa o absenta îndelungata din viata politica, Cozmânca a lovit cu putere în propriul partid, declarând în cadrul aceluiasi interviu ca ,,decât sa fiu într-un partid "reformat" condus de Geoana, Dragnea si de asa-zisul grup de la Cluj, care are perspectiva sa faca sub 20% la alegerile viitoare, mai bine ramân într-un PSD condus de Ion Iliescu, dar cu 30%-40%. Au ajuns la conducerea PSD oameni fara valoare, care nu au demonstrat calitati politice si care, practic, au contributii neînsemnate pentru acesta. Unii erau la congresul din aprilie 2005 în partid numai de 1-2 ani, iar altii de câteva luni de zile. Iar rezultatele congresului din 2005 se vad astazi…” Acesta a explicat ca esecul alegerilor electorale s-a datorat greselilor facute de liderii partidului. Prima greseala a fost referendumul pentru demiterea presedintelui Basescu, alaturi de presiunile facute de conducerea PSD pentru votarea motiunii de cenzura si ,,sustinerea de catre Geoana a uninominalului care, într-un final, l-a preluat în beneficiu propriu Traian Basescu”, a mai adaugat acesta.

<h5>Puscas pus la zid</h5>

În cadrul interviului, Cozmânca l-a ,,întepat” si pe  deputatul PSD de Cluj  Vasile Puscas, Secretar al Comisiei de Afaceri Europene a Parlamentului României. Acesta a afirmat ca Puscas ar trebui ,,sa se uite înainte în ograda proprie, la Cluj, la rezultatele obtinute de organizatia celor trei corifei, care nu doar ca nu mai reprezinta Ardealul, dar nu stiu daca mai reprezinta judetul. Este normal, corect ca acest judet sa aiba la nivel national doi vicepresedinti ai PSD, iar judetele cu performante electorale, cu mult peste media pe tara, nici unul? Eu apreciez profesionalismul de care a dat dovada Vasile Puscas ca negociator al României cu Uniunea Europeana, dar m-as cam opri aici. Poate ca domnia sa ar putea ocupa o functie într-un viitor guvern, daca mai ajunge PSD curând la Palatul Victoria, e un bun executant.”

<h5>Contrareactii</h5>

Dupa aceste afirmatii reactiile nu au întârziat sa apara. La rândul sau, deputatul PSD Vasile Puscas, a declarat ca ,,rezultatul alegerilor europarlamentare ni-l asumam si vom face sa fie mai bune. Noi nu o sa facem «ciocu' mic», si o sa discutam, democratic, în partid. Domnul Cozmânca nu a avut niciodata Clujul si Ardealul la inima si, oricum, la alegerile locale din 2004 a fost foarte activ, ca Ioan Rus, candidatul PSD la Primarie, sa nu prinda la electorat.” Referitor la afirmatia lui Cozmânca, care ar prefera sa ramâna într-un partid condus de Ion Iliescu ce ar avea 30-40%, Puscas considera ca acestea sunt doar niste iluzii.

Puscas versus Geoana

În urma discutiilor pe tema rezultatelor obtinute la europarlamentare, pesedistii nu au luat nici o masura împotriva acelor organizatii care au obtinut un scor sub cel înregistrat de PSD la nivel national. Printre aceste filiale se numara si Clujul, care a obtinut un scor nesatisfacator de 15% . Si Mircea Geoana, presedintele PSD a calificat drept slab rezultatul obtinut la europarlamentare de organizatia PSD din Cluj. ,,Este un rezultat slab, în care si noi avem o parte de vina si Vasile Puscas are o parte de vina, pentru ca nu ar fi trebuit ca orgoliul sa îl împiedice, nemaifiind pe locul întâi pe lista, sa mai candideze. Absenta lui de pe lista a contat la Cluj', a afirmat Geoana. Acesta  a explicat ca filialele de pe ultimele pozitii ale clasamentului au termen pâna la 15 decembrie sa prezinte conducerii centrale o analiza si masuri concrete.

Reactia deputatului Vasile Puscas a aparut fara întârziere. Acesta a afirmat ca nu stie sa se fi facut vreo evaluare la nivelul organizatiei PSD din municipiu despre cauzele si efectele rezultatelor scrutinului din 25 noiembrie. ,, Evaluarile domnului Geoana mi se par a fi un îndemn la superficialitate si mediocritate, ceea ce nu ar fi de dorit daca PSD aspira la performante mai bune în alegerile viitoare,” a mai adaugat Puscas.

Timea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.