Judecătoria Medgidia a admis, în data de 6 decembrie, propunerea formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă şi a dispus eliberarea condiţionată a lui Corneliu Iacobov. Decizia instanţei nu a fost definitivă, dar contestaţia nu a fost depusă în termne de 3 zile de procurorii DIICOT.

Astfel, Iacobov a fost pus în libertate, putând părăsi Penitenciarul Poarta Albă .

Omul de afaceri Corneliu Iacobov a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare, în anul 2012, în dosarul privind prejudicierea Rafo Oneşti. În 2005, Corneliu Iacobov, Toader Găurean şi alte două persoane au fost trimişi în judecată pentru prejudicierea Rafo Oneşti, după ce aceştia au încheiat cu o firmă din Câmpina, Metal EuroEst, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un pachet de acţiuni la Electrocarbon Slatina.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, Corneliu Iacobov, Toader Găurean – administrator unic la SC Rafo SA, Liliana Luchian şi Marin Marin au fost acuzaţi că, în perioada 2000 – 2003, s-ar fi asociat în vederea prejudicierii Rafo cu 24.289.450 de lei (peste 240 de miliarde de lei vechi).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.