Scandal la Spitalul de Pediatrie din Sibiu după ce pe Facebook au apărut imagini cu copii internaţi aceștia fiind îngrijiţi necorespunzător. Mămicile au reclamat că micuţii lor sunt jigniţi şi schimbaţi de haine doar atunci când vin medicii în vizită, potrivit Mediafax.

Copiii internaţi la Pediatrie, în Sibiu, fără mamă, sunt lăsaţi singuri, nemâncaţi, iar scutecele şi hainuţele sunt schimbate doar atunci când vin medicii în vizită.
”Este inadmisibil. Bebeluşii, în primul rând cei părăsiţi de mame în spital sau cei lăsaţi singuri, sunt chinuiţi mult prea mult, jigniţi în cel mai jalnic mod. (…) Sunt lăsaţi să rabde de foame şi stau neschimbaţi de pampers până la schimbarea turei. Infermierele schimbă pampersul bebeluşilor dimineaţa, înainte de vizita doctorilor. Sunt schimbaţi de haine tot atunci, în rest nu contează că stau uzi sau murdari”, se arată în postarea pe Facebook a unei mămici.

În urma imaginilor, conducerea Spitalului de Pediatrie a început o anchetă, pentru a vedea dacă ceea ce se reclamă este real.
”Ca urmare a informaţiilor apărute pe una din reţelele de socializare în legătură cu anumite aspecte negative în activitatea de îngrijire a copiilor în Spitalul Clinic de Pediatrie, pentru verificarea veridicităţii şi corectitudinii celor sesizate s-a constituit o comisie de anchetă care va investiga toate aspectele şi opiniile exprimate. Activitatea comisiei se va concretiza într-un raport înaintat conducerii spitalului care va lua măsurile ce se impun”, a declarat, marți, dr. Ciprian Radu Șofariu, directorul medical al Spitalului de Pediatrie din Sibiu.
După câteva ore de când imaginile au apărut în mediul virtual, acestea au fost şterse de persoana care a postat reclamaţia.
”Mi s-a spus că nu mai există postarea iniţială, însă noi am demarat ancheta care, independent de existenţa postării, va trebui să ducă la un rezultat şi să se ia măsuri acolo unde au existat posibile nereguli”, a spus Şofariu.

2 COMENTARII

  1. Tragedia tragedieiilor este faptul ca „infirmierele” care trebuie sa aiba grija de bolnavi… au fost date afara, posturile lor fijnd desfiintzate si in locul lor, au ramas pe ici pe colo, doar cate o „biata femeie de serviciu „… care aia singura face curatenie pe etaj, aia merge si dupa mancare si o distribuie bolnavilor si tot aia se ocupa si sa schimbe „scutecele sau pempersii ” de la bolnavii din spital, totul intr-un mediu „foarte septic”… va dati seama … cat …
    Asistentele medicale, n-au decat obligatia de a administra medicatia bolnavilor si de a-i supraveghea „medical”… nicidecum sa supravegheze copiii, bolnavii sau alte persoane , pe care sa le duca la Wc, sa-i schimbe ori sa-i plimbe pe holuri… si va dati seama ca doctorii … nici atat .
    Personalul din spitale, a ramas atat de subtire incat efectiv sunt in „limita de avarii”… peste tot si nu administratia spitalelor este vinovata… ci politrucii nostri, care efectiv isi bat joc de noi cu politica dusa in spitale si in sistemul de sanatate in general .

  2. Aveti perfecta dreptate. Eu am fost dupa o interventie medicala grava intrun spital…, in situatia sa ma c.ac pe mine si sa stau asa toata ziua in salon cu ceilalti pacienti ( nimurugi si aia ca si mine … ) , ca nu a avut cine sa ma ajute sa-mi puna olitza , ori sa ma schimbe, ca dupa operatie, de la terapia intensiva m-au dus in salon si cand m-am trezit va dati seama ca tot m.am ca.cat pe mine … si nu ma puteam ajuta si nici din partea familiei mele nu a avut cine sta cu mine…
    Despre ce vorbim ? Politrucii nostri iubiti, merg in spitale private, unde fiecare pacient este intr-un salon privat, singur… pe langa el avand cate o astfel de infirmiera si cate o asistenta medicala si cate un doctor, care pe bani grei bine-nteles… au grija de ei… si pe toti astia nu-i doare nici macar dinapoia cu.ru.lui de noi toti…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.