Municipalitatea a semnat încă două contracte pentru reabilitarea termică a blocurilor, Bistriţa 4 şi 5, în valoare totală de circa 840.000 de euro. Valoarea totală a celor cinci contracte de până acum se ridică la 9,2 milioane euro, fiind depuse alte trei proiecte, de 4,7 milioane euro, iar în pregătire sunt alte două.

„Suntem cu zece tranşe de blocuri din municipiu în diferite stadii de execuţie. Bistriţa 1, cu 235 de apartamente, este finalizat complet, Bistriţa 2 cu 1.047 de apartamente, este în lucru, de asemenea şi Bistriţa 3 cu 798 de apartamente. Am semnat contractele de finanţare pentru Bistriţa 4 şi Bistriţa 5, un total de 170 de apartamente cu o valoare de 3,6 milioane lei, circa 840.000 de euro. Valoarea totală la această oră a contractelor semnate pentru reabilitarea termică a blocurilor se ridică la 40.770.000 de lei, în euro aproximativ 9.266.000, bani puşi la dispoziţie în proporţie de 60% de UE, 40% fiind suportaţi de municipiu împreună cu asociaţiile de locatari, în funcţie de venitul mediu pe bloc. Asociaţiile participă cu 10% sau 20%. Marea majoritate a blocurilor suportă 20% din costuri. Mai avem în pregătire proiecte propuse la ADR şi pentru care aşteptăm semnarea contractelor de finanţare Bistriţa 6, 7 şi 8, 1.079 de apartamente cu o valoare totală de 20.916.000 lei, circa 4.753.000 de euro, plus Bistriţa 9 şi 10, în total 1.698 de apartamente, în stadiu de proiectare. Sperăm ca acest program să meargă în continuare. Este o lucrare extrem de importantă pentru Bistriţa, care pe lângă faptul că schimbă faţa oraşului participă şi decisiv la susţinerea cheltuielilor pe care le au în timpul iernii asociaţiile de locatari”, a declarat primarul Ovidiu Creţu, într-o conferinţă.

Toate proiectele se realizează cu bani europeni, prin POR 2007-2013. Contribuţia municipalităţii la fiecare proiect este de 20 la sută şi tot atât contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile – proprietari (de apartamente – locuinţe) din bloc au un venit mediu lunar net pe membru de familie sub 350 euro.
Realizarea lucrărilor de reabilitare termică are ca scop creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe proiectate şi construite în perioada 1950-1990.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.