Inceputa in Egipt, revolta din sanul lumii arabe pare a nu se mai sfarsi. Din Tunisia si pana in Yemen, intreaga lume araba se afla la punctul de fierbere, in asteptarea viitoarelor evenimente. In tot acest timp, Occidentul se pregateste de un nou posibil record al pretului barilului de petrol.

Revolta a afectat atat Yemen si Bahrein, cat si Arabia Saudita
 
In Yemen lucrurile par a fi scapate de sub control. Protestele fata de regimul lui Ali Abdullah Saleh, aflat la putere de 32 de ani, s-au extins marti, 8 februarie,  intr-o zona tribala din sud-vestul tarii, considerata fieful presedintelui. Circa 10.000 de persoane s-au strans in orasul Dhamar, situat la circa 60 de kilometri sud de Sanaa, potrivit unui martor. Dhamar este considerat fief al lui Saleh si este orasul natal al premierului yemenit. Intre timp, la Sanaa, unde mii de manifestanti protesteaza de mai multe saptamani, vehicule militare si de politie au fost desfasurate pe strazi, alimentand temerile privind noi confruntari. Conform unor surse locale, unul dintre liderii opozitiei din Yemen, Omar al-Mualim, a fost asasinat in provincia Shabwa, in contextul a numeroase demonstratii antiguvernamentale ce au avut loc in ultimele saptamani. Acesta a fost impuscat, in timp ce sute de oameni protestau in strada.
 
SUA si Marea Britanie si-au indemnat cetatenii sai aflati in Yemen sa paraseasca teritoriul tarii, iar pe cei care intentionau sa calatoreasca acolo sa isi anuleze planurile, din cauza violentelor provocate de protestele opozitiei.
 
In Bahrein, la inceputul protestelor, cel putin doua persoane au murit si peste 250 au fost ranite, dupa ce politia din Bahrein a intrat in forta peste protestatarii care isi petreceau noaptea in Piata Perlei din Capitala Manana, in incercarea autoritatilor de a inabusi manifestatiile antiguvernamentale.
Dupa primele trei zile de proteste, soldate cu cel putin patru morti, interventia politiei este un act de "terorism adevarat", sustine principalul bloc de Opozitie siit din Bahrein, citat de Reuters. Sute de politisti au navalit peste cei campati in Piata Perlei cu intentia sa omoare, mai spun opozantii. Acestia erau inarmati cu gaze lacrimogene, gloante de cauciuc si bastoane. Oficialii de din Bahrein au declarat pentru reporterii CNN ca protestele au fost justificate. Corespondentul ABC News, Miguel Marquez, a fost prins in multime si batut cu bastoane, insa nu a fost grav ranit. Majoritatea protestatarilor din Bahrein sunt siiti care cer aplicarea reformelor politice si economice promise de regele Hamad bin Issa al-Khalifa in 1990 pentru a calma revoltele acelui moment, dar care nu au fost materializate inca in mod concret. Si toate acestea in conditiile in care regele Bahreinului a anuntat anterior ca va darui 1.000 de dinari (2.650 de dolari) fiecarei familii din regat, pentru a preveni posibilele proteste.  "Cu ocazia celei de a 10-a aniversari a Cartei pentru Actiune Nationala si ca semn al aprecierii pentru poporul Bahreinului care a aprobat-o, regele Hamad bin Issa al-Khalifa a ordonat a fiecare familie din Bahrein sa primeasca 1.000 de dinari", anunta agentia oficiala BNA, cu putin timp inainte de inceperea revoltelor. Marele Premiu al statului Bahrein, prima etapa a Campionatului Mondial de Formula 1, programat pentru data de 13 martie, a fost amanat pentru o data ce va fi anuntata ulterior din cauza problemelor politice din aceasta tara, au anuntat organizatorii. Totodata, sesiunea de teste care urma sa se desfasoare cu incepere din 3 martie pe circuitul de la Sakhir, a fost anulata.
 
Nimeni nu ar fi crezut, dar febra revoltelor a atins si tarile bogate din Golful Persic. Autoritatile din Arabia Saudita au interzis orice forma de proteste sau marsuri ale cetatenilor sai, intr-o incercare de tine in frau nemultumirile maselor, care se fac simtite mai ales in contextul situatiei din regiune. Anuntul ministerului de interne saudit, citat de BBC, a venit ca urmare a unei serii de proteste ale minoritatii siite inregistrate in zona estica a tarii. Motivul principal al protestelor din Arabia Saudita este discriminarea siitilor, acestia acuzand comunitatea sunita de blocarea pozitiilor administrative si cerand sanse egale de reprezentare in aparatul guvernamental. Comunitatea siita ocupa estul Arabiei Saudite, regiune ce contine cele mai importante resurse petroliere ale tarii. Totodata, Arabia Saudita se invecineaza la est cu Bahrein, care a devenit scena unor ample proteste ale comunitatii siite impotriva conducatorilor suniti. Nelinistea din aceasta parte a lumii risca sa ridice pretul barilului de petrol la un nou maxim istoric. Arabia Saudita este cel mai mare furnizor de petrol din lume si se crede ca are cele mai mari rezerve. Din acest motiv, orice dezechilibru sau revolta in acesta zona poate adanci criza economica si ar duce la o explozie a pretului combustibililor.
Dictatori aflati la putere de decenii, rasturnati in saptamani
 
Daca pana nu demult pareau de neclintit, populatiile tarilor arabe au demonstrat ca este suficienta o scanteie pentru a declansa o reactie in lant care sa rastoarne pana si cele mai autoritare regimuri.
 
Presedintele Egiptului, Hosni Mubarak, a fost  inlaturat de la putere dupa 18 zile de proteste fara precedent, dupa ce a guvernat de unul singur Egiptul timp de trei decenii. Despre Mubarak, aflat la venerabila varsta de 84 de ani, persoanele din anturajul sau sustin ca ar fi grav bolnav, iar in ultima vreme a refuzat sa isi mai ia medicamentele. Potrivit ziarului Al-Marsry al-Yum, atunci cand si-a inregistrat ultimul sau discurs, fostul presedinte egiptean ar fi lesinat de mai multe ori.
 
Nici in Yemen lucrurile nu stau tocmai bine pentru actualul lider. Seful statului Yemen, Ali Abdullah Saleh,  a anuntat Parlamentul ca nu va mai candida la functia suprema si nici nu va preda puterea fiului sau, potrivit cotidianului The Independent. Ali Abdullah Saleh, aliat al Statelor Unite, aflat la putere de aproape 32 de ani, si-a anuntat decizia in fata plenului reunit al parlamentului yemenit. „Nu voi cauta sa-mi prelungesc mandatul prezidential sau sa il ofer mostenire fiului meu", a transmis Saleh parlamentarilor din Yemen.
 
Liderul libian Mouammar al-Gaddafi are peste 43 de ani de cand s-a instalat la putere in urma unei lovituri de stat fara confruntari si fara varsare de sange. Pe 1 septembrie 1969, un grup de militari condusi de tanarul ofiter Mouammar al-Gaddafi in varsta de doar 27 de ani l-a rasturnat de la putere, fara sa curga nicio picatura de sange, pe batranul rege Idriss. De-atunci, Gaddafi conduce Libia fara intrerupere, pe drumuri uneori foarte sinuoase care au facut la un moment dat din ea inamicul numarul unu al Statelor Unite.
 
Andrei Tomos

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.