In ziua de astazi, societatea este intr-o continua schimbare, iar in domeniul juridic a aparut un nou concept care este orientat spre nevoile clientilor. New Law este o tehnica moderna prin care o casa de avocatura gestioneaza problemele juridice, oferind solutii eficiente.

Fenomenul New Law a aparut in anii ’90 cu scopul de a integra tehnologia si rapiditatea livrarii serviciilor juridice oferite de o casa de avocatura. Acest termen a fost conceput de Eric Chin, din nevoia de a furniza servicii juridice alternative in consultanta pentru strategii corporatiste, fuziuni de companii si aplicarea experientei in domeniul achizitiilor publice.

Conceptul de New Law este practicat de avocatii de la NZA (Nicolae, Zorin si Asociatii), fiind prima casa de avocatura care iese din sfera practicii traditionale si pune in aplicare stiintele juridice, bazandu-se pe cele mai noi solutii. Avocatii reusesc sa comunice mai usor cu clientii, explicand notiunile pe intelesul acestora.

Un mare avantaj de care beneficiaza clientii unei case de avocatura care practica New Law sunt costurile. Preturile practicate de specialistii traditionali sunt adesea mult mai mari decat volumul real de munca, fapt care nu se intampla in cazul adeptilor New Law. Acestia folosesc cele mai noi tehnologii pentru a identifica si solutiona problemele juridice intr-un timp scurt. O casa de avocatura moderna emite facturi pentru serviciile oferite si nu pentru orele petrecute, astfel incat nu sunt luate in calcul eventualele tarife pentru deplasari, timpul petrecut la cozi, copierea documentelor etc. 

Ce servicii ofera o casa de avocatura care se ghideaza dupa principiul New Law?

O casa de avocatura moderna va oferi asistenta juridica si consultanta in ramuri ale dreptului, precum IT si protectia datelor, drept corporativ, tranzactii imobiliare, drept sportiv si altele. Iata trei dintre cele mai solicitate ramuri ale dreptului pentru care o casa de avocatura ofera consultanta juridica:

1. Drept Comercial

Orice companie intocmeste contracte comerciale, tocmai de aceea este important sa colaboreze cu un avocat care va realiza strategii eficiente. Un specialist in drept comercial se va ocupa de contracte, va minimaliza riscurile si, totodata, va maximiza profitabilitatea activitatii.

In plus, o casa de avocatura care se ghideaza dupa conceptul New Law ofera solutii la probleme juridice complexe, cum ar fi: protectia datelor, inregistrarea licentelor, contracte de finantare si sponsorizare, francize, contracte de leasing etc.

2. Drept Administrativ si Fiscal – Achizitii Publice

Atunci cand se incheie un contract cu autoritatile publice si cu operatorii de utilitati, orice procedura de licitatie sau achizitie publica trebuie sa respecte legislatia in vigoare. Daca vei colabora cu o casa de avocatura care urmeaza paradigma New Law, vei reusi sa preintampini potentialele probleme si vei putea dezvolta strategiile potrivite pentru respectarea legislatiei achizitiilor publice. 

3. Dreptul Muncii

Fiind una dintre cele mai importante ramuri ale dreptului, Dreptul Muncii reglementeaza atat drepturile si obligatiile angajatilor, cat si cele ale angajatorilor. O casa de avocatura care practica New Law va rezolva rapid litigiile rezultate in urma conflictelor de munca, conform normelor legislative. Mai mult, o casa de avocatura moderna se va concentra pe respectarea drepturilor si obligatiilor societatilor comerciale, ale sindicatelor si ale organizatiilor patronale, asigurandu-se ca fiecare client se bucura de elaborarea unor strategii eficiente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.