Constructorul bistrițean Tomoroga Construct se numără printre cei care au depus oferte pentru modernizarea fabricii de armament de la Cugir, un contract de 10 milioane de euro. Compania se „luptă” pentru a pune mâna pe această licitație cu alte 11 asocieri de firme și este singura din Bistrița-Năsăud care a depus ofertă pentru modernizarea fabricii de armament.

Tomoroga Construct se numără printre constructorii care au depus oferte pentru una dintre licitațiile organizate de ROMARM, deținută de Ministerul Economiei, pentru modernizarea Uzinei Mecanice Cugir.

Contractul scos la licitație de curând vizează modernizarea unei hale în vederea creșterii capacității de producție și diversificarea gamei de fabricație a muniției de tip NATO, calibru 5,56×45 mm și 12,7×99 mm. Constructorul care va câștiga licitația are la dispoziție 12 luni pentru finalizarea lucrărilor, care include demolări, demontări și construcții.

Pe lângă Tomoroga Construct, care s-a asociat cu Constructim SA la această licitație, au mai depus oferte: sunt Electrogrup, Lincoln Plus, Tobimar Construct, Geiger Proiecte Construcții, Aedificium Projektentwicklung, TCI Contractor General, Electromontaj Grup, Girosil Master Construct, Manelli Construcții Generale, Nord Conforest, Compact Construct.

„Competitorii” nu sunt deloc de lepădat. Electrogrup, de exemplu, a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de un miliard de lei. Face parte din grupul E-INFRA, care este implicat în două proiecte energetice majore pentru România, alături de Nuclearelectrica și Transelectrica.

Cei de la Lincoln Plus au construit la Sebeș o fabrică de reciclare a anvelopelor uzate, iar cei de la Tobimar Construct se „bat” cu Tomoroga Construct și pentru reabilitării Facultății de Medicină și Farmacie Oradea, un contract de peste 100 de milioane de lei. Grupul german Geiger este cunoscut în România pentru execuția de drumuri și autostrăzi.

Punerea la punct a sistemelor de securitate, parte din contract

Clădirea luată în calcul a avut funcțiunea de producție armament muniție, dar cu alte condiții de producție, o linie veche cu utilaje mai mari decât cele noi, utilaje neeficiente, productivitate mică, bazată pe munca omului. Hala este dezafectată, cu probleme structurale și funcționale, acoperiș parțial prăbușit, stâlpi de beton exfoliate, grinzi metalice corodate, utilaje vechi cu fundații proprii nefuncționale, zidărie prăbușită și crăpată, învelitoare deteriorate, rețele pluviale nefuncționale, instalații dezafectate, pardoseli complet deteriorate, închideri uși, ferestre deteriorate, învechite sau lipsă și o structură precară, cu necesitate de consolidare.

Momentan, majoritatea echipamentelor utilizate pentru producția de muniții au ajuns la un stadiu avansat al duratei lor de funcționare. Această situație nu implică doar un decalaj tehnologic în raport cu standardele internaționale, ci și o calitate redusă a produselor.

Lucrările de reabilitare presupun consolidarea structurii depozitului, izolarea termică și fonică a pereților, amenajarea unui sistem de ventilație adecvat și implementarea unor măsuri stricte de securitate. De asemenea, instalațiile electrice vor fi actualizate pentru a susține liniile de producție modern, iar sistemul de iluminat va fi optimizat pentru a asigura condiții de lucru ideale pentru angajați.

„Odată finalizate aceste lucrări de reabilitare, Uzina Mecanică Cugir va fi echipată cu linii de producție avansate pentru fabricarea muniției de calibru 5,56×45 mm și 12,7 x99 mm. Acest demers va sprijini uzina în a răspunde eficient cerințelor pieței, asigurând, în același timp, standard înalte de calitate și conformitate. Pe lângă îmbunătățirea capacității de producție, modernizarea depozitului va genera și o serie de locuri de muncă, având un impact pozitiv asupra economiei locale și consolidând poziția Uzinei Mecanice Cugir ca actor principal în industria de apărare din România. Modernizarea reprezintă o etapă esențială în dezvoltarea și extinderea capacității de producție. Acest proiect vizează transformarea spațiului existent, adaptându-l cerințelor tehnice și de securitate specifice producției de muniție”, se arată în caietul de sarcini a licitației.

Uzina Mecanică Cugir este o filială a ROMARM, deținută de Ministerul Economiei, care, este în scădere de la un an la altul. În 2024 înregistra o scădere cu aproape 30% a afacerilor comparativ cu anul 2023. Odată ce hala va fi modernizată, compania va achiziționa echipamente noi cu 344 de milioane de lei.

Tomoroga Construct a avut pe mână castelul Banffy din Bonțida

Tomoroga Construct a raportat pentru anul 2024 o cifră de afaceri de 33,2 milioane de lei și un profit de aproape 4 milioane de lei, în scădere comparativ cu anul precedent. În 2023, cifra de afaceri ajungea la 36,2 milioane de lei, iar profitul se apropia de 9 milioane de lei. Și datoriile au crescut, de la 8,9 milioane în 2023, la 12,9 milioane în 2024.

În 2022, Tomoroga Construct raporta o cifră de afaceri de 21,2 milioane de lei și un profit net de 5,5 milioane de lei. Datoriile ajungeau atunci la 7,5 milioane de lei. În 2021, cifra de afaceri era de doar 7 milioane de lei, iar profitul sub un milion de lei, mai exact 603.000 de lei. Datoriile ajungeau la 4,7 milioane de lei.

În 2020, an pandemic dificil în special pentru zona de construcții, Tomoroga Construct raporta o cifră de afaceri care se apropia de 6 milioane de lei și un profit „modest” de doar 100.000 de lei. Și datoriile erau mai mici, ajungând la doar 1,7 milioane de lei.

Constructorul are doar 25 de muncitori, aceasta fiind cel mai mare număr raportat de la înființare. În 2023, Tomoroga Construct se baza pe doar 16 oameni, iar în 2022 pe 20.

Constructorul este mai nou într-ale licitațiilor publice, însă a avut pe mână obiective importante. S-a ocupat de restaurarea, conservarea și punerea în valoare a castelului Banffy din Bonțida, contract în valoare de 44,2 milioane de lei.

De asemenea, s-a ocupat de extinderea și modernizarea școlii profesionale „Florian Porcius” din Rodna, contract în valoare de 6,5 milioane de lei sau de renovarea energetică și modernizarea Palatului Administrativ al județului Cluj, pentru care a încasat peste 28 de milioane de lei.

Se mai ocupă și de reabilitarea și modernizarea Liceului Tehnologic Special Beethoven și a Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională din Dolj pentru peste 19 milioane de lei. S-a ocupat și de podul acoperit de peste râul Sălăuța, renumitul pod grăniceresc de la Coșbuc, lucrare în valoare de 2,3 milioane de lei.

Andreea Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.