Farmacistul clujean Ioan Antofie a făcut parte din conducerea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), una dintre instituțiile cheie din domeniul Sănătății. După ce în spațiul public au apărut informații conform cărora el este unul dintre simpatizanții mișcării americane conspiraționiste Q Anon el a trebuit să demisioneze ”pentru a nu induce stări conflictuale la nivelul instituției”, declară el. Înlocuitorul lui este Speranța Prada, un farmacist care cu o mână ia bani de la stat și cu alta de la companiile private din domeniul pharma. În România, gruparea Q Anon reprezintă un melanj de simboluri oculte și patriotism, iar în America adepții mișcării cred că lumea este condusă din umbră de o societate restrânsă formată din canibali-sataniști-pedofili.

În lumea medicală a Clujului, Ioan Antofie este un nume destul de sonor: este președintele Asociației Naționale a Farmaciștilor de Spital din România, are gradul de farmacist șef și lucrează la Spitalul CF Cluj Napoca.

Potrivit CV-ului, a fost vicepreședinte al Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din România și președinte-fondator al Sindicatului Național al Farmaciștilor din România.

Din 2016 era și membru în Colegiul Director al  Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS). Pentru că cea din urmă funcție o ocupa în cadrul instituții de stat, el a trebuit să își dea demisia din această funcție dintr-un motiv destul de rizibil: omul crede în conspirații și, ca majoritatea conspiraționiștilor, în loc să păstreze un o aură mister asupra acestui lucru, a declarat răspicat că el este simpatizant Q Anon!

Informațiile au apărut într-un reportaj realizat de publicația online vice.ro, iar în urma declarațiilor făcute, Antofie a fost nevoit să demisioneze.

”Nu sunt membru, ci sunt simpatizant. Am considerat că este bine să părăsesc postul pe care îl aveam în conducerea ANMCS pentru a nu induce stări conflictuale la nivelul instituției. Eu am și spus că a fi patriot înseamnă să își iubești locul de muncă, țara, teoriile conspiraționiste sunt conspiraționiste și nu intrăm în ele”, a declarat Ioan Antofie pentru Gazeta de Cluj.

AMCS este una dintre instituțiile sistemului Sanitar care ar trebui să asigure îmbunătățirea, calitatea serviciilor sanitare și siguranța pacientului. Se află în subordinea Guvernului și, în principiu, se ocupă de evaluarea și acreditarea unităților spitalicești.

După demisia lui Antofie, locul vacant în colegiul director al ANMCS i-a fost atribuit Speranței Prada, de profesie tot farmacist-șef la Institutul ana Aslan. Ea este, simultan, în slujba pacientului, a propriilor firme din piața medicamentelor și, în același timp, lucrează pentru companiile din industria pharma. Potrivit declarației de avere ea primește bani de la Institutul Ana Aslan, unde este farmacist șef, ANMCS, Fundația Academia de Medicină, SC Dona Logistic SRL (lanțul de farmacii Dona, n.red.) și Terapia SA. De asemenea, a fondat firma Aldona NET, care își desfășoară activitatea în domeniul farmaceutic, iar anterior a lucrat la Glenmark, lider internațional în industria farmaceutică, și Farmastore, companie care se ocupă de „comerț cu ridicata al produselor farmaceutice”.

Soțul ei, Gabriel Prada, în timp ce era director medical tot la ”ANA ASLAN”, ocupa și funcția de membru în consiliul de administrație al companiei private ZENTIVA, care derula contracte cu ”Ana Aslan”.

În 2015, Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către PRADA GABRIEL IOAN, Director medical și fost Manager al Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”.

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 21 martie 2011, întrucât exercită, simultan cu funcția de director medical în cadrul Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” și funcția de administrator și calitatea de membru în cadrul Consiliului de administrație al S.C. ZENTIVA S.A.

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Așa că, practic, farmacistul-conspiraționist Antofie a fost înlocuit de farmacistul-afacerist Prada.

Baia Mare – nucleul românesc Q Anon împotriva canibalilor-sataniști-pedofili

În România, liderul mișcării Q Anon este jurnalistul băimărean Cornel Sabou.

„Am pornit la drumul aflării adevărului, pentru că ne-a forțat situația, ne-au forțat legile astea abuzive, restricțiile. Nu am făcut-o pentru că noi ne-am dorit în mod deosebit. Pentru că preocupările normale și sănătoase ale unui om nu au de-a face cu Oculta Mondială. Firesc e să ne ocupăm de viața noastră personală, de familie, de copii, părinți”, spune Cornel Sabou, un jurnalist din Baia Mare, într-un live pe Facebook.

În 2017, la un an după ce Donald Trump câștiga alegerile și devenea jandarm mondial, în Statele Unite lua naștere o nouă teorie a conspirației, dacă nu chiar o nouă religie: QAnon. Profetul acestui nou cult este Q, un presupus oficial american care-n urmă cu trei ani, sub protecția anonimatului, posta pe 4chan dezvăluiri bombă despre lupta lui Trump cu o rețea de pedofili sataniști conectată la „statul paralel” („deep state”, cum îi spun americanii), Hollywood, presa mainstream și Partidul Democrat.

Din multe puncte de vedere, QAnon e un urmaș spiritual al Pizzagate, o teorie a conspirației din 2016 care vorbea despre politicieni democrați care se întâlnesc în beciul unei pizzerii din New York pentru a executa ritualuri satanice și pedofile. Doar că, de data asta, teoria a luat forma unui puzzle/joc, la a cărui deslușire lucrează fiecare adept. De pildă, fanii mișcării cred că Trump le transmite mesaje subliminale prin enormitățile pe care le spune în conferințe sau tweeturi, iar ei trebuie să descifreze și să împărtășească celorlalți ce a spus, de fapt, autorul.

În România, simpatizanții și membrii Q Anon sunt organizați pe Facebook, în grupuri al căror scop este de „a răspândi adevărul despre falsa pandemie” și de a lupta alături de patrioți din toată lumea împotriva Ocultei Mondiale.

Sabou spune că e în contact cu membri Q din alte țări, dar nu-și ia ordine de la cineva anume, pentru că nu există o structură formală care trage sforile.

Ideile vehiculate sunt, de regulă, anti-semite, anti-vacciniste, anti-mască, fraternizează cu Noua Dreaptă și cred în teoriile conspirației, mereu în schimbare.

Pandemia mediatică

„Mi se pare neloial față de cetățenii patriei faptul că se induce o stare de frică prin mass media. E o pandemie indusă mediatic. În decembrie, am avut o întâlnire a Asociației Naționale a Farmaciștilor de Spital din România și o colegă de la Facultatea de Farmacie din București a ținut o prezentare despre hepatita B. Știți care este incidența virusului SARS-CoV-2 în România sau în lume? Unu la sută. Sub unu la sută la nivel mondial. Știți care e incidența hepatitei B în România? Nouă la sută. Ați văzut vreo activitate prin care să se ia niște măsuri drastice, să facem lockdown al țării, pentru că avem nouă la sută hepatită B? Hepatita B se poate transmite pe cale aeriană, cale sexuală, prin atingeri. La fel ca SARS-CoV-2, că e virus. Toți sunt viruși. E strict la fel”, declara Ioan Antofie în reportajul care i-a adus demisia.

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.