Pe data de 28 septembrie, ora 13.00, pe ordinea de zi a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud sunt înscrise șapte proiecte de hotărâre.

Sediile administrative unde își desfășoară activitatea cele două instituții din str. Alexandru Odobescu nr. 11 respectiv str. Dogarilor nr. 4C, vor fi date în administrare Bibliotecii Județene și Serviciului Comunitar de Evidență a Persoanelor, potrivit timponline.ro

Totodată se vor atribui licențe de traseu pentru transportul public judeţean de persoane în vederea unor  curse regulate speciale și vor fi desemnați reprezentanții CJ în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ special de stat din subordinea CJ.

Se va modica programul anual al finanţărilor nerambursabile alocate pentru activităţi nonprofit de interes judeţean pentru anul 2017, respectiv aprobarea celei de-a doua sesiuni de selecție a proiectelor cu finanțare nerambursabilă pentru Sport de performanță. Suma fiind de 179.000 lei, rămasă nealocată în prima sesiune.

Centrul Militar Judeţean, va beneficia de darea în folosință a unui autoturism Dacia marca Duster.

Se va modifica și o hotărâre din 2016, privind desemnarea reprezentanţilor județului în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA Bistriţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.