Liberalul Crin Pântea e şeful Finanţelor bistriţene şi unul din protejaţii lui Ţintean, care s-a retras şi a devenit prefect. Pe filieră liberală, Pântea a avut cea mai puternică ascensiune din politică. Cvasi-anonim în urmă cu câţiva ani, Pântea a mers rachetă şi de un an e şeful Finanţelor din judeţ.

Chiar înainte de numirea sa pe funcţie, familia Pântea a năşit-o pe fiica prefectului şi astfel relaţia cu Ţintean s-a sudat pe vecie. În toate aceste relaţii de cumetrie, ar fi o mică problemă din punct de vedere tehnic: faptul că soţia directorului de la Finanţe e şef-serviciu în aceeaşi instituţie şi în unele cazuri se subordonează direct, lucru interzis de lege.

Scaunul de director al finanţelor bistriţene a fost negociat de liberali şi aparţine de drept lui Ioan Ţintean. Prefectul a avut mereu oferte mai tentante şi de aceea şi-a pus un om de încredere la butoanele instituţiei. Problema e că nevasta lui Pântea e şef-serviciu în instituţie şi raporturile de muncă sunt cam la limita legii.

PSD-ul l-a impus pe Cristian Parasca pe scaunul de adjunct, dar în unele cazuri, semnăturile soţilor Parasca apar pe aceleaşi documente – dovada clară de subordonare directă.

 

Cine-i Crin Pântea, alesul lui Ţintean?

Crin Pântea e favoritul lui Ţintean şi omul care printr-o conjunctură favorabilă controlează acum o instituţie strategică – Direcţia Generală a Finanţelor Publice. Înainte de a intra în graţiile lui Ioan Ţintean, cel care l-a propulsat, actualul şef al finanţelor a fost director economic la Grup Taurus, firmă care a intrat în faliment. Pe acte, Crin Pântea este angajat la Prefectură ca şef-serviciu fiind doar detaşat pe funcţia de director al Finanţelor. A lucrat, la începutul carierei în Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, ca inspector de specialitate la Inspecţia fiscală şi soluţionare contestaţii. În zona privată, Pântea a trecut pe la Ozon &co, Mopsotrei, Salix, EPM România, ultima dată la Grup Taurus. Firma a falimentat şi Pântea a intrat în politică.

Soţia lui Crin Pântea lucrează în cadrul Finanţelor, la Serviciul Registru Contribuabili, Declaraţii Fiscale şi Bilanţuri Persoane Juridice. Este şef-serviciu, iar soţul controlează tot ce mişcă

Imediat după instalare, Crin Pântea a făcut un exerciţiu de forţă şi s-a prezentat în faţa jurnaliştilor cu toţi directorii, inclusiv cu soţia sa, care are vechime în instituţie.

Familia Pântea deţine o vilă, construită în 2008, două automobile un BMW şi o Mazda, mai multe terenuri în Bistriţa, (o parcelă de 4.000 de mp, una de 800 mp şi una de 450 mp). De asemenea, în localitatea Pintic deţin o parcelă de 4.000 mp.

Are împrumuturi în bancă de 110.000 de euro şi NU deţin alte conturi.

 

Naşul Ţintean veghează din umbră

Soţii Pântea au năşit-o pe Camelia Ţintean, fiica actualului prefect. Astfel, Ţintean şi Pântea au devenit cumetri, iar relaţia lor s-a încununat câteva zile mai târziu, când liberalul era instalat şef al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice.

 

Crin Pântea şi soţia, tartori la Finanţe

Articolul 95 din legea 161 din 19.04.2003 interzice raporturile ierarhice directe în cazul în care funcţionarii publici respectivi sunt soţi sau rude de gradul I – inclusiv dacă superiorul are calitatea de demnitar. Persoanele care se află în una dintre situaţiile de mai sus trebui să opteze, în termen de 60 de zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunţarea la calitatea de demnitar.

Existenţa raportului ierarhic între soţi sau rude de gradul I şi neîndeplinirea obligaţiei de a opta se constată de către şeful ierarhic superior al funcţionarilor publici respectivi, care dispune încetarea raporturilor ierarhice directe dintre funcţionarii publici soţi sau rude de gradul I. De asemenea ar fi probleme şi legat de un posibil CONFLICT de INTERESE, lucru reglementat de lege:

Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii:

a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial;

b) participă în cadrul aceleiaşi comisii, constituite conform legii, cu funcţionari publici care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I;

c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice.

(2) În cazul existenţei unui conflict de interese, funcţionarul public este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să-l informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoştinţă.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1), conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, la propunerea şefului ierarhic căruia îi este subordonat direct funcţionarul public în cauză, va desemna un alt funcţionar public, care are aceeaşi pregătire şi nivel de experienţă.

(4) Încălcarea dispoziţiilor alin. (2) poate atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii.

 

Legea 161/2003

În LITERA legii, lucrurile sunt limpezi şi Crin Pântea este în conflict de interese, din prisma faptului că soţia sa deţine o funcţie-cheie şi este şef-serviciu. Chiar dacă PSD-ul l-a impus pe adjunctul Parasca, cel care teoretic se interpune în relaţia de subordonare a soţilor Pântea, sunt cazuri în care semnătura celor doi apare pe documentele oficiale ale Finanţelor, dovada clară că unele raporturi de serviciu sunt în afara legii. Ar fi probleme inclusiv la aspectul subordonării directe.

Din calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu pe de-o parte şi cumătru pe de altă parte, Ţintean îşi veghează discipolul pe care l-a promovat pe cele mai înalte culmi. Cu siguranţă juriştii prefecturii au analizat pe toate părţile situaţia soţilor, înainte de a da OK-ul şi a da putere nelimitată familiei Pântea, al cărui păpuşar este Ţintean însuşi…

 

Cosmin Botezat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.