Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, împreună cu Asociația Studențească PhiloHistoRiSs organizează concursul de istorie locală pentru liceeni “Spune Povestea Locului Tău” în perioada 11-12 mai 2018, care anul acesta a ajuns la ediția a IV-a.

Termenul limită pentru înscrieri este data de 20 aprilie.

 

Concursul va avea două probe, prima care constă în redactarea unei lucrări cu caracter științific pe o temă de istorie locală ( la alegerea participanților; un eveniment, o personalitate ), iar proba a doua presupune susținerea orală a lucrărilor selectate, la Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca, în luna mai, iar materialele cele mai bune vor fi premiate.

La concurs pot participa elevi din clasele IX-XII, în echipaje formate din două persoane și care studiază la licee din județele: Cluj, Alba, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mureș, Sălaj, Hunedoara, Bistrița-Năsăud, Satu Mare, Maramureș, Harghita, Sibiu, Brașov,  sau Covasna.

Concursul de istorie locală pentru liceeni “Spune Povestea Locului Tău” reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte ale Asociației PhiloHistoRiSs. Scopul evenimentului este acela de a promova studiul istoriei locale în rândul elevilor de liceu din județele mai sus menționate.

 

Asociația Studențească PhiloHistoRiSs s-a înființat în septembrie 2014, iar scopul ei constă în dezvoltarea personală și profesională a studenților Facultății de Istorie și Filosofie și a relațiilor dintre aceștia, prin intermediul unor activităţi în domeniile: istorie, filosofie, studii culturale, ştiinţe ale comunicării, relaţii internaţionale şi studii europene, ştiinţe politice. De asemenea, asociaţia urmăreşte îmbunătăţirea şi promovarea imaginii Facultăţii.

Pentru mai multe informații, dar și pentru consultarea regulamentului concursului “Spune Povestea Locului Tău”, accesați adresa https://asphilohistoriss.wordpress.com/ .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.