Primăria municipiului Bistriţa organizează în cadrul Maialului Maghiar Bistriţean, tradiţionalul concurs culinar de gătit gulaş.
Evenimentul se va desfăşura la data de 17 mai 2015, în Pădurea Schullerwald și se înscrie în calendarul acţiunilor organizate de Primăria municipiului Bistriţa şi se află la cea de-a patra ediţie.

„Condiţiile de participare sunt:
– deţinerea unui ceaun cu o capacitate de minim 20 de litri;
– asigurarea, din resurse proprii, a ingredientelor necesare pregătirii gulaşului, mai puţin carnea şi cartofii care vor fi asigurate de către municipalitate;
– distribuirea gratuită a 30 de porţii, la finalul competiţiei, persoanelor prezente la manifestare”, potrivit municipalității.

Municipalitatea va asigura montarea pavilioanelor şi va pune la dispoziţia participanţilor, gratuit, lemnele de foc şi două ingrediente de bază: carnea şi cartofii.

„Concursul este deschis atât persoanelor fizice cât şi agenţilor economici, iar termenul limită de înscriere este până la data de 15 mai 2015. Numărul de participanţi este limitat la 20 din cauza condiţiilor de spaţiu şi dotare, iar înscrierile se fac în ordinea depunerii solicitărilor.
Pentru detalii suplimentare puteţi contacta Serviciul Educaţie, Turism, tel. 0263-224706, int. 109 sau 0756-122015”, mai informează municipalitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.