Lucrarea doctrinarului ANDREI MARGA sub vocativul titlu Ordinea viitoare a lumii cuprinde libertatea noţională generală, încă din Introducerea autorului la masivul volum recent apărut şi semnalat de presa clujeană. Este o etapă de trei decenii, nu numai din 2010 până în prezent, pentru decenii definitorii ale României, ci de la lovitura de stat din decembrie 1989. Cu atât mai necesară este clarificarea noastră înşine ca popor şi stat. Dar nici nu cunosc o astfel de cercetare şi exprimare, la bază fiind cunoaşterea de principiu, în spaţiul doctrinar politic. Lucrări şi cărţi repetitoare lozincard şi amintind direcţii vechi de încadrare şi angajare politică sunt destule. Însă puţine tipărituri există care să aducă idei şi înnoiri măcar logic argumentate.
Salut acest demers al profesorului Andrei Marga pentru statuarea filosofică şi istorică în domeniul politic şi foarte problematic privind viitorul începând cu al zilei de mâine şi în perspectivă. Îndrăzneală, şi mai mult, înseamnă această gândire şi carte de autor, de competenţă. Întâmpin cu bucurie cartea care îmi aduce o satisfacţie intelectuală, punând pe portativ (aşteptând orchestrarea în cuprins) tema libertăţii strâns legate de a ordinii; acestea incluzând şi juridicul. Răspicat spune prefaţa-studiu: „Este sigur că nici ordinea fără libertăţi nu rezistă, dar nici libertăţi fără ordine nu se pot menţine”. De aprehensiune suferă Uniunea Europeană ca organizaţie, confruntându-se cu astfel de legităţi ale juridicului. UE este Piaţa Comună dezvoltată. Am spus şi repet că nu e o uniune de state, nu este stat federal, şi este colos economic ce merge împiedicat că obstacolul care a apărut în faţă nu-l poate trece nicicând, fiind lipsa libertăţilor sociale de tip unional, de grup şi individuale negarantate juridic. Nu e o noutate politică decât dezvăluirea de la aniversarea jubiliară la Roma.
Pentru multiple considerente lucrarea Ordinea viitoare a lumii poate fi opul întregitor al operei autorului, reflectând sectorial gândirea şi scrisul publicat ori teoretic aparţinător domeniului politic sărac doctrinar al românilor (nici măcar parlamentar afiliaţi uneia globale). Extraordinară este pornirea cărţii lui Kant şi prin Hegel! De la Platon era prea aristotelic. În cazul că starea de spirit la nivelul gândirii teoretice politice este mai bună decât în practica din Parlament îngropând iniţial cu Ordonanţa nr. 13/2017, cartea va avea largi dezbateri şi comentarii în mass-media. Fiindcă provoacă, îndeamnă, cheamă gânditorii să gândească, să creeze; acesta îi este mesajul. Astfel de deschideri nu am întâlnit, fiindcă abordările plecau sociologic, economic etc. Nu-i nici un risc afirmând că lucrarea are originalitate şi inedit prin formularea, cât şi asumpţia, cum scrie autorul, unor teze, principii, puncte de vedere. Are curajul criticii ţi respingerii altora neintegrabile viziunilor sale. Şi nu sunt puţine negaţiunile! E un autor temeinic şi informat la zi, circulat şi nemijlocit documentat din literatura străină de specialitate. Transpare din tot ce a tipărit. Înzestrat şi cu putere de muncă pe lângă hărnicia-i constantă, a lăsat urme greu de şters pe unde a ctitorit; cultural e o personalitate europeană şi om politic al vremurilor în mişcare; şi la comunişti şi la democraţi, şi rector şi ministru, şi universitar până departe, şi de-acum pensionar cu activitate de cărturar.
Eram îndreptăţit să scriu în precedentul material că regret trecutul politic conjudeţeanului nostru, el pe drept considerându-se bistriţean-năsăudean, având originile pe plaiurile pădurenilor de sub muntele Poiana Tomii. Dar colaborarea cu Securitatea a lui A.M., contestată de el în instanţă, i-a adus două procese cu strămutare, pierzându-le. Căuzaşul le contestă în continuare prin negare. Uimirea, neîncrederea şi nedumerirea îmi sporesc ca la toate cazurile colaboratorilor şi numele dezvăluite şi nerecunoscute vinovăţiile de ce nominalizaţi în presă şi în justiţie. Nu e unicat cazul dublei respingeri. E cunoscut în Cluj exemplul dublei judecăţi şi nerecunoaşteri a vinovăţiei de actualul şi precedentul mitropolit Andrei Andreicuţ. Alarmant şi moral îngrijorător, ruşinos este că în toată ţara au fost o jumătate de milion de turnători, să fie până în prezent dezvăluiţi doar din întâmplări câteva sute de nume şi făcute public, iar din acestea să-şi recunoască tot public vinovăţia atâţia câte degete sunt la o mână! Îngrozitoare-i starea de demnitate, de moralitate, de creştin, de român şi mai ales de intelectual!
Pot să fiu blamat ca nesincer, necinstit mărturisind că pentru acest caz şi în toate cu colaboratori de care am amintit şi am scris sunt întristat şi îndurerat că nu au avut curajul şi moralitatea să recunoască vinovăţia. I-aş crede de adevăr pe oricare din cei judecaţi, din cei dezvăluiţi, de cei amintiţi şi numiţi de mine în scris, când vor da o declaraţie publică în presă: dacă au fost sau nu colaboratori. Acela ar fi pentru mine adevărul şi justiţia. Şi i-aş ierta frăţeşte, începând cu procesomanul Mircea Pop.
Aştept. Niciodată nu-i prea târziu.
Teodor Tanco
