Comisia pentru legile Justiţiei continuă, luni, de la ora 11.00, dezbatererea amendamentelor la OUG 92/2018 care modifică legile Justiţiei.

La şedinţă trecută a fost introdus un nou criteriu de eliberare din funcţie a magistraţilor, respectiv „neîndeplinirea condiţiei privind buna reputaţie”.

Comisia parlamentară pentru legile justiţiei condusă de Florin Iordache, deputat PSD, a admis, miercurea trecută, introducerea în OUG 92 a unui amendament care se referă la articolul 65 din legea de modificare a statutului magistraţilor.

Prin urmare, judecătorii şi procurorii vor putea fi eliberaţi din funcţie „în următoarele cazuri: (…) i) neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a) şi e) ori a condiţiei privind buna reputaţie, dacă în acest ultim caz se apreciază că nu se impune menţinerea în funcţie”.

1 COMENTARIU

  1. Mi se pare foarte corect !
    Trebuie in orice caz, ca aceasta ” casta ” sa fie ” readusa cu picioarele pe pamant ” si sa nu mai fie ” cainii de la stana care isi ataca proprii stapani ” ( sau mai bine zis, care nu se adapteaza la noii stapani… ) !
    Trebuie imperios necesar si ei sa faca parte din „cetatenii de rand „, cu aceleasi drepturi si obligatii constitutionale ca si oricare ” muritor ” , deoarece impreuna cu acest DNA, am impresia ca intr-adevar, constituie ” statul paralel al luptei politice ” mult trambitzat de catre cei aflati la putere ( acceptat si sprijinit tacit de catre cei din opozitie … in Razboiul Romano – Roman ) !
    Prea mi se pare ca magistratii-procurori sunt deasupra ” puterilor oficiale din stat ” , desi ” Forta Publica ” este formata din cei care au ” pusca in mana ” pana una alta … si care au niste salarii ” pe sfert ” din cat au acesti magistrati si care cu adevarat sunt girantii disciplinei, oridinii si securitatii sociale si nationale SI NICIDECUM ACESTI PROCURORI ( care in marea lor majoritate sunt oameni seriosi de altfel , cinstiti si loiali statului roman si nu se implica in jocurile politice, asa cum s-a aratat deseori in mass-media ) ! ! !
    Normal , moral si firesc ar fi separarea acestor puteri odata pentru totdeauna si toate functiile de conducere , din toate puterile Executiv-Administrative si Judiciar-Judecatoresti , sa fie ocupate exclusiv pe baza de examene de competentza, calificare si experienta profesionala, de jos in sus, cu caracter definitiv si total independente de puterea politica, fara ca acesta din urma sa-i mai ” unga ( doar ea ) la conducere ” cu … ” undelemnul afant al puterii ” care succede la butoane si atunci, cu adevarat am putea vorbi ca NU MAI EXISTA NICI UN ” STAT PARALEL ” .
    Dar … stati linistiti ca nicaieri in aceasta ” Lume ” nu este asa si peste tot, ” PARTIDUL E-N TOATE … SI-N CELE CE MAINE ( adica in perioada ce urmeaza… ) VOR RADE LA SOARE … ” – stiti poezia aia comunista a lui ex Ceausescu … sau ” Calul… pe Calul… pe Calul… calare … ” a lui ex Paunescu .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.