Zeci de comercianți de fructe și legume din Bistrița au fost luați la puricat de polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice din cadrul IPJ BN.  Circa două treimi dintre aceștia au fost amendați drastic, în principal pentru comerț ilicit. 

 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița au desfășurat, joi, activități pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite din domeniul comerțului și prestărilor de servicii către populație în locurile unde se comercializează legume-fructe.

Astfel, peste 60 de operatori economici din acest sector, din municipiul Bistrița,  au fost luați la puricat de oamenii legii.

În urma controalelor efectuate, polițiștii au descoperit multe nereguli, dovadă fiind și numărul mare de amenzi aplicate. Astfel, polițiștii au aplicat 41 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 92.000 de lei, din care, 27 au fost aplicate pentru comerț ilicit. Totodată, a fost confiscat numerar în sumă de circa 2.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.