Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare cod galben de ninsori şi viscol, valabilă pe parcursul zilei de sâmbătă în mai multe judeţe, inclusiv Bistrița-Năsăud.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 31 octombrie, ora 02:00 – 31 octombrie, ora 20:00, ”în jumătatea de nord a Carpaților Orientali și în zona înaltă a Carpaților Meridionali temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă. În cursul zilei de sâmbătă (31 octombrie), la peste 1700 m, în special în grupele vestice ale Carpaților Meridionali, vor fi rafale mai mari de 100…110 km/h, viscolind ninsoarea”.

Totodată, ANM a prelungit valabilitatea informării de vremea rea, până duminică după-amiaza.

Astfel, în intervalul 30 octombrie, ora 13:00 – 01 noiembrie, ora 16:00, ”în nordul, centrul, estul și sud-estul țării temporar va ploua, iar la munte și posibil în Subcarpații Moldovei și în depresiunile din estul Transilvaniei vor fi precipitații mixte. Local cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și izolat 30 l/mp. Vântul va prezenta intensificări, pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă îndeosebi în sud-vest, iar duminică (01 noiembrie) în est și sud-est în general cu viteze de 50…60 km/h. În zona de munte rafalele vor depăși temporar 60….80 km/h. În jumătatea estică a teritoriului vremea va deveni rece pentru această perioadă”, mai precizează ANM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.