Coadă infernală la Policlinica Bistrița! Peste 400 de persoane, la programare pentru analize medicale într-o singură zi

505

Situație fără precedent pentru Policlinica Bistrița, unde la prima oră a dimineții peste 400 de persoane așteptau să își facă programare pentru efectuarea analizelor medicale. Problema este legată de lipsa bugetului de stat, care a fost atacat la Curtea Constituțională a României de președintele Klaus Iohannis, astfel că banii necesari nu au ajuns la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud, pentru a fi repartizați mai departe la laboratoarele medicale private.

Gabriel Lazany, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, a anunţat că, luni, Policlinica Bistrița s-a confruntat cu o situaţie fără precedent, cel puţin în ultimii 19 ani. Potrivit managerului bistrițean, la primele ore ale dimineţii, aproximativ 400 de persoane aşteptau să-şi facă programare pentru efectuarea de analize medicale la laboratorul Policlinicii.

Este o problemă pe care cred că am gestionat-o corespunzător, dar este strict legată de apariţia bugetului pe anul 2019. Având în vedere că preşedintele României nu a promulgat bugetul de stat, Casa de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud nu a putut repartiza sume către laboratoarele private. Din această cauză, niciunul dintre laboratoarele private de analize medicale din oraş nu au putut face programări pentru o parte dintre pacienţi şi toţi s-au îndreptat către Policlinica Bistriţa„, a declarat Gabriel Lazany.

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița a menționat că sistemul de programări online, implementat în martie anul trecut, a funcționat cu succes până acum, și au fost acoperite și solicitările venite din partea pacienților.

În prezent, în Policlinca Bistrița funcționează un sistem de programări online, sistem care a fost implementat cu succes. Anul trecut am avut 21.000 de programări online pentru pacienți, din care aproximativ 4.000 au fost făcute de pe adrese de internet din străinătate. Asta înseamnă că, persoane vârstnice, care nu au acces la internet, au fost programate de copii, rude din străinătate. În plus am mai avut 17.000 de programări în sistemul paralele, adică la oficiu sau prin telefon. Sistemul online a fost implementat cam prin luna martie a anului trecut, deci acum avem aproape un an. Din păcate, la laboratorul de analize acest sistem nu poate fi implementat, pentru că nu există o baterie de analize fixă care se prestează către pacienți. Deci analizele sunt solicitate de către medicii de familie pentru pacienți și sunt diferite de la pacient la pacient și de aceea nu putem să cuantificăm un anumit număr de pacienți pe care să îi programăm. Ei vin în ordine cronologică și se cuantifică în funcție de ce analize solicită atunci, iar bugetul se diminuează de la zi la zi până se termină. Anul trecut am avut un buget destul de generos. Pe Laborator nu am avut probleme şi am acoperit până în data de aproximativ 25 a fiecărei luni toate solicitările. Anul acesta, sperăm să putem merge fără nicio problemă pe parte de analize medicale de laborator„, a explicat maganerul Spitalului Județean de Urgență. 

Coordonatorul Policlincii Bistrița, dr. Ștefan Pop, a precizat că dintre cele peste 400 de persoane prezente în această dimineață pentru programare la Laboratorul de analize medicale, au fost programate 390, însă au existat pacienți nemulțumiți din cauza timpului de aşteptare foarte lung.

Au fost programați 390 de pacienți în total, şi au fost puşi pe o listă de aşteptare încă vreo 60 de pacienţi, astfel încât, în cazul în care se suplimentează fondurile, sau dacă din primii 390 unii au analize mai ieftine şi rămân bani, să fie chemaţi și cei de pe lista de rezervă. Capacitatea estimată pentru luna martie este de 390 persoane. Noi primim o valoare în bani, dar nu o putem transforma în număr de pacienţi, decât să estimăm„, a explicat Ştefan Pop.

1 COMENTARIU

  1. Domnule director, ar trebui separata activitatea de „analize medicale „( periodice sau de la caz la caz… date de catre medici … ) de activitatea de consult al persoanelor care merg la policlinica ptr medici, ptr consult medical…
    Prea se suprapun aceste activitati si de aceia toata lumea sta claie peste gramada acolo, de te intoxici efectiv stand pe golurile alea … si te miri de ce iei anumiti virusi de la cei bolnavi.
    Faceti o Policlinica exclusiv pentru analize medicale si actuala sa ramana pentru consult medical al bolnavilor si se rezolva problema , ptr ca este de notorietate publica faptul ca pacientii , toti vor sa mearga la doctor si sa-si faca aceste analize medicale GRATIS … adica in contul statului , ca la policlinicile private nu se prea inghesuie oamenii … .
    La urma urmei si cu fisele astea medicale este o porcarie ordinara ptr toata lumea , pentru ca la medicul de familie, toata lumea are fisa medicala cu toate bolile pe care le are la zi si n-ar mai trebui trimisi oamenii in alta parte decat la medicul de familie, unde sa-i dea adeverinta ca-i apt ptr soferi, sau pentru orice altceva, ca cel mai bine stie el dr de familie ce-i cu pacientul sau. Eventual, daca medicul de familie vrea sa se documenteze mai mult… avand dubii la starea de sanatate a cuiva, poate cere el efectuarea unor analize medicale… care sa nu aglomereze activitatea din Policlinicile publice , unde de fapt ar trebui sa aiba acces imediat bolnavii si cei trimisi de medicii de familie, nicidecum cei care solicita anumite analize medicale …
    Este prost gandit tot sistemul … si poate gasiti Dvs o solutie viabila ptr toata lumea .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here