Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a scos la licitație, la finele lunii trecute, contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate (SF) a variantei ocolitoare a municipiului Bistrița. Traseul este unul diferit decât cel visat de primarul Ovidiu Crețu, unul care nu a fost luat în calcul de autorități, el existând doar în documente. Pentru întocmirea SF-ului, CNAIR este dispusă să cheltuiască între aproximativ 2,33 și 2,75 milioane lei.

Timp de 10 ani, subiectul construirii unui drum de centură a municipiului Bistrița a fost intens dezbătut și controversat. Asta în condițiile în care primarul Ovidiu Crețu a ținut morțiș realizarea acestuia pe un traseu care traversa o bucată bună prin intravilanul municipiului Bistrița.

Firma care a realizat SF-ul în prima fază, Iptana, a studiat trei variante posibile pentru un drum de centura al Bistriței:

– varianta 1 – actuala sosea care  putea fi prelungită și reabilitată cu 65 de milioane de euro;

– varianta 2 Sud, DN 17 Viișoara – Codrișor – malul Râului Bistrița – Jelna – Ghinda – Livezile și care ar fi costat 174 milioane de euro;

– varianta 3 Sud – care ar fi costat 250 milioane de euro, care ar trece pe la Sărata – Monariu – Budacu de Jos – Livezile.

Actuala centură, prezentă în documentele CNADNR

La început, era luată în calcul centura de nord. Astfel, în caietul de sarcini postat pe site-ul CNADNR, în data de 28 octombrie 2008, se specifica faptul că, alături de cele două variante ocolitoare pentru Gheorgheni şi Miercurea Ciuc, „Varianta ocolitoare Bistriţa (12,2 km), este localizată la intersecţia DN 17 (E58) cu DN 17C, în partea de Nord – Est a Podişului Transilvaniei. Obiectivul activităţii este de a revizui şi actualiza Studiul de Fezabilitate existent. (…). Pentru Varianta ocolitoare Bistriţa a fost realizat un Studiu de Fezabilitate de către Consultantul Consilier Construct cu finanţare de la bugetul de stat. Studiul a fost finalizat în 2006 şi este disponibil în limba română. În perioada de pregătire a ofertelor, documentaţia existentă va fi accesibilă în vederea studierii de către toţi ofertanţii pentru evitarea oricărei neînţelegeri privind datele disponibile, pe baza cărora Consultantul va revizui şi actualiza studiul de fezabilitate. Studiile existente au fost aprobate de către Consiliul Tehnico – Economic al CNADNR prin avizul Nr. 93/2507 din data de 05.12.2006”.

Astfel, din caietul de sarcini întocmit reieşea faptul că iniţial a fost vorba de modernizarea şi extinderea actualei Centuri a Bistriţei, situată în partea de Nord. Condiţiile impuse de către Comunitatea Europeană, pentru finanţarea contractelor de servicii nu dau dreptul la schimbarea obiectului sau a obiectivelor contractului.

Crețu a vrut 2 Sud

Deși proiectantul și cei de la, pe atunci, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), actuala CNAIR, au indicat ca fezabilă prima variantă, adică traseul actualei centuri a municipiului, Ovidiu Crețu a vrut varianta 2 Sud. Și așa a rămas.

Numai că acest traseu a dus la multe încurcături, inclusiv la dosare în instanță, astfel că bistrițenii, și nu numai, au rămas fără centură ocolitoare, deși edilul Bistriței a recurs la tot felul de artificii pentru a-și duce la îndeplinire visul.

Astfel, în 2010, la Agenția pentru Protecția Mediului au fost depuse peste 700 de contestații din partea cetățenilor care riscau să fie afectaţi de construcţia drumului de centură, apoi s-a ajuns în instanță, unde oamenii au învins. Judecătorii au decis pe atunci că drumul nu poate fi realizat prin intravilan în condițiile în care acolo existau deja construcții, respectiv locuințe care ar fi urmat a fi demolate. Ar fi trebuit deci ca traseul să fie modificat. Și a fost, dar nu prin punctele esențiale, ci în loc să se termine la Livezile, punctul terminus a fost mutat în zona Dealului Cocoș, la Unirea. Apoi au mai urmat niște modificări în PUG, când Crețu a scos câteva suprafețe de teren din intravilan, mutându-le în extravilan.

Au urmat bineînțeles alte contestații în instanță din partea cetățenilor, de data aceasta fiind contestat avizul dat de Agenția pentru Protecția Mediului pentru PUG-ul care conținea și traseul centurii 2 Sud. Deși la dosar a fost întocmită o expertiză, în care se arăta că traseul este același, instanța nu a dat câștig de cauză oamenilor.

Dosarele în instanță ale bistrițenilor care au contestat acest traseu 2 Sud au fost mult mai multe, însă noi ne-am rezumat la cele două mai importante.

Varianta 3 Sud, acum luată în seamă

În primăvara acestui an, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a adus din nou în discuție subiectul variantei ocolitoare a municipiului, el anunțând că autoritățile caută soluții pentru un traseu optim, iar în final s-a ajuns la concluzia că cea de a treia variantă care ar trece pe la Sărata – Monariu – Budacu de Jos – Livezile ar fi cea mai bună.

Recent, viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae, a anunțat că CNAIR a lansat licitația pentru întocmirea SF-ului centurii ocolitoare.

În luna aprilie a acestui an am participat alături de o echipă mixtă de specialiști, reprezentanți ai Consiliului Județean, CNAIR, Primăriei Livezile, Primăriei Budacu de Jos și a Primăriei Municipiului Bistrița la analiza unei noi variante de Centură Ocolitoare a municipiului Bistrița pentru identificarea celei mai bune soluții. Traseul propus: DN 17 – Sărățel – Monariu – Budacu de Jos – Jelna – Ghinda – Livezile”, a precizat viceprimarul Cristian Niculae.

Chereji îi dă peste nas lui Niculae

Numai că, Asociația Bistrița Civică nu a întârziat să îi dea peste nas lui Niculae, amintindu-i că, în urmă cu doi ani, într-o ședință de consiliu local a votat împotriva variantei a cărei realizare CNAIR o pregătește acum.

Nae Cațavencu – celebrul personaj al marelui I. L .Caragiale, prototipul demagogului politic al sfârșitului sec. XIX-lea, ar fi invidios pe dl. Cristian Niculae – viceprimarul municipiului Bistrița, care dorește, cu orice preț, să ajungă primarul municipiului.

Nu ratează nici o ocazie să iasă la «înaintare» cu orice problemă, el le rezolvă pe toate, el face și drege, e «omul faptelor».

Acum ne anunță ritos că varianta ocolitoare (VO) a municipiului Bistrița a intrat în linie dreaptă! Luna aceasta se licitează achiziția Studiului de fezabilitate (SF) pentru VO, pe traseul Sărățel-Monariu-Budacu de Jos-Jelna-Ghinda-Livezile.

Dl. Niculae ar trebui să-și aducă aminte că în data de 31 august 2016, în calitatea sa și de consilier local, a votat împotriva acestei variante! Dacă atunci își mobiliza colegii de grup a căror șef era și este, varianta ocolitoare ar fi fost mult avansată. Poate SF-ul ar fi fost gata și ar fi putut începe construcția efectivă. Acum doar se lansează procedura de achiziție a SF-ului, cine știe cât durează selecția ofertelor, când va fi gata și când va începe lucrarea efectivă.

La sfârșitul lunii iunie 2016, imediat după constituirea Consiliului local după alegerile locale din 2016, am depus proiectul de Hotărâre a Consiliului Local «Privind acordul Consiliului local al municipiului Bistrița pentru traseul variantei ocolitoare» care prevedea :

«ART.1. – Se dă acordul de principiu pentru traseele 1 NORD, 2 NORD, 3 NORD sau 3 SUD ale variantei de ocolire a municipiului Bistriţa, conform schițelor anexate, care vor fi înaintate Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale pentru a alege varianta optimă.»

La vot, dl.Cristian Niculae a votat împotrivă, împreună cu toți consilierii PSD.
Extras din procesul verbal al ședinței CL din data de 31 august 2016:
«Vă rog să votați proiectul în forma prezentată de inițiator, care este domnul consilier Chereji împreună cu ceilalți consilieri din PNL. 
Rezultat Vot
Da 5
Nu 11
Abţinere 1
Au votat 17
Nu au votat 1
Absenţi 3
Total 21
Observaţii
Antal Attila Abț
Archiudean Mircea Abs
Bria Dumitru Alexandru Nu
Chereji Adrian Florin Da
Codărean Cristian Vasile Nu
Flueraş Cristina Georgia Nu
Gaga Seica Marioara Da
Hangan Sorin Da
Kozuk Andrei Ioan Abs
Marza Teodor Ioan Abs
Mihestian Maria Marioara Nu
Miholca Bogdan Vasile Nu
Moisil Filip Da
Moldovan Vasile Nu a votat
Muthi Adrian Gelu Nu
Niculae Cristian Marius Nu
Pașca Marius Vasile Nu
Peteleu Ioan Da
Rus Constantin Nu
Sabău Gheorghe Nu
Tabără Camelia Nu
Da, mulțumesc! Cu 5 voturi pentru, 11 voturi împotrivă și o abținere proiectul nu a fost adoptat»
”, a scris pe Facebook, președintele Asociației Bistrița Civică, Adrian Chereji.

Care ar fi dezavantajele variantei pe la Monariu

Deși Chereji a propus varianta 3 Sud, pe la Sărățel-Monariu-Budacu de Jos-Jelna-Ghinda-Livezile, acesta a arătat în expunerea de motive a proiectului de hotărâre dezbătut de consilierii locali în urmă cu doi ani, și dezavantajele acestui traseu. Totodată, Chereji a venit și cu alte propuneri de traseu.

– Este mult mai lungă decât varianta prevăzută în Masterplanul Ministerului Transporturilor privind dezvoltarea rețelei de autostrăzi și drumuri naționale, document aprobat anul trecut ( traseul 3 SUD are cca 30 km, în Masterplan sunt prevăzuți 14,5 km pentru varianta ocolitoare)
– Nu preia decât cca 50% din traficul de tranzit, conform studiului de trafic cca 50% ( spre zona industrială care este situată în nordul orașului Bistrița și spre DN 17C – spre Năsăud) din traficul de tranzit va rămâne pe arterele actuale; pentru descongestionare traficului pe Calea Moldovei și prin Unirea administrația locală a municipiului Bistrița ar trebui să-și asume construirea prelungirii actualei centuri ocolitoare pe lângă Politub, până dincolo de Unirea, iar prin Viișoara ar urma să tranziteze cca 5000 autovehicule/24 h (propunere preluată în PUG, pag.122, Scenariul VI de dezvoltare a rețelei de transport).

Vă propun să transmitem spre analiza CNADNR încă 3 propuneri pentru varianta ocolitoare a municipiului Bistrița, toate la nord. O variantă Nord rezolvă, în principiu, preluarea întregului trafic de tranzit, iar autovehiculele care au ca destinație zona industrială din Bistrița nu vor mai trece prin Viișoara și Unirea având 4-5 artere de acces spre Drumul Cetății (Drumul Sigmirului, Valea Căstăilor, Drumul Tărpiului, DN 17C). La fel, majoritatea autobuzelor care asigură transportul personalului la Leoni nu mai trebuie să intre pe Drumul Cetății și astfel s-ar descongestiona această arteră. De asemenea s-ar economisi banii pentru cele două poduri care trebuie construite pentru o variantă SUD.
1. Varianta 1 NORD – traseul pornește din DN 17, înainte de intersecția cu DJ care merge spre Șieu, urcă pe sub liziera pădurii, pe deasupra localității Viișoara, ajunge la pășunea cartierului Viișoara, coboară spre DJ 151 peste care trece cu o pasarelă, urcă pe deasupra pădurii Schullerwald, apoi coboară spre Valea Căstăilor traversează Drumul Tărpiului; pentru a ajunge în zona Valea Rusului sunt 2 variante: se sapă tunel pe sub Dealul Cetății sau se găsește traseul optim de ocolire a Dealului, fie pe o variantă sud, ocolind stațiunea pomicolă, fie pe la nordul dealului Cetății. Drumul ar urca dealul dintre Valea Rusului și Valea Slătiniței apoi ar coborî printre Unirea și Slătinița spre intrarea în localitatea Livezile (ideal ar fi după trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în Livezile).
(În planul de mobilitate urbană este configurat un traseu de variantă ocolitoare pe nord, cu cca jumătate de traseu identic cu varianta 1 NORD propusă, pe care nu o putem accepta în forma din PMUD pentru că are traseu prin intravilanul municipiului Bistrița). Această variantă este cea mai scurtă, are traseul aproape în întregime pe raza municipiului Bistrița, este relativ aproape de obiectivele industriale din Bistrița spre care circulă autovehiculele de mare tonaj. Nu necesită construirea prelungirii Drumului Cetății pe lângă cartierul Unirea.

2. Varianta 2 NORD – traseul pornește între localitățile Crainimăt și Sieu-Măgheruș, intră pe Valea Măgherușului, iar de la ieșirea spre Sigmir sunt două variante
2.1 să urmeze traseul spre Varianta 1 NORD pe la sud de cartierul Sigmir;
2.2 să urce, pe la vest, nord-vest de cartierul Sigmir spre dealul dintre Sigmir și Blăjenii de Sus, traseul urmând să continue spre Tărpiu pe pășunea situată la estul satului Blăjenii de Sus, apoi pe la sud de Tărpiu prin spatele dealurilor Tărpiului și Cetății. De aici sunt două posibilități, un traseu mai scurt pe la sud-vest de cartierul Slătinița care ajunge în traseul 1 NORD între Slătinița și Unirea, sau un traseu mai lung, pe la nord de Slătinița cu intrarea în DN 17 pe raza comunei Livezile. 
3. Varianta 3 NORD, varianta de autostradă prezentată în Planul de Amenajarea Teritoriului Regiunii de Nord-Vest (PATR) cu desprinderea din DN 17 după Șintereag , paralel cu DJ 151, la nord de Blăjenii de Sus, la sud de satul Tărpiu, străpungerea cu tunel a Dealului Dumitrei/Cetății spre Slătinița, de unde traseul s-ar îndrepta spre traseul variantei 1 NORD.
Avantaje: traseul pe relația Cluj-Suceava se scurtează semnificativ (cu cca 20 km), relief accesibil, cu excepția zonei Dealului Dumitrei, face legătura cu drumul expres Bistrița-Năsăud prevăzut în documentațiile de dezvoltare ale rețelei rutiere. Traseul de la Șintereag până la intersecția cu DN17C ar putea fi realizat pe proiectul drumului expres Dej – Bistrița.
Menționăm că această variantă este preluată în PUG prin HCL 136/2013 conform precizării din memoriul general pag. 115-116

« În Planul de Amenajare a Teritoriului Regiunii de Nord Vest (PATR), în cadrul strategiilor privind eliminarea disfuncţionalităţilor şi eficientizarea traficului rutier, sunt prevăzute următoarele lucrări:
– autostrada Cluj Napoca – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei, care pe teritoriul administrativ al municipiului Bistriţa are traseul: nord Blăjenii de Sus – est Sigmir – vest Bistriţa (trece de dealul Cetăţii prin tunel) – vest Unirea – Livezile. Se poate constata că traseul autostrăzii prevăzute în PATR este diferit de traseul acesteia prevăzut în PATN (pe teritoriul administrativ al municipiului Bistriţa). În prezenta documentaţie a fost preluat traseul autostrăzii din PATR. »(Extras din Memoriul general al PUG Bistrița pg.115-116).

Toate variantele NORD au avantajul descongestionării traficului prin oraș și a Drumului Cetății, toate autovehiculele care trebuie să ajungă la zona industrială «Tărpiului» au cale de acces direct, fără a trebui să intre pe Drumul Cetății”, a scris Adrian Chereji pe pagina de Facebook a Asociației Bistrița Civică.

1 COMENTARIU

  1. ATENTIE ! DEPINDE CATI BANI SUNT … nu va hazardati c-o sa incepeti o lucrare pe care sa n-o mai puteti termina … !
    1/. Varianta CEA MAI IEFTINA , ( aia cu DOAR 65 de mil euro … ) este din Livezile, sa se mearga pe langa calea ferata si soseaua sa intre in ” centura veche ” ( actuala strada Cetatii ) , cu modernizarea acesteia – iesire prin Sigmir pana la Sintereag . Aceasta AR FOLOSI IN BUNA PARTE SI TRAFICULUI LOCAL DE AUTOVEHICULE , tinand cont de aglomeratia infernala dintre Unirea( la Trifan – Serifu ) pana la Hanul Bistrita in zona marilor unitati comerciale ( care toate au intrarea din drumul principal ) ;
    2/. A doua varianta si CEA MAI EFICIENTA PENTRU A DEVIA TRAFICUL AUTO DINSPRE MOLDOVA si care ar fi agreata si de soferii de TIR… este ca din Livezile, sa intre pe Valea Lunga, sa treaca Dealul Dumitrei pana la Dumitra, apoi sa iasa pe velea Tarpiului pana la Sintereag . Acest traseu, ar fi mai scurt decat Livezile-Budac-Saratel Sintegreag… cu 30 de kilometri .
    NU VA IMBATATI CU APA RECE, ca degeaba faceti traseul Livezile-Budac… Saratel, ca NIMENI DINTRE TIR-isti nu va accepta acel traseu si toti vor merge tot pe traseul ” vechi ” adica Unirea-fosta Zona industriala Bistrita-Sigmir-Sintereag si care traseu este cu 15 km mai scut decat daca ar strabate Bistrita pana la Saratel… iar daca ar merge pe la Budac, traseul ar fi mai lung cu 30 de km ( pana la Sintegreag ) .
    Inspre Bucuresti, moldovenii nu vin prin Bistrita si merg pe alt traseu …
    NU CHELTUITI BANI AIUREA ! FACETI UN TRASEU , PE CARE SA CIRCULE SI BISTRITENII … !
    Domnul Cretu,
    Nu va lasati precum si Ponta care imediat ce au iesit in strada niste ca.ca-ma.ca sa urle si sa zbiere… la Bucuresti , si-a dat demisia din prim-ministru … si tot s-a c*cat in nadragi de spaima astora … !
    Alegeti varianta optima, dupa cum am incercat sa va arat mai sus… Una din cele doua .
    Am inteles ca in Bistrita, Gica Contra ( care reprezinta 0,001% din populatia municipiului ) este mai puternica decat municipalitatea in ansamblu … si ca au reusit sa VA puna pumnul in gura … iar banii pentru varianta Bistrita Sud ( de DOAR 175 MIL DE EUROI… ) S-AU PIERDUT , ACESTIA FIIND REDISTRIBUITI ALTORA ) !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.