Începând de miercuri, 4 noiembrie, trei unități de învățământ din două comune intră parțial sau total în scenariul roșu. În plus, pentru școlile din alte cinci comune va fi aplicat scenariul galben.    

 În cadrul ultimei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, desfășurată în sistem on-line, au fost analizate particularitățile locale în funcție de situația epidemiologică actuală. 

Astfel, în baza Ordinului comun Nr. 5487/1494/2020 – al Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Sănătății – privind organizarea activității în cadrul unităților / instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 și avizelor primite până în acest moment de la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud și Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud pentru hotărârile consiliilor de administrație ale școlilor, s-au actualizat scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ din județul Bistrița-Năsăud. 

Prin urmare, a fost adoptată Hotărârea C.J.S.U. Bistrița-Năsăud Nr. 74/03.11.2020 care cuprinde următoarele modificări:

Se va aplica scenariul 3 (roșu), pentru:

– Liceul teoretic ”Constantin Roman Vivu” Teaca – Școala gimnazială Pinticu clasa a VIII-a A și Școala gimnazială Ocnița clasele V- VII, până la data de 15.11.2020;

– Școala gimnazială Petriș – grupa mixtă a Grădiniței cu program normal, până la data de 10.11.2020.

Se va aplica scenariul 2 (galben), pentru:

– Unitățile de învățământ din unitățile administrativ teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1/1000 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori: Poiana Ilvei, Dumitrița, Livezile, Budești, Rebrișoara și UAT-urile pentru care au fost adoptate hotărâri de către CJSU, cu excepția școlilor/claselor/grupelor pentru care, prin hotărâri ale CJSU, s-a adoptat măsura desfășurării activității în scenariul 3 (roșu).Hotărârea va intra în vigoare începând cu data de 4 noiembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.