Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi, în deschiderea şedinţei de Guvern, despre instalarea de panouri fotovoltaice, că există fondurile necesare şi pot să ridice până la 3 miliarde de lei suma alocată pentru acest proiect, el adăugând că discutăm de aproximativ 150.000 de gospodării din țară care pot să acceseze programul.

”În şedinţele precedente, am adus la cunoştinţă o serie de date economice, cu care am încheiat anul 2022. Ceea ce doresc să subliniez în momentul de faţă este că atunci când ne-am asumat în coaliţie acest guvrn, ne-am angajat să găsim soluţii pentru tot ceea ce înseamnă nevoile şi aşteptările cetăţeniolor şi totodată să găsim soluţii pentru ceea ce înseamnă sprijinirea mediului de afaceri, în aşa fel încât economia ţării noastre să reziste tuturor acestor situaţii deloc uşoare şi să facem în aşa fel încât să reuşim să avem creştere economică, ceea ce s-a întâmplat”, a spus premierul.

Nicolae Ciucă a arătat că, ”totuşi, la nivelul Guvernului, pentru că încă suntem la început de an, avem responsabilitatea să menţinem acelaşi ritm de lucru şi să facem tot ceea ce depinde de noi astfel încât soluţiile pe care le găsim la nivelul administraţiei, a instiutţiilor publice, să vină în sprijinul cetăţenilor şi al tuturor structurilor care pot să aducă plus valoare economiei româneşti”.

Şeful Executivului a anunţat că au o serie de activităţi de continuare a dialogului cu mediul asociativ, cu mediul de afaceri. ”Vă rog foarte mult să menţineţi coerenţa acestor activităţi şi să intensificăm, acolo unde e necesar, dialogul pentru a avea soluţii cât mai concrete”, a spus Ciucă.

Premierul a afirmat că una dintre problemele importante şi obiectiv asumat de Guvern este cea legată de gestionarea crizei energetice.

”Au fost întreprinse o serie de măsuri, una dintre ele este cea care vizează instalarea de panouri fotovoltaice la nivelul gospodăriilor individuale. Am discutat cu domnul ministru Tanczos care ar putea fi măsurile pe care le putem lua la nivelul Guvernului, astfel încât să asigurăm accesul cât mai multor oameni şi gospodării la acest program. Avem fondurile necesare şi în acest sens putem să ridicăm până la 3 miliarde de lei suma alocată pentru acest proiect”, a mai declarat premierul Ciucă, adăugând că a înţeles că discutăm de aproximativ 150.000 de gospodării care pot să acceseze programul.

Şeful Executivului i-a cerut ministrului Mediului ”să aibă în vedere evitarea birocraţiei excesive, pentru ca procesul să se deruleze oportun şi să nu mai ajungă ca la finalul de an să se aglomereze toate aceste activităţi birocratice şi absolut nefolositoare care nu ajută cu nimic, nici pe ei nici pe cetăţeni”.

Ministrul Mediului a răspuns că ministerul îmbunătăţeşte sistemul informatic cu care a lucrat anul trecut, pentru a prelua din sarcina AFM. ”Faţă de 2020 când AFM a avut puţin peste 72.000 de beneficiari, anul trecut au apelat peste 200.000 de sprijinul oferit de AFM pentru diverse programe, fotovoltaice, rabla Clasic, Rabla PLus la maşini sau la electrocasnice.

”Deja AFM a devenit o instituţie care oferă sprijin financiar în această perioadă ccritică din punct de vedere energetic, la sute de mii cetăţeni”, a mai spus Barna, scrie news.ro.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.