Aproape 70 de persoane au fost trimise în judecată, în luna iulie, de procurorii din Bistrița-Năsăud, în peste 60 de cauze. Cele mai importante cauze soluționate, au fost cele prin care au fost trimiși  în judecată inculpați ce au comis infracțiuni cu violență sau vizând regimul fiscal ori libertatea sexuală. 

 

Luna trecută, procurorii din Bistrița-Năsăud au soluționat 701 cauze, din care 64 au fost încheiate prin rechizitorii, prin care au fost trimiși în judecată 68 de inculpați. În 637 de cauze, cu 737 de făptuitori/suspecți/inculpați,  procurorii au dat soluții de clasare sau de renunțare la urmărirea penală.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au fost trimiși în judecată inculpații:

Moroșan Cristian – pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, constând în faptul că în data de 27.05.2018, în jurul orei 01.00, pe timp de noapte, a pătruns fără drept în curtea împrejmuită a locuinței persoanei vătămate L.L. și ulterior a refuzat să părăsească curtea locuinței la solicitarea persoanei vătămate și pentru comiterea infracțiunii de viol, constând în faptul că în data de 27.05.2018, în jurul 01.00, a întreținut cu persoana vătămată L.L. un raport sexual normal prin constrângerea persoanei vătămate.

 

Retegan Marius Grigore – pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor, constând în faptul că, în noaptea de 04/05.02.2018, a întreținut un raport sexual normal cu persoana vătămată C.I.D în vârstă în vârstă de 14 ani, cu acordul acesteia, cunoscând vârsta reală a persoanei vătămate.

Iftene Teodor – pentru comiterea unei comiterea unei tentative la infracțiunea de omor și a unei infracțiuni de tulburarea ordinii și liniștii publice, constând în faptul că în data de 2 august 2015, cu ocazia desfășurării unui incident violent din loc. Poienile Zagrei, a lovit cu partea tăioasă a securii înspre capul persoanei vătămate P.I., lovitura fiind parată de cel vizat cu mâna stângă, fapt care i-a salvat viața, fiindu-i produse astfel de leziuni corporale traumatice care au necesitat un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale, în aceeași împrejurare fiind tulburată ordinea și liniștea publică din cauza atitudinii violente a inculpatului.

Zubașcu Rodica – pentru comiterea unei infracțiuni de omor, constând în aptul că în data de 4 octombrie 2016, și-a ucis mama, victima M.V., prin exercitarea de violențe fizice, respectiv prin sugrumare, prin lovire și prin comprimare a zonei toraco-abdominale a victimei.

Alți doi inculpați au fost trimiși în judecată cu acorduri de recunoaștere a vinovăției.

Este vorba despre Avădanei Elisabeta Maria, care a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, constând în faptul că, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, în perioada iunie 2011 – august 2011, a omis cu știință înregistrarea în evidența contabilă a unei societăți comerciale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ca urmare a vânzării de material lemnos către o altă societate comercială, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 24.951 lei.

Cea de a doua persoană este Sucilea George Marian, care a fost trimis în judecată pentru comiterea nerespectarea regimului armelor și munițiilor, constând în faptul că acesta a deținut și a purtat fără drept în perioada în perioada ianuarie – februarie 2018 (la o dată nestabilită cu exactitate) o pușcă cu aer comprimat (din categoria armelor neletale supus regimului autorizării) asupra unei ținte improvizate.

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.